loader
Foto

Horoscopul zilei de 17 septembrie

HOROSCOP

Luna în Săgetător formează azi o opoziție cu Uranus retrograd în Gemeni, un sextil cu Mercur în Balanță și un trigon cu Saturn retrograd în Berbec. Chiron reintră în mers aparent retrograd în Berbec. Unele informații pe care le primim sau revelații pe care le avem ne pot schimba brusc imaginea de ansamblu asupra unei situații. S-ar putea să punem la îndoială ceea ce credeam că este adevărat sau să renunțăm dintr-odată la un vechi mod de a vedea lumea. Să nu ne blocăm azi în certitudini, ci să rămânem deschiși la posibilitatea existenței unor alte variante, soluții sau idei. Și să cântărim cu grijă informațiile, încercând să nu fim părtinitori. Viziunea noastră, oricât de îndrăzneață, poate fi transpusă în realitate, dar ni se pun și niște condiții. În primul rând, să învățăm din experiențele anterioare. Apoi, să ne păstrăm motivația și optimismul, în ciuda obstacolelor sau întârzierilor. Saturn este cel care verifică dacă dăm dovadă de maturitate și dacă suntem gata să investim resurse pentru a da viață unui ideal. Și Chiron, care reintră în mers aparent retrograd în Berbec, vine cu teste. În următoarele luni vedem dacă am înțeles și integrat lecțiile sale despre dreptul de a exista în propriile condiții, curajul de a ne afirma autentic, încrederea că, indiferent de contextele în care ne aflăm, vom supraviețui și acceptarea de sine, fără nevoia de validare externă. Înainte de a trece din nou în Taur, Chiron ne întreabă dacă suntem stăpâni pe noi și independenți, dacă ne asumăm alegerile și dacă suntem în stare să ne susținem, în primul rând, din interior.  

 

BERBEC

Informații neașteptate ar putea să-ți schimbe planurile sau chiar să te facă să-ți pui la îndoială unele convingeri. Dacă ai neclarități, discută-le deschis cu ceilalți; sunt șanse să privești apoi situația dintr-o perspectivă cu totul diferită. Niciun vis nu este prea îndrăzneț dacă ești dispus să depui efort constant în direcția lui.

TAUR

Este posibil să apară o cheltuială neprevăzută sau o obligație pe care nu ai luat-o în calcul. Este o ocazie bună să privești siguranța cu alți ochi, dar și să te reorganizezi puțin, să vezi cum îți distribui atenția, pe ce îți consumi timpul și care îți sunt responsabilitățile reale. Reflectează asupra temerilor legate de pierderea siguranței, dar și la costurile ascunse din spatele eforturilor tale.

GEMENI

Azi s-ar putea să te repoziționezi brusc. Discuția cu o persoană apropiată se poate dovedi un pretext pentru a-ți ajusta imaginea sau abordarea. Nu trebuie să împărtășești viziunea celuilalt, ci doar să fii receptiv la felul în care văd alții lumea. În același timp, observă-i pe cei care merg în aceeași direcție cu tine, care au valori comune și intenții serioase. Dă curs conversațiilor cu cei din cercul tău despre angajamente și responsabilități, dar și despre dorințe și libertăți.

RAC

Vei simți nevoia să te rupi brusc de o rutină, de un program, de niște obligații. Sau poate că trebuie să gestionezi modificări stresante în ritmul de lucru. Oricare ar fi cazul, păstrează-ți disponibilitatea de a te adapta când planurile se schimbă. Cel mai important este să menții echilibrul între nevoi și obligații, între odihnă și muncă.

LEU

Multe neînțelegeri s-ar putea rezolva azi prin comunicare. Chiar dacă anumite situații sau discuții îți pot schimba temporar dispoziția ori planurile, până la urmă vei reuși să extragi partea bună din ele. Descoperi ce îți dorești, ce te motivează și în ce vrei să te implici, astfel încât satisfacția să fie pe măsura așteptărilor. Alegi proiectele, oamenii și pasiunile pe care merită să le iei cu tine în viitor.

FECIOARĂ

Ce se petrece în sfera profesională ar putea să te scoată din zona de confort sau să-ți tulbure armonia din viața privată. Schimbările pot apărea printr-o nouă funcție, un alt rol sau alte sarcini. Nu rata astăzi șansa să-ți comunici nevoile, să discuți despre resurse și despre posibilele implicații pe termen lung. Pentru a-ți păstra libertățile, e de preferat să-ți revizuiești obligațiile, înțelegerile financiare și angajamentele sentimentale.

BALANȚĂ

Parcă pierzi din vedere ansamblul situației tale, cu atâtea informații noi, drumuri și schimbări de plan de ultim moment. Dar poate că, pe măsură ce jonglezi cu ceea ce apare, vei ajunge să privești și direcția în care mergi cu alți ochi. Restabilește-ți prioritățile și observă unde ai început să te pierzi pe tine. E o zi potrivită pentru discuții constructive cu un partener despre responsabilitățile comune.

SCORPION

Va trebui să te adaptezi din mers dacă ai de-a face cu evenimente neprevăzute în sectorul resurselor comune. O veche dinamică de relaționare s-ar putea modifica; poate fi vorba despre gestionarea unor bunuri, finanțe deținute împreună cu altcineva sau despre datorii, investiții ori moșteniri. Analizează cu obiectivitate situația și observă ce loc mai ocupi în acest aranjament. Vei putea găsi soluții pentru reechilibrarea balanței dacă reflectezi și nu te grăbești.

SĂGETĂTOR

O informație care vine pe neașteptate te va face să-ți examinezi rolul și implicarea într-un parteneriat. Tensiunile nu sunt excluse. Există însă și posibilitatea de a ajunge la o înțelegere dacă ambele părți dau dovadă de deschidere. Ai putea primi sprijin de la comunitatea din care faci parte. Îți vei analiza investiția emoțională sau materială în relații și proiecte, ținând cont nu doar de satisfacție, ci și de susținerea pe care ai primit-o sau oferit-o în timp.

CAPRICORN

Ceva ar putea perturba activitățile tale de rutină, programul, situația de la locul de muncă sau starea de sănătate. Ar putea fi și o revelație care te pune pe gânduri și te face să-ți modifici brusc anumite obiceiuri. În ciuda agitației, există soluții pentru a-ți reechilibra viața profesională și a privi altfel situația familială. E necesar, însă, să stai departe de zgomot și să-ți procesezi trăirile, mai ales pe cele care privesc siguranța, stabilitatea și independența.

VĂRSĂTOR

Vei avea o cu totul altă atitudine față de un grup, o comunitate sau un proiect, simțind că a venit momentul să-ți faci vocea auzită și să dai o șansă ideilor tale nonconformiste. Schimburile de impresii sunt binevenite azi; te vor ajuta să-ți extinzi aria cunoașterii. Există șansa să transformi constructiv aceste idei în planuri realiste, împreună cu prietenii sau colaboratorii.

PEȘTI

E nevoie să dai din nou dovadă de flexibilitate dacă va trebui să gestionezi o situație familială care nu prea este sub controlul tău, dar și, în același timp, o provocare în viața profesională. Dintr-un aparent haos ar putea să se contureze un nou mod de a funcționa, o altă abordare a vieții private și a celei publice. Pe baza experiențelor acumulate, vei ști cum să-ți folosești cu înțelepciune resursele și cum să le direcționezi astfel încât să-ți atingi obiectivele.

Foto> Shutterstock_Bada1/ Printed astrology charts with yelow and autumn leaves and blueberries

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.


 
Prioritățile Guvernului condus de Luca Niculescu: Stabilitate politică, disciplină fiscală și dialog social

Mandatul preluat de Guvernul Luca Niculescu se fundamentează pe necesitatea asigurării predictibilității instituționale până la alegerile ...

Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...