Jurnalistul Adelin Petrişor revine la Televiziunea Română

TVR.RO | Marţi, 31 Mai 2022
Jurnalistul care a transmis pentru TVR din cele mai fierbinţi zone de pe Glob - Coreea de Nord, Libia, Irak, Afganistan, Iran, Siria – se întoarce ca reporter special al Ştirilor TVR. Se alătură echipei care va relansa în curând postul de ştiri TVR Info.

Începând cu 1 iunie 2022, Adelin Petrişor revine în echipa Ştirilor TVR. Jurnalistul care a transmis pentru Televiziunea Română din cele mai fierbinţi zone de pe Glob - Coreea de Nord, Libia, Irak, Afganistan, Iran, Siria – se întoarce ca reporter special al Ştirilor TVR. Adelin Petrişor se alătură echipei care va relansa în curând postul de ştiri TVR Info.

Mă întorc la TVR pentru a fi din nou parte din redacţia care produce unele dintre cele mai curate şi echilibrate jurnale de ştiri din România. Sper din tot sufletul să pot aduce cât mai repede la Telejurnal poveşti interesante, aşa cum am făcut-o şi în trecut”, declară jurnalistul.

Pentru Televiziunea publică, Adelin Petrişor a transmis în premieră din Coreea de Nord, a realizat primul interviu de după Revoluţie cu liderul palestinian Yasser Arafat. Tot pentru TVR, Adelin Petrişor a realizat reportaje şi transmisiuni în direct, în exclusivitate, din Libia, Irak, Afganistan, Iran sau Mali.

Recent, în pandemie, reporterul special al Ştirilor TVR a filmat în diverse spitale din ţară situaţii limită în lupta anti COVID-19.

În urmă cu doar jumătate de an, pentru Ştirile TVR, Adelin Petrişor a fost în Siria, pe urmele teroriştilor din Statul Islamic. Reportajele în premieră pentru România, în care a discutat cu terorişti ISIS şi cu soţii ale acestora, s-au difuzat în toate ediţiile programelor de ştiri ale TVR, respectiv în Telejurnalul postului TVR 1 şi în Ora de ştiri de la TVR 2.