Vedem din ce în ce mai clar că ritmul vieții devine mai alert într-o societate modernă, ghidată de eficiență, obiective multiple și profit. Nu doar munca a devenit mai alertă, ci și timpul de relaxare în care ne bucurăm de conținut pe viteza fast-forward. Dar a fost omul făcut să funcționeze astfel pe termen lung? Poate doar dacă strămoșul nostru comun ar fi fost Napoleon.
Voi face o trecere în revistă a consecințelor cognitive ale procesării suboptime, ce înseamnă asta pentru obiceiurile legate de perseverență și cum ne afectează percepția asupra timpului.
Creierul pe fast-forward
Nu doar mediul muncii se face vinovat de fuga după eficiență, deși este probabil cel mai ușor să-ți dai seama că ritmul în care completezi task-uri, informația pe care o gestionezi și așteptările de performanță s-au precipitat. Aceeași grabă o vedem și în timpul liber. Suntem cu toții familiari cu evoluția divertismentului și cu modul în care oamenii consumă multe videoclipuri de câteva secunde într-un interval scurt de timp. Efectele au fost recunoscute și la nivel de cercetare - creierul nu poate înregistra o cantitate nelimitată de conținut nou, așa că nu o face. În consecință, ne putem confrunta cu oboseala mentală - pe scurt, creierul nu mai acumulează după un anume punct. Totuși, oamenii continuă - fie prin divertisment, fie prin muncă - să îi livreze informație, ajungând la suprasolicitare cognitivă (agitație internă, atenție instabilă, dificultăți de concentrare, nevoia de a face “ceva”, dar nu știi de fapt ce). Simptomele suprasolicitării cognitive sunt reactive la obiceiurile de muncă/relaxare, dar ele pot avea și consecințe pe termen lung dacă îți faci obiceiuri nepotrivite.
Lipsa răbdării și recompensa cognitivă
Succesul rapid este minunat până când îi dai seama că te așteaptă ceva mai departe (și din nou, și din nou…). Succesul sau recompensa care apar prea frecvent și prea ușor te poate desenzitiza, adică nu mai simți aceeași satisfacție internă că ai dus ceva la bun sfârșit sau că ai acumulat informație nouă. Cam asta se întâmplă și atunci când ritmul de muncă cere completarea multor cerințe rapid prin multi-tasking sau atunci când consumi conținut doar de dragul de a privi în telefon. Răbdarea înseamnă a aștepta recompensa ce vine cu întârziere și a tolera faptul că nu primești imediat ceea ce vrei - răbdarea este așadar incompatibilă cu gratificarea imediată. Și astfel se ajunge uneori ca oamenii să se demotiveze rapid atunci când trebuie să gândească profund sau când e necesar să-și concentreze atenția pe o singură activitate mai mult timp - o reușită care întârzie pur și simplu nu este suficient de motivantă pentru a justifica efortul concentrării. Nu este tocmai o rețetă bună pentru perseverență și creativitate, unde greșelile și reconfigurarea traseului sunt importante.
Timpul, viteza și conținutul de suprafață
În cazul în care continuăm să procesăm rapid și superficial informația pe termen lung, nu-i mai dăm voie creierului să-și desfășoare procesele de consolidare a memoriei sau de gândire critică. Dezobișnuința de aceste procese nu ne lasă numai predispuși la erori evitabile, burnout sau eșecuri premature, ci distorsionează modul în care percepem trecerea timpului. În mod normal, avem suficiente resurse de atenție să ne concentrăm pe varii activități academice sau profesionale - asta dacă nu suferim de fragmentarea atenției prin exces de informație. Timpul pare să curgă accelerat în situații de suprastimulare (digitală) constantă prin informatie, conținut consumat sau recompense deoarece nu se mai stochează amintiri noi care să umple timpul. Pe lângă tendința creierului de a pune în același “loc” amintirile similare odată cu înaintarea în vârstă, studiile mai arată și că recompensa face timpul să accelereze (datorită eliberării dopaminei). Uite așadar o explicație (nu exhaustivă) pentru fenomenul timpului distorsionat.
Ce ne așteaptă mai departe…?
Răbdarea nu este defel inutilă, ci doar demodată dacă ne raportăm la trendurile moderne. Înseamnă că este cazul să ne antrenăm răbdarea cât se poate de intenționat - adică să găsim variante de a stimula procesarea profundă, de a ne păstra atenția mai mult pe un obiectiv și de a găsi divertisment și în afara ecranelor. Vă invit să citiți articolul din 15 mai, în secțiunea Lifestyle a site-ului TVR, ca să vedeți ce spun stoicii despre răbdare și perseverență.
P.S. nu degeaba a spus Epictet că “Amânarea dorinței este începutul înțelepciunii.”
Consilier - psiholog Teodora Heihal
***
Alese mulțumiri Teodorei Heihal, absolventă a Universității din Groningen, Olanda, consilier - psiholog, pentru articolul scris pentru secțiunea Lifestyle a site-ului TVR! Mult succes în activitatea de cercetare și de consiliere psihologică!
Ca profesor asociat al Facultății de Științe Comportamentale și Sociale, pe lângă lucrul cu studenții, a aprofundat tematici de cercetare legate de sănătatea mentală a angajaților și susținerea motivației necesare realizării obiectivelor profesionale. A susținut prezentări la conferințe internaționale și a publicat în jurnale de specialitate. Experiența ei de mentor la clasă este dublată de cea în consiliere, unde s-a specializat în coaching cognitiv-comportamental destinat tinerilor ce au nevoie de susținere și orientare vocațională, dar și adulților puși în situația de a face o schimbare în carieră. În prezent oferă consultanță (în limbile română și engleză) axată pe perfecționare profesională autonomă și dezvoltarea rezilienței în condiții de stres. În acest scop a creat strategii de consiliere ce vizează sincronizarea convingerilor despre competență cu aptitudinile necesare depășirii provocărilor profesionale. Experiența în consiliere a convins-o că oamenii au nevoie de ghidaj pentru a-și conștientiza atât punctele forte, cât și punctele vulnerabile unde încă mai au de lucru. Prin suport și confruntare empatică, ea ajută tinerii să-și descopere vocația și să-și urmeze cu încredere drumul personalizat către împlinirea ei.
***
Credit foto: Shutterstock - TechAnimationStock; Teodora Heihal (ultima fotografie)
***
Un articol de Teodora Heihal