loader
Foto

Dani Cek și Hisham Tageldin, noi eroi în campania „Omul Anului 2025”

PROMO  TVR1 

Joi, 16 octombrie, de la ora 22:00, în cea de-a cincea ediție a campaniei iniţiate de TVR, îi vom cunoaște pe Dani Cek și Hisham Tageldin, alături de susținătorii lor. Telespectatorii TVR 1 vor urmări portretele semnate de Laura-Mihaela Căprioru, respectiv Oana Danciu (TVR Craiova), iar gazdele emisiunii, Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci, îi invită pe eroi în studioul „Omul Anului 2025” ca să îşi spună povestea.

 

(w882) TVR

Eroilor celei de-a cincea ediții le se vor alătura Doru Todoruţ, membru al juriului campaniei şi Ambasador Hospice - Casa Speranței. “- „Abia aștept să descopăr poveștile campaniei. Fiecare caz are emoție multă, are dăruire foarte multă, iar aceste lucruri sunt de greu de cuantizat sau de delimitat între ele, comparația nu-și are locul când vorbim despre aceste fapte. Cred că aprecierea și încurajarea sunt cele care stau la baza acestor proiecte, pentru a fi duse mai departe, să fie adevărate modele pentru noi, toți ceilalți!”, spune membrul juriului.

(w882) TVR

„Acești doi eroi ai serii au o modestie aparte, au o motivație, au un drag de semeni și de locuri, care efectiv mă fac să simt recunoștință și o apreciere extraordinară pentru fiecare dintre ei! Le mulțumesc!”, a adăugat Doru Todoruţ.

„Omul Anului 2025” este o campanie de suflet a Televiziunii Române care aduce în prim plan oameni care ne inspiră și ne fac să ne recăpătăm speranța într-un viitor mai bun şi ne oferă ocazia să-i descoperim împreună pe cei care au forța de a schimba destine.

(w882) TVR

În ediția din această seară se alătură și doi artişti cunoscuţi şi apreciaţi: Alina Sorescu şi Kamara, prieteni buni al campaniei „Omul Anului” .

(w882) TVR

“Este fantastică această campanie, care transmite doar mesaje de bine!”. Mă aștept să găsesc povești care să aibă la bază pasiunea, mă aștept să văd determinare, mă aștept să văd perseverență. În orice domeniu este greu să ajungi în vârf, dar și mai greu este să te menții acolo și mai greu de atât este să transmiți și altora motivarea! Mi se pare fantastic să poți să dăruiești și tu, la rândul tău, din tot ceea ce tu ai primit. Da, copiii, tineri au nevoie de modele!”, spune Alina Sorescu. Cu această ocazie, artista a răsfăţat eroii şi invitaţii campaniei „Omul Anului 2025” cu o melodie în premieră, „Remediu”.

(w882) TVR

“Participarea la Omul Anului 2025 este o experiență foarte frumoasă pentru mine”, spune Kamara. “Îmi place ideea de a fi alături de oameni care fac cu adevărat ceva pentru societate și care contribuie, prin lupta lor, la dezvoltarea acestei societăți. Dincolo de ideea de a premia, este ideea de a mulțumi acestor oameni care se străduiesc, care mereu susțin societatea, care se dedică trup și suflet proiectelor în care ei cred. Vă doresc să aveți cât mai multe ediții cu oameni deosebiți, așa cum sunt Hisham Tageldin - doctorul sudanez din inima oltenilor, cel care a construit de la zero două clinici în sate românânești - și ca Dani Cek - îngerul care ajută oameni! Astfel de oameni pot să-i încurajeze și pe cei din jur. Puterea exemplului este cea mai bună metodă de influențare!”.

(w882) TVR

Primul erou al serii este un poliţist cu suflet de înger. Dani Cek este salvatorul a sute de oameni, în special copii, care au primit diagnostice extreme și șanse nule de supraviețuire în Romania. Povestea lui este despre altruism si empatie, nopți nedormite si implicare în strangerea de fonduri și trimiterea acestor oameni la tratamente și operații. Niciunul nu a mai murit, iar jumătate din ei sunt azi vindecați. Oamenii ajutați îi raman alături și salvează apoi alte vieți împreună, formând un grup uimitor și unic de persoane care în timpul lor liber se luptă pentru viața altora. Acesta va fi însoțit de LAURA-MIHAELA CĂPRIORU, Managerul de Proiect al asociației. Laura este de profesie economist-inspector resurse umane. Este mamă pentru o fetiță minunată cu nevoi speciale. Luptă cu îndârjire pentru copilul ei și pentru mulți alți copii cu greu încercați de soartă.

Reporterul care va prezenta povestea este CODRUȚA ANGELESCU, realizatoarea portretului.

(w882) TVR

Este primul medic oltean originar din Sudan. Medicul Tageldin Hisham, cel de-al doilea erou al serii, a venit în România din Sudan, acum mai bine de 30 de ani, la studii. A și rămas aici, din cauza situației instabile din țara sa, iar în prezent își dedică timpul și cunoștințele pacienților din comuna Bulzeşti, județul Dolj. Acolo unde, cu ajutorul donațiilor, a înființat singurul centru de permanență dotat cu ambulanță, ce deservește nu doar cele 10 sate din zonă, dar și localități din județele Vâlcea și Olt. Aproximativ 12.000 de persoane. Din această vară, a înființat, alături de echipa sa, un al doilea centru de permanentă modern, în orașul Bălcești, din județul Vâlcea. Aici, spitalul a fost desființat în urmă cu mai mulți ani, iar localnicii erau nevoiți să meargă chiar și peste 50 de km pentru a ajunge la o unitate medicală. Medicul a creat o adevărată comunitate în Oltenia, reușind să redefinească, prin puterea exemplului, ideea despre ce înseamnă să faci medicină de familie, la țară.

Reporterul care va prezenta povestea este OANA DANCIU (TVR Craiova), realizatoarea portretului.

(w882) TVR

 

Logo

 
„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...