Venus intră de azi în mers aparent retrograd în Scorpion. Din 25 octombrie, planeta va fi retrogradă în Balanță. Va staționa pentru a reveni la mersul direct din 13 noiembrie, în Balanță; va reintra apoi pe teritoriul Scorpionului, unde va fi până pe 6 ianuarie 2027. Pe 24 octombrie se va petrece conjuncția inferioară a lui Venus retrograd cu Soarele în Scorpion (00°45’). Venus este în exil în Scorpion și în domiciliu în Balanță și această pendulare între cele două semne va fi foarte utilă pentru a face niște comparații și a conștientiza unde avem încă de lucru, la ce trebuie să renunțăm, ce ar fi bine să cultivăm mai departe. Tranzitul din acest an este mult mai important decât pare la prima vedere, el marcând încheierea unui ciclu venusian major.* Perioada în care Venus se află în mers aparent retrograd (durează, deloc întâmplător, aproximativ 40–42 de zile) a fost asociată cu coborârea în lumea subpământeană a zeiței sumeriene Inanna. O putem citi nu doar ca o poveste despre trădare, atașamente, suferință, tentații, moarte și renaștere, ci și ca o călătorie de inițiere, ce are ca scop transformarea interioară prin suferință, confruntarea umbrelor, renunțarea la atașamente, moartea ego-ului, acceptarea pierderii și redobândirea controlului asupra propriei vieți. Venus retrograd în Scorpion este ideal pentru retragere, introspecție, revizitarea trecutului, reconsiderarea lucrurilor sau oamenilor care au valoare pentru noi. Va fi un punct de cotitură pentru relațiile de fațadă, cele care au la bază doar chimia sau doar atașamentul, ori nevoia de control, manipularea sau teama de pierdere. Ni se dă răgaz cât să ne amintim experiențele din trecut care și-au pus amprenta asupra felului în care relaționăm în prezent sau asupra modului în care ne raportăm la valori și resurse. Marte (în Leu) și Pluto (retrograd în Vărsător), guvernatorii Scorpionului (tradițional și modern), sunt în opoziție chiar la momentul retrogradării lui Venus, ceea ce va revela, posibil printr-o formă de conflict, tiparele distructive la care trebuie să renunțăm. Venus în Scorpion ar putea să ne ajute să confruntăm teama de pierdere, de abandon, de trădare, vina, rușinea, dependențele, obsesiile, setea de control. Este tranzitul ideal pentru conștientizarea acelor mecanisme interioare care au dus la autosabotare și ne-au făcut să cedăm treptat puterea unor factori externi. La finalul acestuia am putea înțelege de ce nu ne-am apreciat suficient, nu ne-am respectat alegând ce e bun pentru noi, de ce am acceptat relații care ne-au consumat în loc să ne hrănească, de ce nu ne-am urmat pasiunile reale, de ce am acceptat schimburi inechitabile, de ce am fost atașați de valorile materiale, de ce am încercat să avem control asupra altora. Venus retrograd poate să vină cu tentații și teste, cu vechi relații sau situații la care trebuie să ne uităm diferit, prin filtrul iubirii autentice de Dumnezeu, de sine și de aproapele nostru. Trigonul lui Marte cu Neptun retrograd în Berbec este un sprijin pentru reconectarea cu visele, dorințele, idealurile noastre; ne arată că suntem susținuți pentru a pune pasiunea, inspirația, creativitatea în ceva care să ne onoreze și să conteze deopotrivă.
BERBEC
Dă-ți timp să te uiți din alt unghi la implicarea ta într-un proiect de grup sau într-o misiune colectivă. În special dacă ai ajuns la concluzia că nu te mai regăsești acolo sau că nu poți să-ți exprimi liber punctul de vedere. Ceva se va schimba în următoarele săptămâni în felul în care percepi responsabilitățile comune, datoriile, schimburile de resurse și balanța dintre a oferi și a primi. Te vei elibera de anumite angajamente sau dependențe atunci când vei conștientiza care e de fapt visul tău și unde merită să-ți investești energia, pasiunea și timpul.
TAUR
Vei lucra intens la capitolul parteneriate, contracte și alianțe în perioada care urmează. Vei reflecta la termenii înțelegerilor de până acum și la ce crezi că ar trebui schimbat. Pentru că e posibil să descoperi informații noi sau să privești altfel situația, îți vei reconsidera și poziția în relație. Găsește o soluție creativă de compromis dacă obligațiile din carieră și cele din viața de familie te copleșesc. Să comunici ce simți într-o manieră elegantă te va ajuta să detensionezi atmosfera.
GEMENI
Ar fi bine să-ți refaci lista priorităților în săptămânile ce vin. Mai ales dacă ai pus efort și atenție doar într-o singură arie a vieții tale, ignorându-le pe celelalte. Reconsideră în primul rând grija pe care o acorzi sănătății, eliminând toate obiceiurile nocive. Evită azi să te complici în discuții despre principii, valori și convingeri. Concentrează-te pe acțiunile concrete pe care le ai de făcut pentru a schimba o situație sau să-ți vezi planurile îndeplinite. Ai mai mult de câștigat dacă te duci în direcția care te motivează, nu dacă încerci să demonstrezi ceva cu orice preț.
RAC
Întreabă-te în perioada următoare ce îți stârnește cu adevărat pasiunea și ce are valoare reală pentru tine. De la relațiile sentimentale la felul în care-ți poți pune creativitatea la lucru, până la activitățile distractive pe care ai vrea să le incluzi în programul tău. Dacă ai obligații, resurse de împărțit sau parteneriate complicate, te vei gândi azi cum să faci să-ți recapeți independența. Transformă nemulțumirea sau frustrarea în combustibil pentru o ambiție profesională care să-ți ofere și siguranța materială dorită.
LEU
Ai putea relua, în lunile ce vin, niște discuții în familie pe tema resurselor sau valorilor, și vei reflecta la posibilitatea de a-ți îmbunătăți confortul de acasă. Azi, însă, dacă nu ești dispus să privești o situație și din unghiul celuilalt, vor ieși scântei. Câtă vreme niciuna dintre părți nu este dispusă să renunțe la încercarea de a-și impune punctul de vedere, disputa nu se va încheia prea ușor. Fii tu cel înțelept și reconsideră-ți abordarea.
FECIOARĂ
Respiră adânc și numără până la 10 înainte să spui ce-ți trece prin minte. Dă-ți timp să mai aduni informații și să faci niște conexiuni. E posibil să dezgropi anumite subiecte sau să afli lucruri care-ți schimbă complet părerea. Dacă programul tău e prea încărcat și simți că te depășesc sarcinile, îndrăznește să mai tai din listă câteva griji. Mai ales cele care nu-ți aparțin. Împărțirea echitabilă a responsabilităților este o chestiune la care ar trebui să te mai gândești.
BALANȚĂ
Alegerile tale sunt ghidate de ceea ce crezi că are valoare pentru tine. Dar și de stima de sine. Dacă nu ai avut timp să te gândești la asta, se vor crea prilejuri în lunile care vin. Dincolo de lucrurile materiale care te fac să te simți în siguranță, te vei uita și la relațiile pe care le cultivi. Nu-ți construi viața pornind de la așteptările celorlalți. Dedică-te acelor acțiuni care sunt aliniate cu principiile și valorile tale.
SCORPION
Lasă deoparte cele o sută de subiecte cu care jonglezi în același timp în minte și gândește-te la tine. Ce crezi, de fapt, despre tine, ce valoare îți dai? Fii atent la ce răspunzi, pentru că de asta depinde și felul în care vei alege să-ți investești energia mai departe. Peste două luni, nu doar că vei avea o cu totul altă percepție decât acum, dar vei și alege diferit unde îți pui energia. E un prilej bun să lucrezi la imaginea ta, să-ți schimbi obiceiurile și să ai mai multă grijă de tine. Provocările profesionale ar putea să te oblige să faci schimbări în viața de familie. Dă dovadă de maleabilitate și nu încerca să controlezi ce nu ține de tine.
SĂGETĂTOR
Chiar dacă nu era deloc în planul tău pentru următoarele luni, ai să te ocupi de chestiuni pe care până acum le-ai ținut ascunse: de la temeri și dorințe secrete până la obsesii, dependențe și tot felul de tipare prin care te-ai sabotat. Vei avea nevoie de timp și spațiu în singurătate ca să-ți procesezi emoțiile. Astăzi, ceva ar putea să te provoace să privești diferit credințele, principiile, ideologiile și modul în care le exprimi. Poate fi un moment bun să iei în considerare și alte idei.
CAPRICORN
Încrederea, devotamentul și loialitatea în comunitate sunt teme la care ar fi util să te gândești în lunile ce urmează. Cu atât mai mult dacă există alianțe, investiții comune sau resurse împărțite. Vei avea timp să reflectezi la criteriile după care alegi oamenii pe care-i dorești în cercul tău. Tensiunile care apar azi te vor face să iei alte decizii privind gestionarea bunurilor și finanțelor, în acord cu nevoia de independență pe care o vei simți.
VĂRSĂTOR
Planurile pe care le aveai pentru carieră, reputație și imaginea publică vor fi, pe rând, regândite. Poate apar informații noi care te fac să le reconsideri. Dar e posibil și să-ți vezi altfel valoarea într-un context profesional, să înțelegi ce meriți de fapt. Un conflict într-un parteneriat va fi un pretext bun să te uiți la rolul pe care l-ai acceptat și să vezi dacă te mai recunoști în el. Și să te întrebi dacă nu cumva ai idealizat o colaborare sau ai făcut presupuneri în loc să privești realitatea așa cum este.
PEȘTI
Nu e deloc rău că ai început să-ți pui la îndoială convingerile, planurile legate de studii, înclinațiile spirituale, principiile sau valorile. Și dacă încă nu ai început, mai ai puțină răbdare cu tine. Rămâi deschis și altor perspective, nu te limita la ceea ce știi deja. Ar putea să revină în atenția ta un plan mai vechi pe care l-ai amânat. Te-ar putea copleși azi sarcinile, dar, în egală măsură, sunt și vechi anxietăți cărora trebuie să le faci față. Refuzul de a te odihni ar putea complica și mai mult situația. Sortează mai bine prioritățile, nu totul merită întreaga ta atenție.
*La conjuncția inferioară cu Soarele, Venus este între Soare și Pământ, la cea superioară, Venus este pe partea cealaltă a Soarelui, deci Soarele stă între Venus și Pământ. Conjuncția inferioară are loc în miezul ciclului venusian de retrogradare, când planeta este cel mai aproape de Pământ. La conjuncția superioară, Venus este cel mai departe de Pământ. Un nou ciclu venusian ia naștere în momentul conjuncției inferioare. Un ciclu sinodic venusian este de 584 de zile, iar Venus completează orbita în jurul Soarelui în 224,7 zile. Astfel, în decurs de 8 ani, Venus orbitează Soarele de 13 ori, timp în care trece între Pământ și Soare de 5 ori.
Din dansul cosmic pe care îl fac ciclic Pământul, Venus și Soarele, se conturează o pentagramă cunoscută ca Steaua lui Venus. Conjuncțiile Soare-Venus au loc în doar câteva semne de-a lungul ciclului venusian (Capricorn, Gemeni, Leu, Scorpion/Balanță, Pești/Berbec). La fiecare aproximativ 9,5 luni se activează un nou punct al stelei lui Venus (o conjuncție), iar în 8 ani se completează întreaga pentagramă (cele 10 puncte — 5 inferioare și 5 superioare).
Conjuncția Venus-Soare din Scorpion, din 24 octombrie, marchează finalul unui ciclu care a durat aproape un secol. Și este ultimul ”Venus Star Point” în Scorpion din timpul vieții noastre.
Foto: Shutterstock_Buradaki/ Pământul și Venus în spațiu. Elemente ale acestei imagini furnizate de NASA
*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.









































