loader
Foto

Horoscopul zilei de 15 octombrie

PREZENTATORI

Pluto revine la mersul direct în Vărsător. Din luna mai și până acum, el a traversat în sens invers doar câteva grade din acest semn (de la 5°30′ la 3°04′). Privind în urmă, ne putem da seama dacă ne raportăm acum altfel la noi înșine, ce s-a transformat în relația noastră cu structurile de putere sau figurile de autoritate, cum am exercitat controlul sau, dimpotrivă, am renunțat la el în diferite situații, când ne-am pierdut pe noi și în ce măsură teama ne-a dirijat alegerile. Conștientizarea autosabotării este primul pas important de făcut. Unele schimbări pe care le vom trăi sub influența lui Pluto pot fi distructive, altele, revelatoare și eliberatoare. Îl asociem adesea pe Pluto cu pierderile și suferința, dar și cu descoperirea unor resurse interioare despre care nu știam că există. Având în vedere tranzitul lent al planetei, transformările asociate lui Pluto vor fi vizibile mai degrabă la nivel colectiv, dar asta nu înseamnă că nu va avea impact profund asupra fiecăruia dintre noi. Să ne reamintim că Vărsătorul, printre multe altele, guvernează grupurile, rețelele, comunitățile, tehnologia, libertatea, egalitatea, fraternitatea, toleranța, și umanitatea. Pe de altă parte, Soarele în Balanță formează azi un sextil cu Jupiter în Leu. Vor exista ocazii să repunem o relație pe alte baze, să negociem termenii unui contract sau să intrăm într-o asociere, pornind de la convingerea că orice este posibil, că oportunitățile sunt nenumărate și că putem găsi soluții prin care ambele părți să fie mulțumite. Nu este însă totul roz, pentru că Venus, încă în mers aparent retrograd în Scorpion (domiciliul modern al lui Pluto), este în inconjuncție cu Uranus (guvernatorul Vărsătorului) retrograd în Gemeni. Prin urmare, ne putem afla în fața unei situații în care este nevoie să ne adaptăm, deși acest lucru nu este deloc confortabil. Poate că una simțim, dar alta ne cer circumstanțele să facem. Am prefera să rămânem în aceeași situație sau relație care ne este familiară, dar este necesar să ne reevaluăm implicarea.

 

BERBEC

Entuziasmul nu-ți va lipsi, nici disponibilitatea de a schimba idei, așa că profită de acest moment pentru a socializa, a iniția proiecte și a renegocia termenii unui parteneriat. O colaborare îți poate deschide noi posibilități, mai ales dacă îți lași creativitatea și dorința de a explora să contribuie la ceea ce construiești împreună cu ceilalți. În același timp, ai ocazia să depășești un blocaj, să identifici un atașament, o obsesie sau un tipar de gândire care te ținea pe loc.

TAUR

Ai șansa azi să găsești niște soluții inspirate atât acasă, cât și la locul de muncă, astfel încât să te simți cât mai confortabil. Dacă în ultima vreme au existat tensiuni în mediul profesional sau familial, poți contribui la restabilirea armoniei. În plus, ai ocazia să-ți reevaluezi poziția într-un parteneriat sau într-o relație apropiată, analizând felul în care îți folosești resursele și măsura în care compromisurile făcute sunt în acord cu propriile nevoi și valori.

GEMENI

Cu atâta inspirație și spirit ludic, poți să-ți faci și mai mulți prieteni și chiar să inițiezi un proiect de care toată lumea să se bucure. Ești foarte volubil astăzi și îți va fi ușor să dai o direcție planurilor tale creative. Nevoia de a te elibera de constrângeri și de a ieși din rutină își va spune cuvântul. Nu trebuie să schimbi totul dintr-odată, ci să revizuiești mai întâi felul în care îți împarți timpul și energia.

RAC

Poți găsi soluții avantajoase pentru familie, care să-ți ofere mai mult confort domestic sau un sentiment de siguranță. Este un moment bun să te gândești și în ce merită să investești pentru a-ți îmbunătăți condițiile de trai. O idee care îți vine pe neașteptate te poate ajuta să dai un alt sens unei situații sentimentale sau să găsești o abordare diferită pentru un proiect în care ai pus suflet.

LEU

Ceilalți te vor vedea azi ca pe o sursă de inspirație și motivație. Subiectele delicate pe care le-ai evitat pot fi discutate azi, pari mai dispus să asculți și să înțelegi punctul de vedere al celuilalt. Va fi nevoie să te adaptezi schimbărilor dintr-un grup și să-ți renegociezi locul și influența. Este un prilej potrivit să vezi dacă teama de necunoscut te face să rămâi blocat în zona familiară.

FECIOARĂ

S-ar putea să privești cu mai multă încredere situația ta financiară și să găsești motive să apreciezi ce ai. Unele lucruri se pot așeza în favoarea ta fără să fie nevoie să faci eforturi suplimentare. E posibil să primești discret un sprijin din partea cuiva de la care nu te aștepți. În loc să încerci să controlezi evoluția situației profesionale, caută o abordare diferită și adaptează-te schimbărilor. Nu lăsa vechile tipare emoționale să-ți dicteze traiectoria.

BALANȚĂ

E suficient să apari într-un loc ca să atragi toate privirile asupra ta. În comunitățile din care faci parte vei fi admirat și apreciat și poți atrage noi oportunități de colaborare. Planurile tale par să beneficieze de susținere. Dacă intenționezi să ieși din rutină și să te aventurezi în necunoscut, va trebui să nu te mai temi că-ți pierzi siguranța.

SCORPION

Vei putea profita de timpul petrecut în singurătate pentru a crea o nouă strategie în sprijinul carierei tale. Ai să conștientizezi ceva care te va ajuta să-ți îmbunătățești imaginea sau reputația. Pentru că nu ai cum să anticipezi sau să controlezi în totalitate dinamica relațiilor tale, situația resurselor comune ori evoluția unor investiții, cel mai înțelept ar fi să ai răbdare și să te adaptezi transformărilor pe măsură ce apar.

SĂGETĂTOR

Sunt șanse să-ți găsești aliați pentru planurile tale îndrăznețe, tovarăși de drum și oameni care să-ți împărtășească viziunea sau să-ți extindă orizontul cunoașterii. Schimbările din parteneriatele tale, care te pot lua prin surprindere, te ajută, de fapt, să-ți confrunți temerile ascunse. O scurtă perioadă petrecută departe de agitația cotidiană te poate ajuta să-ți clarifici motivațiile și intențiile.

CAPRICORN

Dacă ai lucrat pentru a-ți consolida cariera, pot apărea semne de recunoaștere și apreciere a eforturilor tale. Există posibilitatea să creezi noi alianțe și să primești sprijin pentru ce ți-ai propus să realizezi mai departe. Este un moment potrivit pentru reevaluarea planurilor pe termen lung. Va fi nevoie să renunți la scenariile fixe și să-ți adaptezi stilul de viață la schimbările care vin fără preaviz.

VĂRSĂTOR

Profită de energiile zilei pentru a face planuri cu partenerul de viață, consolidând astfel relația, și pentru a explora subiecte care să-ți extindă orizonturile. Poți descoperi că există și alți oameni care îți împărtășesc viziunea sau de la care ai lucruri prețioase de învățat. Va fi necesar să-ți reconsideri statutul și angajamentele profesionale atunci când vei descoperi că anumite roluri nu te mai reprezintă, că vrei să te eliberezi de constrângeri și să explorezi și alte direcții.

PEȘTI

Azi te-ar ajuta în primul rând o abordare optimistă a situațiilor în care te afli, fie ele angajamente sentimentale, înțelegeri financiare sau chestiuni administrative ori legale. Poate că teama a fost un factor perturbator de care trebuia să scapi. De o transformare profundă, la nivelul convingerilor, ai nevoie pentru a gestiona instabilitatea din viața privată.

Foto: Shutterstock_Artsiom P/ Planet Pluto on a dark background_ Elements of this image were furnished by NASA

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
Echilibrul și fractura compasiunii: orașul multicultural, de la frică la integrare

„Ne pregătim” de o revoltă a mașinilor pe care s-ar putea să nu o vedem niciodată, dar refuzăm să prevenim revolta oamenilor rămași fără glas. ...

Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora ...

Cine plătește factura spectacolului politic? Daniel Dăianu, la „Dezacorduri de pace”

Academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este invitatul Monicăi Ghiurco la „Dezacorduri de pace”, joi, 15 octombrie, de la ...

Poftă de țară la Călinești: ciorbă de cocoș, tochitură la ceaun și pâine din cuptorul cu lemne | VIDEO

La doar 20 de minute de Craiova, un loc amenajat în stil texan pune pe masă gustul Olteniei de altădată, cu produse făcute în gospodărie. Vedem o ...

Kyrie Mendél: „Eu și muzica am fost nedespărțiți din acea seară”

Elegant, introspectiv și cu o voce care îmbină sensibilitatea pop cu forța teatrului muzical, Kyrie Mendél a devenit în ultimii ani una dintre ...

Meteoritul, castelul și ardelenii. Călătorie plină de surprize prin județul Cluj, duminică, la „Exclusiv în România”, TVR 1

Istoria, misterele și poveștile oamenilor se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri! Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristian Tabără şi ...

Analiza recentă de la Moldova Security Forum a scos în evidență o serie de perspective importante privind securitatea regională, cu un accent ...

Transformarea analizei sportive din critică în instrument de dezvoltare

Evaluarea evoluției dintr-o competiție reprezintă un moment esențial în dezvoltarea oricărui atlet, însă utilitatea sa depinde în totalitate de ...

60 de ani de la interzicerea avortului în România comunistă – joi, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre „produsele-minune” ce vindecă miraculos diabeticii sau mioarele autohtone trimise la război biologic împotriva ...

Premiera spectacolului „Ţinutul mofturilor”, în regia lui Cosmin Chivu, reprezintă un eveniment cultural deosebit. Joi, 15 octombrie, de la ...

Criza financiară din sănătate și riscul blocajului instituțional

Sistemul sanitar românesc se confruntă cu un risc iminent de sistare a activității din cauza unei crize financiare acute, care amenință direct ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (I)

Fizicianul Ștefan Adrian Cârstea este invitatul jurnalistului Rafael Udriște la „Convorbiri spirituale”, pe TVR Cultural. Această ediție ...

Un polivalent al sunetului: pian, clarinet și… dirijat la doar 15 ani! Damian Ciortan, protagonist la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Pasiune dusă la rang de artă, disciplină, maturitate artistică precoce și o listă impresionantă de realizări care uimesc lumea academică și ...

Comisia Lancet identifică cele mai grave amenințări la adresa omenirii

Cel mai recent și intens dezbătut studiu publicat de Comisia Lancet privind Amenințările Globale la adresa Sănătății în Secolul XXI avertizează ...

„Soundscape” – muzica dincolo de ceea ce se aude. Din 15 octombrie, în premieră la TVR Cultural

În fiecare joi, de la ora 19.00, TVR Cultural deschide ușa către lumea din spatele muzicii. „Soundscape”, noua emisiune prezentată de Kyrie ...