loader
Foto

Bătălia de la Salamina

FILM  TVR2 

Al doilea episod din docu-ficțiunea ”Pentru Atena” (”Au nom d’Athènes”), produsă de Fabrice Hourlier, care prezintă războaiele medice, de la începutul secolului al V-lea î.Hr, continuă cu înfruntarea de la Salamina - prima mare bătălie navală consemnată în istorie.

 

Darius murea înainte de a-și putea răzbuna înfrângerea, dar fiul său Xerxes prelua torța. La zece ani după Maraton, el lansa cea mai mare expediție militară pentru a invada Grecia.

Faimoasa luptă din anul 480 îțHr., ce marca a doua invazie persană în Grecia, a avut loc la Salamina, în strâmtoarea dintre continent și insula din golful Saronic.

Comandantul grecilor, politicianul și strategul Temistocle, i-a atras pe atacatori în strâmtoare unde nu puteau să își manevreze cu ușurința uriașa flotă. Grecii, deși aveau o flotă mult mai mică, au scufundat în jur de 300 de corăbii persane, în timp ce ei au pierdut numai 40.

După înfrângerea suferită, Xerxes a fost nevoit să își amâne ofensiva în teritoriu, întârziere ce le-a permis cetăților grecești să se unească împotriva lui. Triumful de la Salamina oprea dominația persană în Marea Egee.

În secolul următor, Grecia (unită sub hegemonia macedoneană a lui Alexandru cel Mare) va inversa rolurile cu Imperiul Persan, situație care culminează cu victoria lui Alexandru asupra lui Darius III, în Bătălia de la Gaugamela, marcând prăbușirea Imperiului Persan.

Docu-ficțiunea ”Pentru Atena” (”Au nom d’Athènes”) s-a difuzat la TVR 2 luni, 30 septembrie, de la ora 20:00.

***

Filmul, în două episoade, prezintă o serie de interviuri cu istorici specializați în perioada antică (Patrice Brun, Dominique Lenfant and Anton Powell) și reconstituiri de scene istorice din perioada războaielor medice, desfășurate între anii 500 și 448 î.Hr..

Realizator: Fabrice Hourlier

Cu: Jean-Pierre Michael, David Atrakchi, Marc Duret

Foto: Shutterstock/ Trirema ateniană, replica, sec.V î.Hr.

Info: britannica.com

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP)

Logo

 
JOCURILE OLIMPICE DE IARNĂ MILANO–CORTINA 2026, ÎN DIRECT LA TVR

125 de ore de transmisiuni, 8 comentatori, 29 de sportivi români și 17 zile de spectacol olimpic pe TVR 1 și TVR Sport.

România tinerilor care nu muncesc – criza invizibilă a pieței muncii

Vineri, 6 februarie, de la ora 18:15, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe doamna Andreea PIPERNEA, specialist în servicii financiare, și domnul ...

Info EDU: O radiografie necesară a viitorului românesc prin prisma educației

Emisiunea Info EDU aduce la aceeași masă toate vocile relevante ale sistemului, de la experți și specialiști în politici educaționale, până la ...

Când agricultura a devenit armă: adevărul din spatele unei experiment - „Grădina sovietică”, la TVR Cultural

Un secret îngropat timp de decenii iese la lumină printr-o investigație tulburătoare. Pornind de la mărturisirea bunicii sale, cineastul Dragoș ...

Eurovision România: 101 piese au intrat în Selecția Națională 2026

101 piese au intrat, la ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale, în competiţia pentru a reprezenta România la Eurovision 2026.

Proclamarea canonizării celor 16 Sfinte femei românce, transmisă în direct la TVR 3 și TVR Internațional

Credincioșii pot urmări acest eveniment de excepție, în direct de la Catedrala Patriarhală, vineri, 6 februarie, de la ora 10.00, într-o ediție ...

Sindromul Havana: enigma unei boli care a pus pe jar diplomația americană

Un fenomen medical controversat, care a afectat agenți CIA, diplomați și membri ai familiilor acestora, este analizat în documentarul „Sindromul ...

Breaking Fake News TVR 1: Ce ne-ar putea aștepta într-o lume multipolară?

Jurnalistul Marian Voicu şi invitatul său – Camil Pârvu, conf. univ. Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, ne explică, în ...

Arta leadership-ului în sport

În universul sportului de înalt nivel, leadership-ul depășește simpla exercitare a unei funcții, fiind în esență un proces viu de influențare ...

„Sâmbăta cu Albertina”, un spațiu dedicat curiozității și evoluției

În fiecare weekend, TVR INFO devine gazda unui spațiu dedicat curiozității și evoluției: „Sâmbăta cu Albertina”.

„Bucea: ultima destinaţie” – o poveste cutremurătoare despre război, prietenie și sacrificiu

Un documentar cutremurător despre uciderea civililor ucraineni în orașul Bucea, unde trei tineri voluntari au fost omorâţi de trupele rusești ...

O distribuţie de aur în serialul românesc „Căsătorie imposibilă”, la TVR 2

Din 5 februarie, vedem la TVR 2 cele 12 episoade ale teleplay-ului „Căsătorie imposibilă”. Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Ileana ...

Recuperarea istoriilor Bucureştiului, în documentarul „Istoriile oraşului”, la TVR 2

Seria documentară „Istoriile oraşului”, realizată de Raluca Bibiri la TVR Cultural poate fi revăzută de luni până joi, de la ora 17.00, la TVR ...

Viața în era digitală

Trăim într-o lume în care granița dintre real și virtual se estompează cu fiecare click, o eră în care întrebările despre viitor nu mai sunt ...

Carlos Alcaraz, cel mai tânăr jucător de tenis din istorie care câștigă toate cele patru turnee de Mare Șlem

Carlos Alcaraz își confirmă statutul de fenomen al tenisului mondial printr-o victorie istorică obținută duminică pe arena din Melbourne.