loader
Foto

Galerie foto

150 de ani de la naşterea Reginei Maria: „Maria a României, regina artistă”, documentar în premieră la TVR 1

FILM  TVR1 

„Ora Regelui” ne invită sâmbătă, 1 noiembrie, ora 13.00, într-o călătorie unică, prin locurile de care s-au legat sufletul și gândurile Reginei României Mari. Camelia Csiki, realizatoarea filmului documentar „Maria a României, regina artistă” ne ispitește să savurăm bucuria culorilor, să auzim freamătul naturii, să admirăm inegalabila ei varietate.  

 

Ora Regelui

Fascinată de diversitatea naturii și a arhitecturii locurilor în care a crescut, Maria și-a dezvoltat imaginația și s-a transformat în artista și scriitoarea de mai târziu. Sensibilitatea ei a captat frumusețea României în acuarele și în scrieri pe care și acum, la 150 de ani de la nașterea sa, încă le mai descoperim. „Maria a României, Regina Artistă” este un film emoționant, despre lumea imanentă a Mariei, un copil delicat bucurându-se de puritatea peisajelor din „Grădina Angliei”, o adolescentă exuberantă vrăjită de însoritele țărmuri malteze și apoi o tânără consoartă regală pe umerii căreia s-a așezat destinul unei națiuni. Urmărim filmul în premieră sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 13.00, în noua ediţie „Ora Regelui”, la TVR 1.

(w500) MARIA FLOR

Eastwell Park, un loc aproape de basm. În castelul de piatră din Ashford, înconjurat de grădini și fântâni, viața familiei princiare nu se abătea de la regulile Curții Regale, doar că, departe de rigoarea londoneză, ea nu era lipsită de căldura unui cămin. Copiii Ducelui de Edinburgh, Alfred, cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, și ai Marii Ducese a Rusiei, Maria Alexandra Romanova, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, au păstrat în suflet toată viața farmecul reședinței din comitatul Kent, preferată celei oficiale din capitală, Palatul Clarence House.

(w882) Eastwell P

La Eastwell, venea pe lume, pe 29 octombrie 1875, cel de-al doilea copil al cuplului. Prințesa a fost botezată după numele bunicilor sale și a moștenit rangul cuvenit, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha. Spița înaltă în genealogia continentului îi prevestea fetiței îndatoriri viitoare însemnate, dar nici măcar aceasta nu apărea întru totul doveditoare a destinului său măreț. Prințesa visătoare și-a petrecut copilăria pe domeniul încântător de la Eastwell, iubind natura, florile și animalele, cântecul păsărilor și aerul înmiresmat ca nicăieri în altă parte.

(w882) Eastwell P

„Oricât aș îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi va aduce mereu în fața ochilor imaginea vechii case englezești. Acea aromă, oriunde aș fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau pașii noștri copilăroși”, scrie mai târziu în jurnalul său.

(w882) Palat Malt

(w882) Camelia Cs

Parcă întreaga viață a Mariei, ajunsă principesă de coroană și regină a României, a fost o călătorie perpetuă. A intrat în adolescență descoperind alt tărâm uimitor. ”O oază între ziduri de piatră, cu un aer oriental și înconjurată de mister. Pomi de toate felurile, cărări pietruite și plante care cresc la voia intamplarii. Peste tot miroase dumnezeiesc a iasomie și verbină. Mușcatele erau înalte cât un pom, iar crizantemele creșteau în smocuri mari, revărsându-se peste cărări. Era un loc de basm, deși eram doar o copilă acesta și-a pus amprenta asupra mea pe veci.” Palatul San Anton din Malta a fost pentru câțiva ani casa familiei Ducelui de Edinburgh, numit la comanda Flotei din Mediterana.

(w882) Malta, ima

Zidurile fortificate ale orașului în care a venit de pe mare și întinderea nesfârșită a apei roșiatice, din pricina soarelui care tocmai apunea, au făcut ca insula să i pară magică prințesei care a ajuns în La Valleta, chiar de ziua ei. Au fost trei ani minunați, în care prințesa Maria și surorile sale și-au petrecut timpul făcând plimbări la monumentele istorice de pe insulă, descoperind golfurile, luând lecții de călărie, admirând grădinile și vegetația cu totul surprinzătoare. Erau și anii în care emoțiile adolescenței se înfiripau în sufletul său. Nu a apucat să cunoască iubirea și nici să fie curtată îndeajuns, deși palatul era mai mereu plin de oaspeți, iar Maria avea admiratori, fiind în inocența și frumusețea ei, de-a dreptul fermecătoare. În numai câțiva ani, întreaga familie s-a mutat la Coburg, în Germania întrucît Regina Victoria și-a convins fiul să accepte succesiunea la conducerea Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha.

Adolescența a trecut destul de repede și Maria, care devenise una dintre cele mai frumoase și titrate prințese din Europa, se apropia de vârsta fatală la care viitorul pentru o tânără de rangul ei era cuprins într-un singur cuvânt: căsătorie.

(w500) Maria_Ferd

În acea perioadă, Casa Regală a României era în căutarea unei partide pentru prințul de coroană Ferdinand, menite să asigure viitorul dinastiei. Simțindu-se răspunzător pentru liniștea țării, Carol I s-a întilnit cu Ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu bunica, Regina Victoria, care a încuviințat căsătoria. Celebrată la 10 ianuarie 1893, în Sigmaringen, căsătoria Alteței Sale Regale Maria de Edinburgh și Alteței Sale Regale Ferdinand, Prințul de Coroană al României  a cuprins trei ceremonii: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei). Încă nu împlinise 18 ani și prințesa a plecat din nou într-o țară străină, cu totul diferită de toate de până atunci.

(w500) Regina Mar

Tărâmurile minunate prin care a trecut Maria, în palpitanta ei viață, palatele care i-au marcat copilăria și a căror frumusețe i-a cultivat gustul, precum și iubirea pentru flori au determinat-o să creeze și în România decoruri rafinate, la castelele de la Bran, Cotroceni și Balcic, unde a amenjat propriile gradini.

Fascinată de diversitatea naturii și a arhitecturii locurilor în care a crescut, Maria și-a dezvoltat imaginația și s-a transformat în artista și scriitoarea de mai târziu. Sensibilitatea ei a captat frumusețea României în acuarele și în scrieri pe care și acum, la 150 de ani de a nașterea sa, încă le mai descoperim.

(w882) la ICR Lon

În centrul Londrei, Institutul Cultural Român, alături parteneri din mediul privat, a prezentat o expoziție de artă unică: acuarelele Reginei Maria, nemaivăzute în public. Florile pictate de mâna reginei, păstrate în manuscrisele Academiei Române, au fost expuse sub formă de litografii de înaltă calitate. „Marie of Romania, Artist Queen” a fost găzduită de prestigioasa ”The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery” din Londra, un spațiu oferit cu generozitate de Fundația Majestații Sale Regele Charles al III-lea.

(w882) acurele Re

Lucrările Reginei Maria au intrat într-un dialog vizual unic cu operele din colecția ”Transylvania Florilegium”, proiect comisionat de Regele Charles, care cuprind 29 de lucrări botanice semnate de artiști invitați.

Însuși Majestatea Sa Regele Charles a adăugat două acuarele personale, reprezentând peisaje rurale din România, pictate în călătoriile făcute în Transilvania.

(w882) Regele Cha

„Regina Maria este o punte culturală și diplomatică între cele două țări, iar expunerea creațiilor sale la Londra, în dialog cu lucrările botanice susținute de Regele Charles, oferă o perspectivă unică asupra moștenirii regale și artistice”, declară  Aura Woodward, directorul Institutului Cultural Român din Londra și fost director executiv al fundațiilor caritabile patronate de Majestatea Sa Regele Charles, în România.

Conferințele susținute de experți internaționali și celelalte evenimente care au însoțit expoziția au evidențiat multiplele dimensiuni ale  Reginei Maria – artistă, scriitoare, diplomată și personalitate definitorie a Europei începutului de secol al XX-lea.

(w882) Camelia Cs

Emisiunea „Ora Regelui” ne invită într-o călătorie unică, prin locurile de care s-au legat sufletul și gândurile Reginei României Mari. Camelia Csiki, realizatoarea filmului documentar „Maria a României, Regina Artistă” ne ispitește să savurăm bucuria culorilor, să ascultăm freamătul naturii, să admirăm inegalabila ei varietate. Unele dintre taine sunt dezlegate de regina noastră, altele de regele britanic fermecat de țara pe care a adoptat-o mătușa sa, Maria, devenită a României.

(w500) Regina Mar

Uimitoarele povestiri ale celor pe care îi vom asculta ne transpun în timpuri diferite și în locuri neașteptate din lume. Ne vom afla aproape de gândurile și de simțurile extraordinarei artiste, îi vom simți vibrația emoțiilor și magnetismul pe care Regina Maria l-a avut întreaga sa viață.

Emisiunea „Ora Regelui” se vede la TVR 1 sâmbătă, 1 noiembrie 2025, ora 13.00, iar la TVR Internațional, în aceeaşi zi, de la ora 15.10. TVR Moldova difuzează ediţia joi, 6 noiembrie 2025, ora 16.00.

Directori de imagine: Silviu Andrei, Claudiu Petringenaru, Iulian Ene

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

Surse foto:

-          https://www.upgrade100.com/updates/expozitie-de-arta-unica-la-londra-acuarele-nemaivazute-in-public-expuse-la-150-de-ani-de-la-nasterea-reginei-maria/

-          ICR Londra

-          Capturi emisiune Ora Regelui

Logo

 
„Parada de Ziua Naţională a Franţei”, de la Paris, în direct la TVR INFO

14 iulie, o sărbătoare cu valoare europeană! TVR INFO transmite în direct începând cu ora 10.00, o ediţie specială dedicată Zilei Naţionale a ...

Frumuseţe, echilibru, perle rare în documentarul „Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă”, la TVR Cultural

Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale ...

O noapte imperială sub stele: Concertul de vară al Filarmonicii din Viena se vede la TVR Cultural

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.00, TVR Cultural transmite unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale stagiunii muzicale internaționale: ...

BAC 2026: Soluționarea contestațiilor urcă rata de promovare la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat pentru sesiunea de vară a anului 2026, devansând cu o ...

Universitatea Craiova își adjudecă Supercupa României în urma loviturilor de departajare

Sezonul competițional intern a fost deschis oficial în Bănie prin disputa pentru Supercupa României, un duel de orgoliu care a reeditat ...

Descoperim „Comori uitate din bazinul Mediteranei”, într-un documentar splendid, la TVR 2

Fiecare episod explorează o țară mediteraneană diferită și o lume unică: arheologie, arte plastice, palate, artă religioasă, comori scufundate ...

Libertate și austeritate: Cine e Stăpânul Inelelor ?

Dacă în anii '60 mișcarea hippie vedea în „Stăpânul Inelelor" un manifest pacifist, generația Indignaților de după 2010 ar fi putut reciti cartea ...

„Ecouri”, concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural vor descoperi teme reprezentative din creația lui Romeo Cozma, reinterpretate într-o manieră orchestrală modernă, ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

Dincolo de politică, comunitățile au nevoie de soluții - nouă dezbatere la INFO ETNIC

La TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa emisiunii propun o dezbatere despre responsabilitatea reprezentanților minorităților naționale, dincolo ...

CM 2026: Franța, calificată în semifinale după 2-0 cu Maroc

Franța își asigură calificarea în semifinale după un duel categoric în fața Marocului.

Adaptarea românilor la presiunea economică

Românii înregistrează o creștere a stresului financiar, dar reiau planurile pentru achiziții majore.

Final spectaculos pentru „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”: TVR Cultural și TVR 3 transmit în direct concertul extraordinar „Opera Crossover”

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie sâmbătă, 11 iulie, cu unul dintre cele mai ...

PORTRET DE ARTIST | In memoriam Răzvan Ionescu: Teatrul ca drum al devenirii întru Hristos. Arta ca vocație, credința ca rost

TVR Cultural vă invită, joi, 9 iulie 2026, ora 20.30, să urmăriți emisiunea „Portret de artist” dedicată actorului Răzvan Ionescu. Veți putea ...

Cântec, joc şi poveste cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, la TVR 1

Au participat la evenimente importante în mari oraşe ale ţării, alături de alte grupuri folclorice profesioniste de la noi. De fiecare dată, s-au ...