TVR dă start campaniei Eurovision 2018

TVR.RO | actualizat: Luni, 07 August 2017
Consiliul de Administrație al SRTv a aprobat înscrierea României la Eurovision Song Contest
Eurovision

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 63-a ediţie a Eurovision Song Contest, sub rezerva aprobării bugetului pentru 2018.

Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în Portugalia, organizatorii urmând să stabilească oraşul în care se va desfăşura evenimentul.

Până în acest moment, 18 ţări şi-au exprimat intenţia de a participa la următoarea ediţie Eurovision: Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia şi Suedia.

Eurovision este unul dintre evenimentele premium în care TVR este implicată, motiv pentru care vom începe mai devreme pregătirile pentru participarea României la ediţia 2018 a concursului. Vom avea la dispoziţie mai mult timp să organizăm Selecţia Naţională, să pregătim show-ul reprezentanţilor României pentru faza internaţională şi să atragem cât mai mulţi sponsori şi parteneri în proiect, din Bucureşti şi din toată ţara. Doar având garanţia unor venituri proprii suplimentare, vom putea să le trecem în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2018 ”, a declarat Irina Radu, Preşedinte-Director General TVR.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.

Reprezentanţii noştri, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

În ultimii ani, Selecţia Naţională Eurovision România a fost organizată în Braşov, Craiova, Baia Mare şi Bucureşti.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.