loader
Foto

Galerie foto

De 150 de ani în slujba sportului ecvestru. Joi seară, la „Istorii de bun gust”

PROMO  TVR2 

În an aniversar, Jockey Club Român luptă pentru readucerea performanţei în echitaţia din România. Istoria clubului o aflăm de la Camelia Moise pe 5 iunie, de la ora 20.05, la TVR 2.

 

Vechimea echitaţiei se confundă cu începuturile istoriei poporului român. Calul a făcut parte dintotdeauna din oştirile voievozilor şi domnitorilor noştri. La fel cum şi prima medalie olimpică a României a fost câștigată tot la echitație. Cu toate acestea, Bucureştiul este singura capitală europeană rămasă fără hipodrom, sursă impresionantă de bani, de locuri de muncă şi, mai ales, de prestigiu. Jockey Club Român, fondat în 1875, este, în prezent, una dintre cele mai longevive instituții europene, reprezentând România în cadrul Federațiilor internaționale de galop. Îi celebrăm  cei 150 de ani de existență joi, pe 5 iunie, într-o nouă ediţie „Istorii de bun gust”, realizată de Camelia Moise la TVR 2.

(w882) Istorii de

Desfăşurarea a tot mai numeroase întreceri de călărie determina apariţia la Iaşi, în 1851, a „Reglementului alergărilor de cai, de unu comitetu de încurajare pentru reproducerea (plodirea) şi îmbunătăţirea rasei cailor”, iar mai târziu, a unui nou regulament, de data aceasta sub egida Jockey Clubului Român, înfiinţat la 5 ianuarie 1875.

(w882) concurs ve

Concursurile hipice naţionale şi internaţionale de la începutul secolului trecut scoteau în evidenţă valoarea călăreţilor români în probele de dresaj, sărituri şi sărituri în înălţime, vânătoare călare. Astfel, în 1923 se amenaja un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două construite deja la Băneasa. Un an mai târziu, se dădea startul concursul hipic naţional, disputat apoi anual, iar activitatea internaţională se intensifică. Astfel, la concursurile de la Poznan şi Varşovia (1929), cpt. Constantinescu ocupa trei locuri I. Succese similare s-au obţinut şi în 1930, la Nisa şi Roma. Prima medalie olimpică a României a fost câştigată tot la echitaţie, la Jocurile Olimpice de la Berlin, în 1936, când Henri Rang, pe calul Delfis, s-a clasat al doilea la obstacole individual – sau, cum se numea la acea vreme, Premiul Națiunilor (cea mai importantă probă de obstacole, înalte de 1.30 – 1.60 m).

(w882) hipodrom I

În 1946, însă, gărzile patriotice ale lui Petru Groza au vandalizat sediul remarcabilului club de echitaţie; peste 15 ani, hipodromul a fost dărâmat, cu toate instalaţiile lui, sediul clubului devenind un rentabil magazin de circuit închis, Comturist, dedicat exclusiv protipendadei comuniste. Caii au vieţuit neştiuţi, neantrenaţi, în crescătoriile din ţară, dacă n-au ajuns, destui dintre ei, la abator.

Astăzi, această organizaţie şi-a propus să reînnoade o tradiţie alterată de perioada comunistă, prin repunerea României pe harta hipismului european. „Nu refacerea unei lumi apuse, cu politeţea, exigenţele morale, apolitismul declarat şi opulenţa care i-a îngăduit să crească animale valorând milioane de dolari, dar măcar putinţa întrupării celor 80 de hectare minime necesare funcţionării unui hipodrom de galop îi animă, azi, pe membrii clubului”, explică realizatoarea Camelia Moise.

(w882) premii Ist

Cât de lung e drumul pe care şi l-au asumat şi ce şanse are România să strălucească din nou în competiţiile de echitaţie aflăm în ediţia „Istorii de bun gust” din 5 iunie, de la 20.05, la TVR 2. Emisiunea poate fi văzută în reluare vineri, pe 6 iunie, de la ora 15.00, tot la TVR 2.

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...