IN MEMORIAM Mircea Anca: TVR 2 difuzează „Părinții teribili”

TVR.RO | actualizat: Luni, 07 Decembrie 2015
Actor al TNB, Mircea Anca a colaborat cu o serie lungă de regizori, printre care Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Lucian Pintilie sau Dan Pița. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte vineri, la ora 10:00.

Mircea Anca, actorul și regizorul de teatru, s-a stins din viață după o îndelungată luptă cu boala, sâmbătă, 28 noiembrie.

5 ani s-a luptat cu boala. Cu demnitate, fără să ceară nimic. În plină viață, în plină carieră, fericit alaturi de o familie frumoasă, de colegi, de studenții pe care i-a format.

Oamenii au aflat și au încercat să îl ajute. Fiecare cum a putut și cum s-a priceput. Părea că după transplantul de măduvă e mai bine. Că a apărut speranța. Își dorea să lucreze, să revină în teatru. A repetat acasă, fără să fie împiedicat de masca pe care trebuia să o poarte din cauza imunității scăzute. Dar... a pierdut.

Actorii dăruiți pot fi orice pe scenă. Pot fi eroi, pot fi regi peste o mie de ținuturi, pot învia suflete și pot zdrobi dușmanul cel mai aprig. Dar cortina cade peste aplauze și actorul rămâne un om despre care noi, cei din sală, nu știm nimic. Nu știm ce îl doare, nu știm ce îl frământă, nu știm ce îl omoară.

Nimeni nu știe de unde vine răul și cum alege oamenii pe care să îi doboare. În boală, în moarte, în accident, nu există nici răspunsuri, nici logică. Nu cred că Dumnezeu organizează spectacole în ceruri. Nici concerte rock. Nici într-un Dumnezeu care aduce durere și neputință nu cred. Nu știu ce mână ne alege, nu știu de ce pleacă atât de mulți oameni frumoși. Dar cred că divinitatea, oricum se numește ea pentru fiecare dintre noi, e în har, e în amintire, e în emoție, în puterea de a zâmbi unui moment frumos pe care cineva l-a dăruit, cândva.

Rămas bun, Mircea Anca!”

"Te am și acum în fața ochilor, ca atunci când veneai neobosit în anii mei de studenție la școala târgumureșeană de teatru: un bărbat îndrăgostit, învăluit în mister, un om discret și distins deopotrivă. Orbit de iubire pentru Iuliana Moise, soția ta, dar atent la tot și la toate, la fiecare viitor coleg",  povesteşte actorul Demeter Andras.

***

Casa de Producţie TVR vă invită să păstraţi un moment de aducere aminte vineri, la ora 10.00, pe TVR 2.

***

Părinţii teribili

de Jean Cocteau

Traducerea Nicolae Carandino

un spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național București

Direcția de scenă: Andreea Vulpe

***

În distribuție: Carmen Stănescu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Tatiana Constantin, Mircea Anca.

Scenograf Constantin Russu; Costume Mona Massaci; Ilustrația muzicală: Alexandru Preda

Echipa Tv

Director de producție Viorel Suciu; Scenografia TV Ruxandra Bârsan; Sunetul Traian Banu, Ștefan Gheorghiu; Montajul Constantin Marciuc, Daniel Niță; Regia de montaj Emilia Andreescu; Director de imagine Beatrice Druga

Regia și adaptarea TV Constantin Dicu