Teatru în TVR: „Cerere în căsătorie” de Cehov, sâmbătă 16 iulie

TVR.RO | actualizat: Duminică, 17 Iulie 2016
Stagiunea estivală de „Teatru în TVR” a adus sâmbătă, 16 iulie, de la ora 20.30, piesa „Cerere în căsătorie” de Cehov, în regia lui Victor Olăhuţ, de la ora 20.30.
Cerere in casatorie
Cerere in casatorie
Cerere in casatorie
Cerere in casatorie

TVR a deschis, de la 1 iunie, stagiunea estivală de teatru, aducând mai aproape piesele şi actorii de telespectatori. Detalii AICI despre proiectul „Teatru în TVR”.

Sâmbătă, 16 iulie 2016, 20:30

Teatrul de Artă/„Cerere în căsătorie” de A.P Cehov

Regia: Victor Olăhuţ

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu și Valentin Terente

Spectacolul „Cerere în căsătorie‟ a fost creat în cadrul caravanei Cultură-n șură – un proiect ce și-a propus să reintroducă pe harta culturală a țării locuitorii de la sate. „Cerere în căsătorie‟ s-a jucat așadar, în vara anului trecut, în cinci sate din județul Sălaj, direct în curțile oamenilor, pe scene montate în șură, iar în decembrie 2015 a avut premiera în Capitală.

(w640) Cerere in

"Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal." – Victor Olăhuț

***

Accesul la spectacole se face în baza biletelor pe la intrarea din str. Ermil Pangrati nr. 8-10, începând cu ora 20:00.

Prețul unui bilet este de 31,5 lei  sau 21 lei (pentru elevi, studenți, pensionari)

Biletele pot fi achiziţionate de la:

– casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vizavi de Casa de abonamente elevi și studenți

(luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)

De asemenea, biletele pot fi achiționate și online, de la www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro.

Rezervări la tel. 0737.904.932 şi e-mail rezervari@teatruldearta.ro.

Biletele rezervate pot fi achiziționate direct în seara spectacolului (cu reconfirmare telefonică a rezervării, în ziua reprezentației), de la casa de bilete amenajată la intrarea în TVR, din strada Pangrati nr. 8-10, începând cu ora 19:30.