loader

TVR Cultural difuzează „Oedipe”, cea mai complexă operă compusă de George Enescu

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

”Nu mi se cuvine mie să declar dacă Oedipe este sau nu cea mai desăvârșită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă și ani de neliniște. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simțeam, ce gândeam, în așa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu.” George Enescu

 

Regia, decorul, costumele, luminile și coregrafia poartă semnătura regizorului și coregrafului Stefano Poda, iar dirijor este Tiberiu Soare. Dirijor asociat - Paolo Giani.

Cu participarea Corului, a Corului de Copii, a Baletului și a Orchestrei Operei Naționale București, sub bagheta dirijorilor de cor Daniel Jinga și Adrian Ionescu.

Din distribuție fac parte: Ionut Pascu - invitat (Oedipe), Marius Bolos (Tirésias), Dan Indricău (Créon), Andrei Lazar (Păstorul), Ion Dimieru (Marele Preot), Leonard Bernad (Phorbas), Ștefan Lamatic (Străjerul) – invitat Thésée: Daniel Filipescu, Andrei Petre (Laïos), Oana Andra (Jocaste), Sorana Negrea (Sfinxul), Daniela Carstea – invitată Mérope, Andreea Iftimescu – invitată (Antigone), Zoica Șohterus (o femeie tebană). Cu participarea Corului, a Corului de Copii, a Baletului şi a Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Echipa: Silvia Sisto - asistent coregrafie, Mircea Pădurariu - asistent dirijor, Paula Stoica și Claudia Machedon - asistenți regie; Smaranda Morgovan - coordonatoarea corului de copii; Monica Petrică și Antonel Oprescu - coordonatori de balet.

(w882)

”Această versiune a lui Stefano Poda este una, cred eu, dintre cele mai spectaculoase. Este o producție monumentală, decorurile vorbesc de la sine, dar nu numai - toate elementele de recuzită, felul în care sunt amplasate și se mișcă personajele, vorbim cu siguranță de o producție monumentală, un trademark al lui Stefano Poda. Impactul pe care îl are asupra spectatorilor este unul formidabil, el nu poate deveni o rutină - „Oedipe” nu poate deveni o rutină, indiferent de versiunea regizorală. Fiecare spectacol de „Oedipe” este ca un fel de mică premieră pentru cei implicați”, explica dirijorul Tiberiu Soare.

(w882)

Regizorul spectacolului, Stefano Poda, arăta, la premieră, că „Oedipe este despre noi toţi. Pentru mine, această invitaţie de a lucra la Bucureşti acest spectacol reprezintă o mare, mare onoare. Am făcut acest spectacol de multe ori, am parcurs partitura şi de fiecare dată destinul mă duce cu gândul la această idee care reprezintă de fapt punctul de pornire al operei. Enescu, cu o viziune extraordinară, absoarbe tot acel ferment care în Franţa, la Paris, reprezenta epicentrul, rezumând totul, tot parcursul de cercetare muzicologică, dramaturgică, artistică şi filosofică. Aş spune psihanalitic, de asemenea, şi cu adevărat punctul culminant al unei reflecţii infinite care îi permite lui Oedip cu adevărat să abordeze dimensiunea tragică în sensul de universală, în sensul de atemporală, fără a deveni un individ închis. Noi toţi suntem Oedip. Fiecare dintre noi este şi Iocasta şi Laios, fiecare dintre personajele pe care Sofocle le abordează şi le oferă ca paradigmă a dezvoltării şi creşterii sentimentului de dezamăgire. Este impresionant că acest mesaj a pornit acum mai bine de 2000 de ani şi că George Enescu preia, amplifică şi relansează această reflecţie, graţie unei muzici care este şi ea universală”.

(w882)

„Oedipe” a lui George Enescu, tragedie lirică în patru acte, bazată pe libretul lui lui Edmond Fleg, după Sofocle, a avut premiera la Paris, în 1936 și este considerată un punct de cotitură în istoria operei. George Enescu mărturisea despre creația sa: „Nu mi se cuvine mie să declar dacă Oedipe este sau nu cea mai desăvârșită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă și ani de neliniște. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simțeam, ce gândeam, în așa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu. Nimeni nu m-ar crede dacă aș spune în ce stare de exaltare eram gândindu-mă la Oedipe și compunând, notă cu notă, această operă imensă”.

(w882)

În palatul din Teba se sărbătoreşte naşterea fiului regelui Laios şi al reginei Iocasta. În momentul în care Marele Preot îi întreabă pe părinţii noului născut ce nume vor să-i dea copilului, bătrânul prooroc orb Tiresias îi întrerupe, reproşându-le că l-au nesocotit pe zeul Apollo, care le interzisese să aibă urmaşi. Aflând pedeapsa pregătită de zei (Oedip va fi ucigaşul tatălui său şi soţul mamei sale), Laïos cheamă un păstor, poruncindu-i să arunce copilul în prăpastiile munţilor Kithairon. Pe site-ul cimec.ro, puteți citi sinopsisul integral.

Opera Națională București anunța premiera operei „Oedipe”, de George Enescu, în 15 ianuarie 2024, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. TVR Cultural a difuzat opera, în premieră, în 19 martie 2024.

Marți, 1 octombrie, spectacolul s-a redifuzat la TVR Cultural, de la ora 22:00.

Producător TVR: Claudia Robu

Foto: Opera Națională București

 

 



Logo

 
„China, noul hegemon al lumii?”, o nouă dezbatere la „Omul și Timpul”

Despre noua ordine mondială și mutarea centrului de putere spre Asia, într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și Timpul”, duminică, 24 mai 2026, de ...

Părinți și copii. Adevăruri care dor, adevăruri care vindecă

Despre familie, educație și echilibrul interior, într-o nouă ediție a emisiunii „Convorbiri spirituale”, duminică, 24 mai 2026, de la ora 08:30, ...

Un Remix cu Muzică 4K sau patru muzicieni în căutarea unei noi dimensiuni a sunetului

"The Four Knights of the Electric Order and Chaos" (Andrei Kivu, Sorin Romanescu, Călin Grigoriu și Cristi Horia). Post scriptum cu invitați: ...

Chinul migranților ilegali pentru a obține o nouă viză de muncă în România: Sunt extrem de speriați. Nici nu știu dacă au decizii de deportare emise pe numele lor

Din 27 aprilie, timp de două luni, migranții ilegali din România pot aplica pentru o nouă viză de muncă în țară, după intrarea în vigoare a unei ...

Regizorul serialului „Plaha”, multipremiat la Gala Gopo 2026, invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli”

Igor Cobileanski vorbește la TVR 2 despre cinema, compromisurile lumii est-europene și filmele făcute „pentru prieteni”.

„Info Etnic”, despre ecuațiile puterii și radicalizarea societății, la TVR INFO

Boris Velimirovici, Bianca Vasile și George Lungoci propun duminică, 24 mai, de la ora 11:00, o ediție despre negocieri politice, minorități, ...

Dorina Florea: „Eram fascinată de Sandy Bell, Perrine, poveștile lui Andersen, Sailor Moon și multe altele...”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Filmul unei tragedii anunțate: Explozia din Rahova, la „Dosar România”

Semne ignorate, intervenții întârziate, familii rămase fără casă și fără răspunsuri. Explozia din Rahova nu este doar povestea unui bloc distrus, ...

Gala Premiilor UNITER 2026 – un spectacol al contrastelor, în direct la TVR 1 şi TVR Cultural

Luni, 25 mai, de la ora 20.00, Teatrul Odeon București va fi gazda celei de-a 34-a ediții a premiilor teatrului românesc. Evenimentul va fi ...

O pădure de liliac întinsă pe aproape 20 de hectare... Totul despre rezervația naturală unică în România, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

Faimoasa comună Ponoarele, Muzeul Regiunii Porților de Fier (de fapt, trei muzee într-unul singur), la 100 de ani, savantul care anticipase ...

Familia Regală română a dedicat sărbătoarea de 10 Mai de anul acesta României și Republicii Moldova.

Jaqueline Cristian, în semifinalele turneului de la Strasbourg (WTA)

Tenisul românesc consemnează o performanță notabilă pe scena internațională, prin calificarea unei reprezentante în penultimul act al turneului ...

Generația care muncește mult, dar nu se simte bogată

Sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 12:30 Narcis POPESCU îi are ca invitați pe Vlad MUNTEANU, artist de muzică underground, cunoscut sub numele de ...

Tribunal special pentru Putin. Detalii, la „Breaking Fake News”

Analistul Dragoş Mateescu discută cu Marian Voicu despre inițiativa privind înființarea unui Tribunalul Special pentru Crima de Agresiune ...

Tudor Furdui: „Pe 15 iunie începea o perioadă de 3 luni în care făceam ce voiam”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...