loader
Foto

Horoscopul zilei de 26 iunie

HOROSCOP

Cu Soarele în Rac în cuadratură cu Neptun în Berbec, ne-ar putea lipsi claritatea, energia și direcția. Vom fi probabil mai împrăștiați decât de obicei. Ne pregătim și pentru intrarea lui Mercur în mers aparent retrograd, în zilele următoare. O să vedem ce ne-am dori să fie în unele situații, nu ce este de fapt. Poate pentru că sperăm, credem, idealizăm și proiectăm, dar nu vrem să ne confruntăm cu realitatea. Acolo unde nu suntem siguri, lăsăm fantezia să umple golurile. Putem oscila între nevoia de protecție, repere familiare și situații confortabile (Racul) și dorința de a ne afirma (Berbecul) dincolo de limitele cunoscute, de a fi cine vrem să fim, de a ne urma visul. Am putea chiar să ignorăm ce simțim de fapt, alimentând o fantezie, un vis, o cauză pentru care credem că merită să ne implicăm emoțional. Există posibilitatea să ne autoiluzionăm, dar și să fim intenționat induși în eroare. Ceva ne-ar putea ține pe loc într-o situație din trecut, din copilărie, un vechi scenariu familial pe care nu am avut până acum curajul să-l rescriem. Luna în Scorpion ne ajută prin aspectele pe care le formează azi să avem acces și la informațiile pe care altfel le-am trece cu vederea. Ni se dă provocarea, dar și curajul să confruntăm minciuna, manipularea, iluzia. Poate fi o chestiune de asumare a independenței, de ieșire dintr-o obișnuință, o conștientizare a sinelui real, dincolo de măștile ego-ului.

 

Berbec

Ai nevoie de mai multă liniște decât ai vrea să recunoști. În loc să te frustrezi că nu reușești să găsești răspunsuri sau să rezolvi anumite situații legate de familie ori casă, acordă-ți puțin timp. Dacă insiști într-o direcție deși nu vezi niciun rezultat, riști să acumulezi și mai multă nemulțumire. Azi bazează-te pe dovezi și fapte concrete, nu pe presupuneri. Așa poți gestiona și un conflict legat de resursele personale sau de modul în care împarți controlul într-o situație.

Taur

Ce te provoacă azi îți arată un punct sensibil, așa că nu este un motiv să intri într-o confruntare. Dacă nu îți este clară o situație sau o conversație îți trezește emoții neplăcute, așteaptă puțin înainte să tragi concluzii. E posibil să nu înțelegi corect un context sau să interpretezi greșit reacțiile și atitudinea celuilalt din cauza unei temeri. Evită deciziile radicale într-un parteneriat, cel puțin până când lucrurile devin mai clare.

Gemeni

Nu este momentul potrivit să investești într-un proiect care pare ideal sau să te alături unei cauze care te înflăcărează, mai ales dacă nu cunoști toate detaliile. Același lucru este valabil și pentru implicarea financiară ori emoțională într-un parteneriat despre care nu știi suficient. Până obții informațiile care îți oferă claritate, rămâi în zona de siguranță. Evită să te implici mai mult decât îți permiți, financiar sau emoțional.

Rac

S-ar putea ca azi să te simți puțin rătăcit. Nu vezi foarte clar direcția în care vrei să evoluezi și nici dacă alegerea profesională pe care ai făcut-o te reprezintă de fapt. Până când lucrurile se limpezesc, evită să iei decizii importante legate de viitor. Mai ales dacă te simți tras într-o direcție de așteptările altora și în alta de ceea ce îți dorești tu.

Leu

Visezi frumos, ce-i drept, dar ceva nu se leagă atunci când privești situația în mod realist. Reflectezi de ceva vreme la direcția pe care vrei să o urmezi și la ceea ce te motivează, însă încă nu ai toate răspunsurile. Poate că idealurile tale sunt mai greu de pus în practică sau încă nu ai toate informațiile necesare pentru a merge mai departe. Dacă te simți provocat profesional și lucrurile avansează mai lent decât ai vrea, nu te opri, doar schimbă ritmul.

Fecioară

Spiritul tău critic intră în acțiune dacă observi că există diferențe între planurile tale și ale altora, între promisiuni și realitate sau între viziunea de ansamblu și situația reală. Nu este cazul să alimentezi dispute pe principii și nici să te limitezi la o singură perspectivă. Poate că azi nu e ziua în care ar trebui să tragi concluziile, nici să te lași convins, dar nici să le impui altora părerea ta.

Balanță

S-ar putea să idealizezi un parteneriat în speranța că te va ajuta să ajungi acolo unde îți dorești pe plan profesional. Nu este cea mai bună zi să iei de bun tot ce ți se promite și nici să construiești planuri care n-au nicio ancoră în realitate. Încearcă să separi potențialul de ceea ce este concret. Discuțiile despre bani, obligații sau contribuțiile fiecăruia pot deveni sensibile dacă cineva încearcă să impună regulile jocului.

Scorpion

S-ar putea să fii foarte convins că ai găsit direcția în care te regăsești sufletește sau că o anumită alegere este exact ce ai nevoie acum. Totuși, când încerci să o pui în practică, apar limitări care îți arată că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Poate că ai visat un pic prea departe înainte să verifici condițiile reale. Nu te grăbi să renunți la un plan doar pentru că azi vezi mai mult obstacole decât soluții. Ai putea deveni defensiv și prefera să te izolezi dacă ți se va părea că un altul devine prea posesiv.

Săgetător

Este tentant să te lași prins într-o fantezie care îți oferă un sentiment de siguranță. Totuși, la un moment dat va trebui să te ocupi și de aspectele concrete. Evită să te implici într-o afacere sau într-o relație despre care nu știi suficient de multe, pentru că ai azi tendința să idealizezi contextele și oamenii. Concentrează-te pe prioritățile reale și pe resursele de care dispui acum.

Capricorn

S-ar putea să nu-ți fie foarte clar unde te afli într-o relație, un angajament sau un parteneriat. De asemenea, este posibil ca așteptările tale ori ale celuilalt să nu fie tocmai realiste. Nu este exclus să primești semnale contradictorii și să nu știi cum să interpretezi viitorul unei colaborări. Pot apărea tensiuni în discuțiile despre planurile comune sau proiectele de grup, mai ales dacă nimeni nu vrea să negocieze.

Vărsător

S-ar putea să te simți împrăștiat sau confuz și să îți fie mai greu decât de obicei să îți organizezi prioritățile. Comunicarea poate lăsa loc de neînțelegeri, iar detaliile importante îți pot scăpa cu ușurință. În loc să cauți rezolvări rapide, ocupă-te de ceea ce sigur poți verifica și controla. Nu îți încărca agenda peste măsură și verifică de două ori informațiile importante înainte să acționezi.

Pești

Entuziasmul te poate face să vezi mai ales potențialul unei idei, al unui plan sau al unei persoane. Totuși, înainte să investești timp, bani sau emoții, verifică dacă baza este solidă. Nu tot ce pare promițător acum va produce și rezultatele pe care le aștepți. O conversație legată de bani, priorități sau valori poate deveni mai tensionată decât ți-ai dori, pentru că fiecare va insista să aibă ultimul cuvânt.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
„Dansatoarea din umbră”, un thriller psihologic despre loialitate și sacrificiu, la TVR Cultural

Clive Owen, Andrea Riseborough şi Gillian Anderson fac parte din distribuţia producţiei regizate de James Marsh. O nouă întâlnire cu ...

UNTOLD ONE, la Cluj-Napoca | VIDEO

Între 6 și 9 august 2026 realitatea devine fantezie. În inima Central Park, porțile UNTOLD sunt deschise din nou, iar povestea se va desfășura în ...

Telespectatorii TVR 2 văd comedia „Divorţ din dragoste”, cu Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu

Singura soluţie pentru a rămâne singuri în propria lor casă este... divorţul. Filmul regizorului Andrei Blaier, cu o distribuţie de zile mari, se ...

David Popovici atacă o performanţă istorică la Europene. În direct şi în exclusivitate la TVR

Televiziunea Română transmite ediţia centenară a Campionatelor Europene de Nataţie. TVR Sport şi TVR 1 difuzează competiţia în perioada ...

„Frații Jderi”, superproducția inspirată din opera lui Mihail Sadoveanu, la TVR 1

Duminică, 9 august, de la ora 16.00, TVR 1 îi invită pe telespectatori la o incursiune în Moldova lui Ștefan cel Mare, prin filmul „Frații ...

”Un doctor pentru dumneavoastră” vine cu informații esențiale pentru o stare de bine

Într-o ediţie de colecție a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră”, aflăm că boala nu ține cont de vârstă, de statut sau de nivelul de ...

Serialul „Toate pânzele sus!” ne umple duminicile de aventură, la TVR 2

Peripeţiile legendare ale căpitanului Anton Lupan pe velierul „Speranţa”, în căutarea prietenului său francez Pierre Vaillant, pot fi ...

Piesa „Un actor grăbit” a Laurei Stoica – prima în topul preferinţelor votanţilor în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Cate Blanchett este „Blue Jasmine” – sâmbătă seară, la TVR 1

Alec Baldwin şi Peter Sarsgaard se mai regăsesc în distribuţia dramei a cărei regie e semnată de Woody Allen. Vedem filmul sâmbătă, 8 august, de ...

Spectacol total la TVR: David Popovici și tricolorii luptă pentru aur la Europenele de Natație de la Paris

Cel mai important eveniment al nataţiei în 2026 se vede în direct la TVR Sport şi TVR 1. De 2 X Popovici: David, dar şi Constantin, precum şi ...

Prima câştigătoare a trofeului „Vedeta populară” şi-a aniversat la TVR majoratul carierei sale artistice

Alexandra Chira, un nume important aparţinând tinerei generaţii de artişti ai folclorului românesc, a împlinit 18 ani de la debutul pe scenă. ...

Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Piesa „Inimă, nu fi de piatră” a Corinei Chiriac ia argintul în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Hora care unește generații | VIDEO

Cahul, un oraș pitoresc din sudul Republicii Moldova, poartă cu mândrie titlul de „capitala horelor”.

Piesa Angelei Similea „După noapte vine zi” – pe podium şi acum în inimile publicului: locul 3 în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.