loader

Premieră TVR 1: Familiile regale din Balcani

RECOMANDARI  TVR1 

O radiografie a trecutului şi prezentului a trei dinastii est-europene şi a reprezentanţilor acestora: regele Mihai I al României, regele Simeon al II-lea din Bugaria, prinţul Nicolae al II-lea din Muntenegru. Luni, 23 decembrie, de la 23.40, la TVR 1.

 

Luni seară, telespectatorii TVR 1 au urmărit, în premieră, documentarul Familiile regale din Balcani, o coproducţie TVR - Neue Artfilm GmbH (Germania), 2018. Filmul, oferit în exclusivitate pe România de Televiziunea Română, se apleacă asupra a trei dinastii, studiindu-le trecutul şi analizând modul în care au devenit importanţi factori de influenţă în nişte societăţi post-socialiste.

După căderea Cortinei de Fier, foştii monarhi şi membrii familiilor regale din Balcani – denigraţi timp de zeci de ani de fostele regimuri comuniste – se bucură de recâştigarea încrederii naţiunilor pe care le-au condus cândva şi sunt consideraţi nişte gardieni ai moralităţii şi neutralităţii. Este vorba despre regele Mihai I al României, regele Simeon al II-lea din Bugaria, membru al familiei de Saxa-Coburg şi Gotha, respectiv Prinţul Nicolae al II-lea din Muntenegru, descendent al dinastiei Petrovic-Njegos.

(w882) Dinastii B

Bulgaria a avut parte de o revenire spectaculoasă. După 50 de ani în exil, Simeon de Saxa-Coburg şi Gotha se întorcea, în 1996, în ţara sa, sub numele de Sakskoburggotski. În 2001 era ales premier, devenind astfel primul membru al unei case regale care câştiga puterea politică, prin mijloace democratice.

Până în 1989, pentru prinţul Nicolae al II-lea de Muntenegru, faptul că era moştenitor al tronului nu reprezenta mai nimic. În 2011, însă, familia sa a fost reabilitată în instanţă, primind despăgubiri de 4,3 milioane de euro. În prezent, Constituţia îl legitimează pe prinţul Nicolae să reprezinte guvernul din Muntenegru la nivel internaţional.

Lucrurile nu au fost la fel de liniare şi pentru regele Mihai I al României. La un an după căderea comunismului, Familia Regală se întorcea în ţară, cu paşaport diplomatic danez şi o viză de 24 de ore, pentru a-şi aduce omagiile la mormintele înaintaşilor lor, în Curtea de Argeş. Pe drum, sunt opriţi de Poliţie şi forţaţi să părăsească ţara. Doi ani mai târziu, Mihai face o nouă încearcare şi este întâmpinat cu urale de un milion de români. Cabinetul Ion Iliescu este, însă alertat, iar regele primeşte interdicţie de a mai intra în România timp de cinci ani. Abia în 1997, preşedintele Emil Constantinescu repune Familia Regală în drepturi, oferindu-le cetăţenia română şi permisiunea de a reveni în ţară. În acelaşi an, Mihai I îşi asumă rolul de a face lobby în Occident pentru intrarea României în NATO şi UE, fiind primit de şefi de state şi de guverne.

Traiectoria celor trei moştenitori ai dinastiilor din Balcani este plină de evenimente, purtându-ne prin istoria tulbure a Europei secolului al XX-lea. Povestea lor, cu imagini-document, mărturii şi imagini reconstituite, s-a difuzat luni, 23 decembrie, de la 23.40, la TVR 1.

 

Regizor Alix François Meier

Logo

 

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...