Teatru, în weekend, la TVR 3: „Castelul din Carpați” și „Cabala bigoților”

TVR3 | actualizat: Duminică, 13 Septembrie 2020
Cu cei care, din varii motive, nu pot ajunge în grădina TVR pentru a se bucura de teatru în aer liber, petrecem împreună seri de teatru memorabile la TVR 3, sâmbătă și duminică, 22-23 august, de la ora 20.00.
cabala bigotilor

CEA DE-A PATRA EDIȚIE A PROGRAMULUI TEATRU ÎN TVR CONTINUĂ!

Până în 13 septembrie Grădina TVR este cel mai important spațiu pentru spectacole de teatru în aer liber.

(w640) punct de a

Toate informaţiile referitoare la programarea spectacolelor, ora de începere a acestora, regulile de distanţare socială şi protecţie împotriva infectării cu COVID 19 pot fi găsite pe site-ul TVR şi pe pagina de facebook a Casei de Producție.

(w640) teatru in

Biletele de intrare se pot procura de la teatrele partenere, iar accesul publicului se face prin intrarea din strada Constantin Blaremberg, poarta destinată exclusiv spectatorilor. Pentru o imagine și mai clară, accesați ghidul de acces.

Vă așteptăm la Teatru în TVR!

PROGRAM TEATRU TV:

  • „CASTELUL DIN CARPAȚI” - sâmbătă, 22 august, la ora 20.00*

Despre romanul „Castelul din Carpaţi” s-a spus că ar fi fost inspirat de o poveste de dragoste pe care Jules Verne ar fi trăit-o cu o contesă din Transilvania, iar castelul în care se desfăşoară acţiunea romanului ar fi Cetatea Colţ din judeţul Hunedoara.

(w640) castelul d

Generații întregi au crescut cu poveștile amețitoare din romanele lui Jules Verne - unul dintre primii autori care au îmbinat cu succes literatura de aventuri cu cea science-fiction. Este cel care ne-a spus că vom ajunge pe Lună, că vom explora adâncurile oceanelor, că putem călători spre centrul pământului și că putem înconjura planeta.

Personajele sale au ajuns repere ale imaginației populare: Phileas Fogg, căpitanul Nemo, Mihail Strogoff, Jean Passepartout, Jacques Paganel.

Pare aproape ireal că Jules Verne vorbea în secolul al 19-lea despre lucruri care astăzi fac parte din cotidian: zborul, televiziunea, submarinul, călătoriile în spațiu. Mari savanți contemporani s-au declarat inspirați de ideile lui.

(w640) castelul d

Adaptare de: Anca Boldur după Jules Verne

În distribuție: Diana Lupescu,  Alexandru Repan,  Marian Hudac,  Aurel Rogalschi, Cornel Vulpe, Stela Popescu, Mihai Mălaimare, Dorin Dron, Mihai Fotino, Gheorghe Oprina, Dan Damian, George Ulmeni, Viviana Mitru.

Scenografia: arh. Gheorghe Constantin

Regia artistică: Vlad Bâtcă

(w640) cabala big

  • „CABALA BIGOȚILOR” - duminică, 23 august, la ora 20.00*

Este spectacol montat de Horea Popescu  la Teatrul Național din Iași în 1995 și preluat de TVR trei ani mai târziu, în regia lui Eugen Todoran.

„Cabala bigoților” este un text inspirat de un eveniment ce ține atât de istoria teatrului, cât și de istoria Franței, cu trimiteri clare către prezentul sovietic al anilor 30. Jucată în premieră absolută în anul 1936, „Cabala bigoţilor" vorbeşte şi astăzi despre drama Creatorului într-o societate autocrată. Destinul tragic al lui Molière, personajul principal al piesei, este doar pretextul dramei lui Bulgakov. Preţul îndrăznelii artistului de a se opune moralei timpului său se plăteşte, adesea, cu viaţă.

(w640) cabala big

„Cabala bigoților” povestește ultimele zile ale actorului – dramaturg Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, zile în care intră în conflict cu Regele Soare, Ludovic al XIV-lea. Bulgakov se identifică profund cu autorul francez din sec XVII. Molière este un alter ego al scriitorului cu un destin paralel cu al său.

„Dincolo de meșteșugul dramaturgic”, spune Mirra Ginsburg, traducătoarea lui Bulgakov în engleză, „pe cei doi oameni îi unește, peste secole, mult mai mult. Amândoi au un ochi atent pentru satiră, capacitatea infinită de a surprinde, în orice situație, simultan absurdul și comicul, răutatea și grotescul. Amândoi au trăit și au scris în societăți autocratice, amândoi au fost neînfricați și s-au dovedit neînfricați și nu au acceptat compromisul în felul în care au povestit ceea ce vedeau, stârnind, cu fiecare nouă scriere, adevărate furtuni. Dar, mai ales, amândoi au împărțit aceeași boală incurabilă – pasiunea pentru teatru.”

(w640) cabala big

În distribuţie: Sergiu Tudose, Mihaela Arsenescu Werner, Livia Iorga, Ruxandra Bucescu, Adi Carauleanu, Constantin Pușcașu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc, Petru Ciubotaru, Emil Coșeru, Adrian Păduraru, Florin Mircea, Valentin Ionescu, Ion Sapdaru, Cătălin Tudor Manea, Anne-Marie Chertic, Doru Zaharia, Constantin Avădanei, Gelu Zaharia, Costin Gavaza.

Traducere: Leonida Teodorescu

Scenografia decor: Florica Popescu Fărcășanu

Scenografie costume: Romana Preoteasa

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Producător coordonator: DEMETER András István

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.