loader

ROMÂNIA INEDITĂ. În lumea antreprenorilor - „Pasiune și design”

RECOMANDARI  TVR2 

Privesc la creațiile brandului condus cu însuflețire și talent de Cornelia și intuiesc elementele cheie ce o definesc pe această creatoare de frumos. Îmi vin în minte cuvintele: inventiv, original, suav, solar, intim…

 

Fiecare obiect, pe care ea și colegii ei îl creează cu pasiune și atenție infinită pentru detaliu, este o expresie a personalității clientului. Tot ceea ce fac ei este adaptat acestuia, nevoilor sale, stilului de viață pe care îl are. Iar acest tip de gândire le-a garantat succesul.

Când era mică, Cornelia se gândea că atunci când va ajunge la vârsta maturității, cu siguranță își va dori să fie o persoană apreciată și iubită de cei din jur. A realizat în timp cât este de important să facă ceea ce îi place, să se dăruiască total acelui lucru și, astfel, a primit și prețuirea celor din jur.

Cornelia Milea este acel artist special care rezonează cu oamenii și spațiul în care își construiește arta designului interior. Creațiile ce poartă semnătura brandului ei denotă versatilitate bazată pe o cunoaștere temeincă a diferitelor culturi europene și asiatice și, nu în ultimul rând, armonizare perfectă cu spațiul în care au fost gândite spre a bucura privirile.

(w882) 1 Cornelia

Vă invit în cele ce urmează să o cunoașteți pe Cornelia și să vă bucurați de energia pe care creațiile ce pleacă din inima ei către client, o conferă privirilor.

Valentina Băințan: Așadar să începem cu întrebarea cheie: cine este Cornelia Milea?

Cornelia Milea:„Voi răspunde prin câteva fraze care cred că mă definesc ca persoană. Cred că fiecare trebuie să facă tot ce este bun și bine în locul în care se află, pentru că se află acolo cu un rost. Nu îmi place să trăiesc din inerție și la întâmplare, ci cu conștiința faptului că exist și fac ce pot mai bine, cu dăruire. Important este să fii în echilibru cu tine, cu ceea ce faci, cu ceea ce ești și să oferi bucurie celor din jur, iar eu sper că noi facem acest lucru prin fiecare obiect pe care îl realizăm cu drag pentru fiecare client în parte.

(w882) 1 fotoliu

Am 41 de ani și m-am născut și am crescut în București. Sunt pasionată de design interior, pălării, caiete, natură, călătorii, îmi plac foarte mult animalele și să fac sport - crossfit. Port pălării create de designeri români, iar dacă am ocazia, atunci când călătoresc, cumpăr o pălărie din acel loc. Și un caiet. Îmi place să scriu, să folosesc stiloul, chiar dacă acum toată lumea preferă să noteze în laptop sau în telefon. Iar dacă tot vorbim despre ceea ce iubesc, iubesc foarte mult animalele si cred că toate merită o căsuță a lor. Am două pisici și doi câini, toți luați de pe stradă și din adăpost.”

Valentina Băințan: Cât de frumos ai trasat în câteva cuvinte lucrurile care te definesc!

Și pentru că vorbeai de ideea de a-i bucura pe cei din jur, vreau să te întreb cum ai ajuns la antreprenoriat? Cum te-ai gândit la brandul pe care l-ai construit? Știu că nu este ușor să fii antreprenor în România și să îți și câștigi un anumit statut pe piața de design interior.

(w882) design int

Cornelia Milea: „La un moment dat am cunoscut o persoană care desfășura o activitate de import si producție mobilier și care mi-a propus un parteneriat. El era mai puțin sociabil si disponibil pe partea de vânzări și interacțiune cu clienții, lucru care mie îmi plăcea foarte mult. În plus eram foarte atrasă de designul interior, eu făcând liceul de arhitectură, având o atracție către lucruri personalizate. Așa că parteneriatul nostru a funcționat foarte bine, completându-ne reciproc, învățând pe parcurs unul de la celălalt. Am fost în asociere timp de 7 ani, ani care au fost plini de provocări, dar și de satisfacții profesionale, ani în care m-am descoprit cum reacționez în diverse situații, cum le gestionez și le rezolv. Apoi, a venit timpul în care mi-am dorit să creez un nou brand pe care să îl dezvolt în zona aceasta de mobilier tapițat. Și l-am gândit astfel încât să mă reprezinte. Am investit în identitate vizuală, în branding, în produse de calitate, în oameni...”

Valentina Băințan: Și ce anume este unic la creațiile tale și ale echipei pe care o coordonezi? Privind la arta ce iese din mâinile voastre mi-am dat seama cât de bine știți să îmbinați prezentul cu trecutul și să valsați printre tușele moderne și minuțiozitatea tradiționalului. Energia acelui interior, aerul pe care îl emană acel spațiu, sunt o oglindă a celor care vă solicită implicarea creativă. Așa este?

(w882) trandafiri

Cornelia Milea: „Acord o mare atenție relației cu fiecare client și, de cele mai multe ori, ne împrietenim. Este un sentiment minunat când aceștia îmi trimit fotografii cu obiectele amplasate în locuință. Cred că unicitatea vine, de fapt, din relația pe care o dezvoltăm, pe lângă calitatea materialelor sau profesionismul colegilor mei. Zi de zi întâlnesc oameni interesanți, cu personalități frumoase, de la care mă inspir și mă încarc. Obiectele tapițate pe care le realizăm încălzesc atmosfera, aduc un anumit accent și o personalitate spațiului, oferă un statement dincolo de funcționalitate. Execuția tapițeriei este o artă care ține de forme și linii, de culori și texturi. Prin obiectele pe care noi le realizăm punem lucrurile în armonie, armonizând și particularizând spațiul. Ceea ce ne dorim să transmitem prin fiecare obiect este povestea acestuia asociată unui timp, unei persoane sau unei stări...”

Valentina Băințan: Totuși, tu ai crescut cu acel tip de filozofie de viață în care, copil și adolescentă fiind, trebuia să urmezi calea trasată de părinți și profesori. Nu exista acel tip de opțiune în care tânărul aflat la început, pe drumul maturității, era încurajat să acționeze pe cont propriu. Ce anume te-a făcut să îți schimbi perspectiva asupra acestei direcții? Și cum ai avut curajul să o faci?

(w882) fotoliu

Cornelia Milea: „Vin dintr-o familie simplă și, ca mulți copii din generația mea, nu am făcut foarte multe activități extrașcolare. Părinții mei erau de părere că trebuie să învăț, iar că celelalte activități nu sunt foarte importante. Tocmai de aceea nu am știut foarte bine ce pasiuni am, ce îmi place sau ce îmi doresc să fac. Drumul meu a fost cu multe căutări la maturitate. Am terminat o facultate cu profil economic nu neapărat pentru că îmi plăcea, ci pentru că trebuia să fac o facultate. După ce am terminat studiile, m-am angajat la o firma de import electrocasnice ca asistent manager, apoi am început să mă ocup de contracte cu fabricile de mobilier. După mai mulți ani de activitate în domeniu am realizat, însă, că încep să mă plafonez, pentru că ceea ce făceam nu îmi mai oferea o perspectivă de viitor, un mediu în care să mă pot dezvolta și evolua așa cum îmi doream. Îmi doream creativitate, libertate și să simt că sunt stăpână pe viața mea profesională. Toate acestea m-au făcut să pun punct vieții de angajat și să mă orientez către antreprenoriat. Am pariat pe libertate în defavoarea unui salariu sigur, care vine lunar. Am avut doi ani de căutări și de încercări până mi-am dat seama ce vreau și ce pot cu adevărat să fac.”

Valentina Băințan: Și iată că ai mizat pe rețeta de succes. Brandul pe care îl conduci a găsit calea către sufletul clientului și astfel lucrurile s-au pus în mișcare. Aveți comenzi, lumea vă iubește și vă recomandă mai departe. Însă sunt curioasă: cum a fost perioada de izolare? Ați continuat activitatea?

(w882) design

Cornelia Milea: „Pentru mine, relația cu Dumnezeu este foarte importantă. Tocmai de aceea, am încercat să mă concentrez pe aceasta, pe forța interioară. La începutul acestei perioade erau foarte multe știri și zvonuri care mă făceau să mă simt rău, să îmi dea senzația de împrăștiere, tocmai de aceea am decis să nu le mai dau importanță și m-am orientat către lucrările pe care le aveam de terminat, pe activitatea cotidiană, pe acceptarea acesteia. Am înțeles că nu pot influența în niciun fel aceste lucruri, doar prin ceea ce puteam face pentru oamenii de lângă mine. Nu am închis activitatea, asta și pentru că unii dintre clienți au dorit fie să realizeze mici piese noi, fie să schimbe anumite elemente la cele deja existente. Petrecând mai mult timp în casă, aceștia au dorit să își creeze o amibianță cât mai plăcută care să le dea o stare de bine.

(w882) design

Sunt de părere că nimic nu iese fără dedicare, fără implicare și dragoste pentru ceea ce faci. Noi, cei cinci creatori ai echipei – Ioana, Constantin, Ionuț, Mihai și cu mine - încercăm să fim o echipă sudată, în care avem încredere unii în ceilalți, ne bazăm sută la sută unii pe alții, cu un mediu de lucru stimulator, cu o stare de bine. Dorința noastră este de a crea ceva durabil, de a lăsa ceva frumos în urmă și de a schimba într-un mod fericit casa și viața clienților noștri.”

Să vă simțiți inspirați!

Valentina Băințan

EPISODUL 1 - Elza, creatoare de bijuterii cu motive tradiționale

EPISODUL 2 - Îngerii lui Beatrice

EPISODUL 3 - Creatoarea de miresme

EPISODUL 4 - Fata cu flori de hârtie

EPISODUL 5 - Povestitoarea

EPISODUL 6 - A fi sau a nu fi...

EPISODUL 7 - Sub vraja florilor

EPISODUL 8 - Micuța franțuzoaică

EPISODUL 9 - Fata cu părul de aur

EPISODUL 10 - Povestea din spatele cuvintelor

EPISODUL 11- Femei de succes

EPISODUL 12 - Povești pe pânză

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...