Stagiunea TEATRU ÎN TVR – programul celei de-a treia săptămâni | VIDEO

TVR.RO | actualizat: Luni, 14 Septembrie 2020
Toate reprezentaţiile încep la ora 21.00, iar biletele se cumpără direct de la teatre.

Luni, 3 august, Teatrul INDART aduce spectacolul: „Amanta de la prânz", o comedie în regia lui Bogdan Gagu, cu Silvia Gagu, Cristian Mardare, Corina Ivanov şi Eduard Boţ în rolurile principale. Spectacolul este o comedie romantică, plină de momente savuroase, care aduce în prim plan „lucrurile importante” dintr-un cuplu, o analiză fină a relației dintre soț și soție într-un punct culminant al căsătoriei.

(w640)

Miercuri, 5 august, Teatrul Dramaturgilor Români ne invită la „Mazurka" de Alexandru Hausvater, care semnează şi regia spectacolului. Având în distribuţie pe Lari Giorgescu, Gavril Pătru şi Antoaneta Cojocaru, „Mazurka" este o reprezentaţie emoționantă, o odisee în mitul lui Chopin: GENIUL muzical și OMUL Chopin. Spectacolul nu este unul biografic, ci este realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul” – şi aduce în prim plan pe OMUL Chopin incapabil să iubească, să mențină o relație.

Joi, 6 august, regizorul Sever Andrei aduce în grădina TVR un anti-basm comic, pentru adulţi despre nereușită, eșec, ratare, dorință și neîmplinire: Și nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. 4 actori, 5 tablouri, 6 cupluri –într-o acţiune cu dragoste, conflict, sex şi manipulare, toate ambalate într-o comedie cu un Motto neaşteptat: „Pozitivismul este o formă de alienare vitală pentru omenire”. Distribuţia spectacolului adus de Compania Artistik Distopia este formată din: Delia Alexandra Riciu, Oana Moșnegu, Dan Murzea, Ștefan Mihai. Text și regie: Sever Andrei.

Vineri, 7 august, Teatrul Nottara prilejuieşte publicului cu o mare doamnă a scenei româneşti, Anda Caropol, care la 81 de ani ne oferă un spectacol eveniment: „Repetiția vieții mele" în regia lui Alexandru Jitea. Anda Caropol, în personajul Nina, oferă un recital despre cariera sa, dar cu trimiteri generale la viața de actor și reușește o interpretare admirabilă a personajului conceput de scenarist. Actrița transmite cu sensibilitate emoție în monologul principal, dar și umor în relațiile cu publicul. Prinsă printre amintiri și visând nostalgică la gloria de altădată, Nina urcă pe scenă pentru a-și repeta monologul neterminat. Dar autorii moderni nu mai produc texte pe măsura celor clasice, ei doar experimentează, spre disperarea actriței ce-și așteaptă ieșirea - încă nescrisă - din scenă. Înconjurată de oamenii din teatru, care i-au fost alături o viață întreagă, Nina își rostește monologul, într-un spectacol de-a viața și de-a realitatea – alternanțe care ne fac să râdem, păstrând mereu o lacrimă în colțul ochilor. Pentru că există o Nina în fiecare dintre noi.
SPECTACOL ANULAT. Din motive independente de voinţa TVR şi a Teatrului Nottara, spectacolul "Repetiţia vieţii mele", care trebuia să aibă loc vineri, 7 august, de la ora 20:30, în Grădina TVR, a fost anulat.

Pentru că începând din acest an, pe 16 august este „Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”, Asociația Culturală Zona aduce la TVR sâmbătă, 8 august, prima sa reprezentaţie a spectacolului memorial „Brâncovenii”, în regia Ivonei Boitan. Interpretează: Ana Calciu, Constantin Codrescu, Tomi Cristin, Mircea Constantinescu, Magda Catone. Textul spectacolului este scris de părintele Bogdan Aurel Teleanu. Pe 15 august 1714, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, la Istanbul era ucis domnitorul Constantin Brancoveanu, împreună cu cei 4 fii ai săi şi cu sfetnicul domnesc Ianache.

Duminică, 9 august, este programat spectacolul „Sarmale cu dragoste” susţinut de Trupa Lui's Art, textul şi regia fiind semnate de Ivona Boitan. Cu Victoria Dicu și Nicodim Ungureanu, „Sarmale cu dragoste” este o comedie spumoasă, romantică, un amestec de iubire, tandrețe, și... picanterie. Un spectacol cu un el și o ea, trecuți de prima tinerețe, cei doi ajung să se cunoască în sala de așteptare a unui cardiolog. Pe lângă boala de inimă, îi unește pasiunea pentru fumat, cafea, dar, mai ales, pentru sarmale...

Această reprezentaţie se ţine cu casa închisă, fiind rezervată celor din linia întâi care luptă împotriva COVID 19, precum şi profesorilor care participă la programul Teleşcoală. Următoarele reprezentaţii ale acestui spectacol deschise publicului vor fi anunţate în timp util.

***

În contextul pandemiei de COVID-19, reprezentaţiile teatrale susţinute în aer liber în Grădina TVR trebuie să se desfăşoare în cele mai stricte condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii: spectatori, actori și personal tehnic.

 

Proiect susținut de Fundația Fildas Art, prin programul Catena pentru Artă și
GRANDE GLORIA PRODUCTION SA, prin mărcile Hygienium și Grande Natura.
Mulțumiri S.C. Stage&Ledtech SRL și BEST ADVERTISING & CONSULT SRL!

 

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol