TVR 2 difuzează luni, 5 octombrie, de la ora 20:00, o nouă ediție a emisiunii „Rețeaua de idoli”, realizată de Irina Păcurariu. Cu doar două zile înainte de a împlini o frumoasă vârstă, actrița Diana Lupescu este invitata unei întâlniri despre destin, profesie, familie, iubire și pierdere.
O fată din Bacău care visa să devină medic ajunge, aproape întâmplător, actriță. Este studentă a lui Amza Pellea, Gopo o descoperă pentru film, iar de aici începe un drum de aproape cinci decenii prin teatru și cinematografie. Luni, 5 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu o are invitată la „Rețeaua de idoli” pe Diana Lupescu.

Născută la Bacău, pe 7 octombrie 1954, Diana Lupescu nu și-a imaginat, în adolescență, că viața ei va fi legată de teatru și film. Pasionată de matematică și sport, se gândea să urmeze tradiția familiei tatălui său și să devină medic. Mai exact, medic sportiv, pentru că își dorea să lucreze cu oameni sănătoși și nu se vedea într-un spital.
Drumul avea să se schimbe însă aproape întâmplător. Încurajată de mama sa, Diana Lupescu a dat admitere la teatru și a reușit din prima încercare, într-o perioadă în care concurența era foarte mare. A absolvit, în 1978, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, avându-l profesor pe Amza Pellea.
Încă din timpul studenției a venit și întâlnirea cu cinematografia. În anul al doilea de facultate, regizorul Ion Popescu-Gopo căuta o tânără pentru rolul prințesei din „Povestea dragostei”, film inspirat de „Povestea porcului” de Ion Creangă. Diana Lupescu a fost aleasă, iar acel rol avea să deschidă un drum de câteva decenii în lumea filmului.

De la „Povestea dragostei” și „Buletin de București” la marile scene ale teatrului
Au urmat roluri în producții precum „E atât de aproape fericirea”, „Iarba verde de acasă”, „Fata Morgana”, „Buletin de București”, „Extemporal la dirigenție” sau „Campioana”. În paralel, Diana Lupescu și-a construit cariera pe scenă, jucând în teatre din Bacău și București, printre care Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara și Teatrul Mic.
„Buletin de București” ocupă un loc aparte și printr-o coincidență biografică: în film, Diana Lupescu joacă alături de Mircea Diaconu, cel care avea să-i devină soț și alături de care avea să trăiască o poveste de iubire de peste patru decenii. Cei doi au avut doi copii, Ana și Victor Diaconu.

Despre acest destin, în care întâmplarea, profesia și viața personală se întrepătrund, Irina Păcurariu spune: „O fată din Bacău care voia să devină medic ajunge, aproape întâmplător, actriță. Studentă a lui Amza Pellea, este descoperită de Gopo și, la doar 21 de ani, joacă în «Povestea dragostei». Urmează filmele care o fac cunoscută, între ele «Buletin de București», apoi întâlnirea cu Mircea Diaconu și o poveste de iubire care durează 44 de ani.
Actriță, mamă, soție, apoi regizor — Diana Lupescu traversează generații și schimbări de lume, fără să renunțe la scenă. Astăzi, după toate personajele, iubirile și pierderile, rămâne întrebarea esențială: Cine este Diana Lupescu atunci când nu mai joacă niciun rol?”.
Din fața scenei, în spatele ei

După numeroase roluri în teatru, film și televiziune, Diana Lupescu a descoperit o altă modalitate de a spune povești: regia. A pus în scenă, între altele, „Fii cuminte, Cristofor!”, de Aurel Baranga, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, precum și spectacolele „Ritmuri” și „Victoria și sirena”, apropiindu-se de regie cu aceeași pasiune cu care, cu decenii în urmă, descoperea actoria.
Ediția „Rețeaua de idoli” vine într-un moment cu o semnificație aparte: pe 7 octombrie, la numai două zile după difuzarea emisiunii, Diana Lupescu împlinește 72 de ani. Este un bun prilej pentru o privire în urmă spre o existență în care scena și viața s-au intersectat permanent: de la tânăra care visa la medicină la actrița descoperită de Gopo, de la personajele care au făcut-o cunoscută publicului la familia construită alături de Mircea Diaconu și, mai târziu, la experiența regiei.

Luni, 5 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, „Rețeaua de idoli” propune, prin dialogul Irinei Păcurariu cu Diana Lupescu, o întâlnire cu omul din spatele personajelor și cu poveștile unei vieți trăite, timp de aproape cinci decenii, în apropierea scenei.
Credit foto: Claudiu Petringenaru









































