Banii sunt prezenți în lumea noastră și prin absență. Îi căutăm, îi avem sau îi folosim și îi uităm repede, ne obsedează ori ne lasă indiferenți, dar tot față de ei ne raportăm. Dar atunci când sunetul lor sau lipsa lor ne agită gândurile, nu banii sunt problema, ci raportarea noastră la ei.
Trăim o poveste de dragoste și ură, patimă și posesivitate, cu un capitol nou pe care îl începem astăzi: banii, o istorie a banilor și legătura lor cu identitatea omului. Expresiile legate de bani nu denotă o obsesie pentru material, ci o împământare reală și funcțională în lumea în care ne ducem traiul.
O serie de mai multe articole debutează cu acesta, dedicat leului românesc și declinării banului în mentalitatea românească (verbe, proverbe, expresii și obiceiuri), urmat de un articol despre istoria mai multor monede precum dolarul american și euro, iar al treilea articol va aborda povestea banilor de la arginți la viitorul digital.
Leul, martor al istoriei economice a țării
Originea denumirii de „leu" pentru moneda noastră națională este legată de monedele olandeze cunoscute sub numele de „leeuwendaalder" (taleri cu leu), care circulau pe teritoriile românești în secolul al XVII-lea. Ele erau populare datorită conținutului de argint și purtau pe avers (opusul acelui „spate al monedei" numit revers) imaginea unui leu rampant (ridicat pe labele din spate). Negustorii locali numeau monedele olandeze pur și simplu „lei".
Chiar și după ce acești taleri au ieșit din uz în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, denumirea de „leu” a persistat ca termen generic pentru bani. Așa s-a născut o tradiție lingvistică, s-o numim astfel, care a inspirat denumirea monedelor naționale din România, dar și din Bulgaria (leva) sau Republica Moldova (leu).
Înainte de 1867, pe teritoriile Principatelor Unite circulau și erau folosite în tranzacții multe monede străine - austriece, rusești sau turcești, iar lipsa de unitate monetară împiedica dezvoltarea economică. În aprilie 1867, domnitorul Carol I a semnat Legea pentru înființarea unui sistem monetar național și pentru fabricarea de monede naționale. Actul normativ stabilea leul ca unitate monetară, cu o valoare bimetalică, bazată pe un sistem de aur și argint. De asemenea, prevedea emisiunea de monede din aur (20, 10 şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2, 1 bani).
Perioada dintre cele două Războaie Mondiale a fost marcată de o relativă stabilitate a leului, dar Marea Depresiune (Marea Criză Economică) și tulburările politice au dus la devalorizări succesive ale monedei noastre.
Odată cu instaurarea regimului comunist, s-a transformat inevitabil și radical economia și deci rolul leului, implicit. Banca Națională a intrat sub controlul statului, iar moneda a devenit un instrument al planificării centralizate, fără convertibilitate externă. Pentru a combate inflația și a redistribui bunurile în societate, regimul comunist a impus mai multe reforme monetare radicale.
Cea mai notabilă a avut loc în 1952, când vechiul leu a fost înlocuit cu un leu nou, la un curs de schimb extrem de defavorabil pentru populație. Puterea de cumpărare a fost transferată în mâinile statului. Timp de decenii, leul a fost o monedă „închisă", fără nicio valoare pe piețele internaționale. Singura modalitate de a obține valută străină (dolari, mărci) era pe piața neagră, cu mari riscuri penale pentru cei implicați, iar cursul de schimb era de zeci de ori mai mare decât cel oficial. După căderea regimului comunist în 1989, în anii '90 ai secolului XX România a traversat o perioadă de hiperinflație, când prețurile creșteau de la o zi la alta, iar bancnotele de 10.000, 50.000 și chiar 100.000 de lei deveniseră banale.
Ulterior, un moment de referință în istoria leului a fost denominarea monetară din 1 iulie 2005. Numită în mass-media „tăierea celor patru zerouri", această reformă a înlocuit leul vechi (ROL) cu leul nou (RON), la un curs de 1 RON = 10.000 ROL.
Cu această foarte scurtă istorie a lui, leul românesc ne amintește că este o mărturie vie a tot ce a cunoscut țara noastră în ultimele trei secole; călătoria sa, transformarea sa indică dinamica specifică oricărui lucru omenesc, deci și aceea a leului nostru și avatarurilor sale financiare.
Banii în proverbe și expresii românești: „Dacă nu curge, pică"
Enumerarea tuturor expresiilor și a proverbelor despre bani, monede, arginți ar fi un demers fără sfârșit. Limba este un fenomen viu, iar imaginația și nevoile creează în fiecare generație, dacă nu chiar de mai multe ori în aceeași generație, noi sensuri, verbe și expresii. Și fiecare zicală spune, la rândul ei, o poveste.
În Dicţionarul de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti, al lui Romulus Antonescu, 2016, ediția digitală, găsim următoarele:
Banul găsit să fie păstrat, fiindcă este cu noroc - Suceava; în zilele de târg, primii bani obţinuţi în urma unei tranzacţii comerciale sunt daţi prin păr şi prin barbă, ca să meargă vânzarea bine în continuare - Vâlcea; Muntenia.
În trecut, mărţişoarele erau făcute din monede de aur, pentru ca purtătorii lor să fie sănătoşi şi curaţi ca acestea; mărţişoarele din monede de aur se purtau pentru a preveni bolile şi efectele unei prea puternice insolaţii de-a lungul anului; în Muscel şi Vâlcea, înainte de a se îmbrăca o cămaşă sau o haină nouă, se trecea prin ea o monedă din aur sau din argint, pentru sănătatea celui care le va purta; visarea de bani mărunţi dă semn că este vorbit de cineva cel ce visează - Suceava; visarea de bani de aramă prevesteşte lacrimi din diverse motive, iar cei din argint înseamnă că va auzi vorbe cel care îi visează - Galaţi
Trebuie să aibă bani în buzunar cel care vede lună-plină, pentru că altfel banii nu vor trage la el - Vrancea.
Înțelepciunea populară a înțeles rapid puterea banilor, dar și pericolele lor. „Înoată în bani” - despre cineva care are bani din belșug, în cantități care îi prisosesc - și „a face bani din piatră seacă" arată talentul cuiva de a genera profit chiar și în condiții vitrege. Banul este predestinat fluidului, circulației, blocarea lui blochează și comunitatea, și persoana care îl deține.
„Ban la ban trage și păduche la păduche” (Tot la sărăcie tragi, dragul mamii, tot? în romanul Ion, de Liviu Rebreanu). Expresia „banul la ban trage" subliniază ideea de capitalizare, de acumulare, sugerând că bogăția se clădește pe o bază deja existentă și prin contopirea a două sau mai multe entități care au deja un punct de plecare pe drumul averii. Este o observație economică simplă, dar de o acuratețe remarcabilă. Pe de altă parte, o altă zicală ne avertizează asupra superficialității: „Cu bani poți cumpăra totul, dar nu totul are preț".
Zicalele românești despre bani sunt o adevărată arhivă de înțelepciune. În ciuda evoluției sistemelor monetare, percepția umană asupra banilor a rămas, în esență, neschimbată. Banii pot aduce fericire, dar și nenorocire, pot fi un semn de prosperitate (materială, familială, generațională) sau de sărăcie (morală, sufletească etc.). Fiecare expresie este o mică lecție de viață, o metaforă care, sub forma unui proverb, ne vorbește despre valoare, onoare, muncă, viață - adică despre om.
Folosirea banului ca etalon de valoare se regăsește și în expresii precum „Aruncă banii pe fereastră" sau „Nu dă doi bani pe tine”, „Este un lucru de doi lei.”
O persoană zgârcită, care preferă să economisească chiar și un ban, este descrisă în proverbul „Pune/strânge ban pe ban, să facă o avere", arătând că perseverența poate duce la succes, dar este aici și un indiciu al lăcomiei și egoismului.
Chiar și părțile unei monede au dat naștere unor expresii. „A da cu banul" se referă la aruncarea unei monede în aer pentru a decide ceva, o acțiune de arbitraj, de incertitudine. Se folosește atunci când soarta este lăsată la voia întâmplării. „A avea două fețe ca banul" se referă la o persoană ipocrită, care se comportă diferit în funcție de situație, o analogie la cele două fețe ale monedei.
Expresia „Banul vorbește" (cu varianta „Vorba e degeaba, banul vorbește") subliniază că, în cele din urmă, acțiunile concrete și investițiile materiale sunt cele care se văd, rămân, aduc rezultate, nu promisiunile goale. Folosită chiar și ironic, expresia își transmite mesajul, mai ales după succesul melodiei trupei Holograf „Banii vorbesc”.
Melodiile și filmele despre bani, la fel de multe și interesante precum proverbele, sunt o plăcere pe care v-o lăsăm ca subiect de conversație ori de petrecere a următoarelor seri. Nu de alta, dar și noul val din cinematografia românească a pornit de la filmul din 2001 al lui Cristi Puiu „Marfa și banii”.
Partea a doua a seriei despre bani va face o scurtă istorie a unor monede străine.
***
Credit foto: Pixabay.com, PS_Butterflies
