Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și intervențiile potrivite pentru a le reda viața? Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa Viitorului cu Emilian Grigore” explorează poveștile unor clădiri vechi care au primit o nouă șansă.
Facem prima oprire în Veneția de Jos, în Țara Făgărașului, la Casa Boierului Comăniciu. O clădire cu o istorie care se întinde peste generații, ajunsă într-o perioadă de abandon, a primit o nouă șansă datorită unei familii cu rădăcini în sat. Alături de arhitectul Horațiu Vasilescu, Emilian descoperă elementele originale ale casei, problemele construcției și intervențiile prin care aceasta a fost recuperată.

Apoi, la Cetățuia Brașovului, Emilian discută cu arhitecta Alexandra Stoica despre provocările restaurării unui monument istoric. Aici, o parte dintre degradări au fost provocate chiar de intervențiile realizate în trecut. Episodul urmărește procesul de îndepărtare a materialelor nepotrivite, tratarea zonelor afectate și pregătirea zidurilor pentru etapele următoare.

Dar de ce merită să salvăm clădirile vechi, în loc să construim unele noi?
Alături de Ana Rubeli, inițiatoarea proiectului „Aici a stat”, Emilian explorează legătura dintre patrimoniu, memoria locurilor și oamenii care le-au dat viață. Reportajul ne amintește că viitorul nu înseamnă doar ceea ce construim, ci și ceea ce alegem să nu pierdem. Pentru că restaurarea începe cu înțelegerea clădirii și cu alegerea unor soluții potrivite.

„Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, un format original Epic Ideas, poate fi urmărit sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10.00, în premieră, la TVR 1. Episodul va fi disponibil duminică, 15 noiembrie, de la ora 10.00, pe canalul de YouTube Emilian Grigore, iar ulterior pe TVR+.

foto: Epic Ideas











































