Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului, conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.
Interpretările pot rezona atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Pentru o privire de ansamblu asupra felului în care vă pot influența energiile, le puteți citi pe ambele.
Berbec
Te pregătești de audit? Cu o astfel de dispoziție pentru ordine, control, analiza performanțelor, așa s-ar părea! De fapt, te pregătești pentru transformări semnificative și disciplina e absolut necesară. Chiar dacă e posibil să fi făcut o obsesie pentru eficiență, eforturile tale vor rescrie viitorul. Nu mai vrei castele de nisip, ci fundații cu plan urbanistic.
Taur
Azi ești responsabil cu castingul! Vrei să fii sigur că oamenii care intră în serialul tău de dragoste chiar nu te vor dezamăgi. Oscilezi între a te bucura de viață și a găsi calea perfectă prin care să te bucuri și mai mult. Acceptă că puțin haos în sistem nu strică, dacă asta face lucrurile mai interesante! Nu lăsa perfecționismul să-ți ruineze buna dispoziție!
Gemeni
Între ședința cu familia și brainstorming-ul de la muncă, înveți să jonglezi cu valori și emoții ca un profesionist. Azi ți se garantează o super-putere pentru a face ordine în haos, cu o singură condiție: să nu folosești forța! În timp ce faci piruete între vise mari și responsabilități sociale, primești și o invitație: să te lași surprins de ceea ce nu poți controla. Uneori, e palpitant să nu știi exact ce urmează.
Rac
Știi cine ești, ce vrei și cât valorezi, așa că nu te mai lași distras de zgomotele de fundal — nici măcar de vecinul care dă cu bormașina la 5 dimineața! Mintea îți merge brici, iar vorbele sunt bine croite, după măsura interlocutorului! Azi poți planta semințele unei fundații solide, care nu se bazează pe control, ci pe acel calm interior care spune „mă descurc, chiar și fără planul B!”
Leu
Și azi ești rege, iar în regatul tău pui valoarea pe primul loc! Nu mai ești impresionat de aplauze și complimente, vrei gesturi care spun ceva, nu doar sună bine. Cine nu-ți respectă prezența, nu-ți mai consumă energia! Poate nu salvezi regatul azi, dar sigur poți să investești în ceea ce merită.
Fecioară
Ești o versiune îmbunătățită azi! Adică designul tău e actualizat pentru eficiență maximă! Nu lași detaliile să scape, dar nici nu te pierzi în ele: ai găsit echilibrul perfect între a analiza și a acționa. Știi exact ce vrei să arăți lumii și cum să o faci. Dacă ceva se schimbă azi, e modul în care te alegi pe tine — cu mai multă blândețe și apreciere.
Balanță
Azi magia se întâmplă în culise, pentru că jonglezi responsabilitatea cu distracția — și nu e deloc simplu! Nu trebuie să fii în centrul atenției ca să faci spectacol; uneori, cel mai tare truc e să dispari și să revii cu forțe proaspete. Ceva în felul în care alegi să fii prieten, partener și magician în propria viață se schimbă astăzi. Iar ăsta e doar începutul!
Scorpion
Fiecare grup ar avea nevoie de un Scorpion ca tine! Tu ești cel care vede fiecare piesă din puzzle și știe cum să o potrivească perfect. În plus, ai fler la oameni, viziune strategică și energia necesară să transformi conexiunile în avantaje reale. Azi, însă, ți-ai dori să pui pe pauză întâlnirile, ședințele, conversațiile și termenele limită și să evadezi într-un loc exotic pentru resetare.
Săgetător
Iubești aventura, dar azi înveți și cât de valoroasă e rutina când vrei să construiești ceva care să țină. Transformi sarcinile de zi cu zi în mici capodopere, iar creativitatea te ajută să faci totul să pară natural. Știi cum să-ți faci imaginea să vorbească pentru tine, iar lumea nu are cum să ignore combinația asta de seriozitate și farmec.
Capricorn
Ai putea să faci azi o expediție... fără să pleci de-acasă! Explorezi lumea ideilor cu un scop clar: mai mult confort și stabilitate. Îți pui valorile la treabă și-ți răsfeți sufletul cu momente mici de relaxare, în timp ce planurile tale serioase conduc parada. Seriozitatea și distracția fac echipă azi — iar tu ești căpitanul perfect al acestui duo neașteptat!
Vărsător
Transformarea începe azi cu tine! Și se reflectă în felul în care comunici cu lumea. Mintea ta croșetează idei prețioase. Nu știi unde te vor conduce, dar un lucru e sigur: te vei distra de minune pe drum! Așa că fă-ți bagajele pentru o aventură surprinzătoare și savurează fiecare moment!
Pești
Azi simți, observi și anticipezi tot. Intuiești și ce n-ar fi trebuit să afli — noroc că știi să păstrezi aparențele. Treci prin teste de răbdare în relații, dar le gestionezi cu grație și replici bine plasate. Ai chef de conexiuni reale, dar cu spațiu de respiro și un strop de mister, că nu ești oracol cu program non-stop.
Foto: Shutterstock/Astrology wheel and horoscope/Billion Photos