A fost odată ca niciodată că de n-ar fi, nu s-ar povesti... Scrise sau nescrise, cu autori cunoscuți sau nu, poveștile și istorioarele au încântat pe cei mici și pe cei mari. Și au avut întotdeauna un sâmbure de adevăr. Așa este și  povestea sării .

 

Se zice că, un împărat vestit a cerut fiicelor sale să îi spună cât de mult îl iubesc. Cea mare a răspuns ca mierea, cea mijlocie ca zahărul, iar cea mică, ca sarea în bucate. S-a supărat pe mezină și a alungat-o de la castel, dar aceasta i-a demonstrat că fără sare, bucatele nu au gust.

Sarea o cunoștem de mii de ani, are o valoare inestimabilă, o  folosim la mâncare, pentru conservare, în tratarea diferitelor afecțiuni, ca aromoterapie, dar are și o simbolistică supranaturală.

Scena teatrului tradițional japonez era presărată cu sare, pentru ca artiștii să fie feriți de spiritele rele. În antichitate, era folosită de romani, greci și egipeni în ofrandele aduse zeilor. Fiind o substanță cu capacități extraordinare de conservare, sarea era considerată detestată de demoni, iar mumiile egiptene erau tratate într-o soluție de bicarbonat și clorură de sodiu. În Biblie există multe referiri la sare, încă din Vechiul Testament. În credința iudaică, păstra legătura dintre Dumnezeu și popor, iar în islam se folosea la încheierea unui acord.

Și la noi, la români, au fost și sunt superstiții legate de aurul alb: sarea este mâna lui Dumnezeu, dacă o verși, te cerți, te apără de blesteme și vrăjitorii, nu trebuie să o dai din casă, că îți dai norocul. Nu numai la noi, un oaspete de seamă este întâmpinat cu pâine și sare, ca semn al ospitalității. În China, când se cumpără, se aruncă o parte din ea în foc, pentru a evita o ceartă în familie. Peste tot în lume au existat și există superstiții legate de sare.

Data când a fost descoperită se pierde undeva în negura timpului. Folosirea și colectarea ei, se confundă cu începuturile civilizației. Prima localizare, în timp, despre recoltarea sării este în China, cu mii de ani înainte de Hristos. În antichitate, soldații romani, erau plătiți cu acest mineral prețios. Se pare că, așa cum susțin unii experți, cuvântul salariu provine din latinescul salarium și face referire la solda pe care o primeau aceștia în sare. Negustorii mauri o utilizau ca mijloc de schimb: un gram de aur – un gram de sare. În Evul Mediu, poziția socială a cuiva era dată de locul pe care îl ocupa la masă, în raport cu solnița de sare. S-au purtat războie pentru ea. Unul dintre motivele declanșării Revoluției Franceze a fost taxa prea mare pusă pe sare de Ludovic al XVI-lea.

De-a lungul istoriei, au fost create adevărate drumuri, căi speciale pentru transportul aurului alb, cum era denumită. Se parcugeau sute de kilometri în caravane, pentru a fi transportată sau pentru a fi folosită în negoț. Orașele au fost construite în funcție de carierele de sare.

Fie că a fost extrasă din munți, fie că a fost luată din mare, fie că este vorba de cea albă, roz, gri sau neagră, sarea a fost și a rămas un produs prețios, pretext și temă de poveste.

Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea... unui condiment de neînlocuit, aurul alb al omenirii, cunoscută încă de la începuturi, ce dă gust alimentelor și are o valoare incontestabilă.

***

Sursa foto: https://www.pexels.com

Un articol de: Alice Săceanu