La începutul unui nou sezon al emisiunii "Cap Compas", telespectatorii au fost invitați la o călătorie în Bulgaria.

 

Sâmbătă, 19 septembrie, am pornit într-o călătorie în Bulgaria - un traseu care începe dintr-un spațiu care se adresează mai ales tinerilor care doresc să își îmbogățească experiența despre istorie prin activități distractive și care continuă cu repere monumentale de referință ale bulgarilor.

Parcul tematic de la Neofit Rilskii, amenajat pe o suprafață de 13 hectare, a fost deschis oficial pe 22 iunie 2019. Oricum ai alege să vizitezi parcul, atracțiile pentru toate vârstele sunt la îndemână și ispititoare.

Timpul este relativ aici - și că se măsoară subiectiv ca participare la ceva anume, și obiectiv, prin durata standard a unui tur. Ghizi și antrenori pentru fiecare activitate sunt la dispoziția vizitatorilor, alături de personal specializat.

S-ar crede la prima vedere că inițiatorii acestui demers polivalent sunt idealiști. A proiecta și a construi un parc tematic istoric comportă din start riscul de a te adresa doar unui public selectiv.

Odată ce planurile s-au materializat în ziduri și s-au înfiripat ingenioase funcționalități, sute de vizitatori au început zilnic să își îndrepte pașii aici.

Să simți mânerul unei săbii având greutatea și mărimea identice cu cele folosite de luptătorii de odinioară este la granița dintre joacă și antrenament.

Exponatele și reconstituirile statice se combină cu interacțiunea, la fiecare pas.

Întâlnirea cu Plamen Jelezev conduce la înțelegerea resorturilor de care sunt animați cei care  promovează un turism pe motocicletă, care nu poate porni decât de la pasiune.

Și nu e vorba doar despre pasiunea celui care conduce, ci și a celui care este pasager, pentru că uneori chiar clienți fără permis de conducere moto preferă acest tip de escapadă.

Madara este un spațiu unic în Europa, datorită unei reprezentări de tip basorelief. Călărețul din Madara te întâmpină după un urcuș abrupt prin pădurea agățată de stânci.

Basorelieful a fost sculptat prin anul 710 și se află la 23 m înălțime față de platoul care se decupează la baza unui masiv înalt de 100 m.

Mai toți cei care trec prin preajmă își fac timp 30 minute să viziteze acest spațiu. Compoziția sculpturală conține atributele vizuale ale unui rege sau ale unui conducător.

Fiind realizată în timpul hanului Tervel, se consideră că l-ar reprezenta chiar pe celebrul conducător. Este considerată o pecete a etnogenezei după amestecul triburilor bulgare cu slavii locali, proces petrecut începând din  secolul al VII-lea.

Pliska a fost capitală a primului imperiu bulgar între 681 și 893, fondată de însuși Asparuh. Bulgarii au trecut Dunărea în 680 spre sudul locuit de slavi. Conducătorul acestora era Asparuh și el a reușit să unească triburile care  trăiau la Nord de Marea Neagră, ca mai apoi, printr-un proces de strămutare în masă, să se stabilească pe teritoriul Bulgariei din zilele noastre.

Deși generic venirea bulgarilor s-ar înscrie în tipologia unei migrații, faptul că au venit de la o distanță redusă și s-au așezat în firescul unei alte realități duce mai degrabă cu gândul la un fel de colonizare.

Capitala era apărată prin metereze de pământ și o mică fortificație din piatră se afla în centru, unde se găseau palatul regal și edificii ale aristrocrației.

Pliska nu este tipul de cetate ridicată în vremuri liniștite și confruntările nu au contenit pe durata existenței acestei capitale. Bizantinii și bulgarii luptau fiecare pentru propriile interese, iar în cele din urmă, în anul 811, împăratul bizantin Nikifor I a cucerit și a ars cetatea.

Pliska înseamnă încoronarea glorioasă a unui început de cale pentru un neam. A fost reședința hanilor bulgari până la mutarea capitalei.​

Aici a fost adoptată religia creștină de către bulgari, iar drumul procesional care conduce preț de un kilometru și jumătate spre marea basilică dezvăluie importanța acordată spațiului sacru.

În concordanță cu cercetări istoriografice și arheologice, catedrala ar fi fost ridicată pe locul primului martirium al bulgarilor. Aici ar fi există o biserică în formă de cruce, dedicată Sfântului Enravota, fiul marelui cneaz Omurtag care este în istoria Bisericii Bulgare primul sfânt canonizat și cel dintâi martir.

Sub biserica martirium care se pare că a fost distrusă în anul 865 în timpul unei rebeliuni a boierilor împotriva introducerii creștinismului ar fi existat și un izvor considerat sacru.

Centrul eclesiastic de la Pliska era un veritabil cartier religios, cu reședință arhiepiscopală și clădiri rezidențiale, cu școală, ateliere și scriptorium, cu dependințe și chilii pentru monahi, fiind mărginit de necropole dedicate nobililor sau mebrilor cinului călugăresc.

A două capitală a bulgarilor a fost la Veliki Preslav.

Alegerea unui nou centru politic și militar a fost determinată de fapt de opțiunea religioasă creștină a conducătorilor și a unei mari părți a populație.

În timp ce la Pliska se articulase un curent împotriva Bisericii susținut mai ales de nobilii care își pierdeau mare parte din influență și avantaje, la Veliki Preslav se coagulau cele mai rafinate forme de expresie ale conlucrării dintre puterea de stat și autoritatea spirituală.

În cei 80 de ani de existența, Preslav a devenit nu doar centru politic și diplomatic al bulgarilor, ci și un spațiu cultural de referință pentru literatura și artele slavilor din Balcani. Cetatea a fost proiectată să rivalizeze cu Constantinopole.

În zilele noastre sunt doar palide mărturii a ceea ce vor fi fost cândva catedrale, palate, străzi comerciale și birouri ale funcționarilor administrativi ….peisajul înghețat al unui fost du-te vino specific marilor centre urbane ale epocii.

Cel mai important lăcăș de  cult este Biserica de Aur, ridicată în 908.

Este considerată o zidire oarecum stranie, pentru că nu este respectat nici un tipar arhitectonic al epocii, fiind foarte diferită de bisericile bulgare sau bizantine. A fost construită ca un simbol al superoritatii față de Bizanț, într-o vreme când imperiul bulgar se întindea din Balcani până la Adriatică și Egee.

Avea un interior înnobilat cu picturi,  mozaicuri și ceramică,  zone vaste placate cu marmură, reprezentări iconice creștine, dar și decorații picturale inspirate din natură sau din viața profană. Este legată ca arhitectură de perioada creștină timpurie, de Caucaz și de carolingianul pre-românesc.

Rotonda seamănă cu biserica San Vitale din Ravena, cu mică Sf Sofia din Istanbul și cu rotonda lui Galerius din Salonic. Țarul Simeon a făcut din Preslav un centru cultural înfloritor în care au locuit și au lucrat multe dintre cele mai importante minți luminate ale bulgarilor.

Bulgaria a fost, la sfârșitul primului mileniu, cel mai important stat slav al Europei. Exista o veritabilă o rețea de centre din care au fost identificate peste 25 biserici legate de Preslav.

Școala literară din Preslav a fost cel mai important centru cultural din imperiul bulgar pentru toată lumea slavă. A avut o evoluție înfloritoare, începând cu traduceri și copieri de manuscrie și ajungând un centru de referință pentru poezie, pictură și ceramică decorativă.

Revenirea în locul din care am pornit la drum, adică în parcul istoric, pare a fi intrarea într-un loc nemaivăzut. Și aceasta nu doar din pricina eclerajului epatant, ci și a schimbării fundamentale a paradigmei vizuale și senzoriale.

În locul obloanelor trase odată cu inserarea, viața pulsează ca la un început de zi. Periodic, oaspeții parcului sunt invitați la seri tematice legate de o anumită epocă istorică.

Tracii au creat și au cultivat o civilizație înfloritoare. Erau prin definiție luptători și învingători. Construiau și respectau ierarhii sociale și aveau o cultură foarte dezvoltată.

Dacă în răgazul de peste zi vizitatorii au avut parte de altfel de experiențe din viața tracilor, prin sala tronului sau cea a sfatului ori prin îmbrăcarea cu straie de epocă ce i-a transformat preț de o clipă în cetățeni ai antichității, experiența serii devine puntea de trecere spre lumea viselor, într-o manieră mirifică.

Spectatori încântați într-o atmosfera dominată de gesturi și umbre, vizitatorii parcului au parte de o experiență memorabilă.

Interacțiunea finală dintre spectatori și actori devine o celebrare a bucuriei prin care scena devine viață reală, iar între joc, joacă și interpretare nu mai există diferențe.​