În copilărie, începem aventura noastră intelectuală și existențială prin multiplele întrebări pe care le punem părinților, profesorilor, prietenilor sau chiar nouă însine. Cel puțin unele dintre aceste întrebări arată o afinitate a copiilor cu filosofia, ceea ce ar face posibilă o educație filosofică a gândirii. Depre cum ajung copii să gândească mai bine făcând filosofie aflăm de la un practician și teoretician al filosofiei pentru copii, conferențiar dr. Marin Bălan, de la Facultatea de Filosofie a Universitărții din București.
Destul de devreme, copiii pun adulților întrebări delicate, tulburătoare despre viață și moarte, adevăr, suferință, frică, dreptate, fericire, pentru care nu există un singur răspuns corect, ca în cazul celor legate de matematică sau gramatică. Ce facem când copilul ne pune întrebări de acest fel?
Din momentul în care își pun astfel de întrebări, poate confuze, dar interesante din punct de vedere filosofic, copiii sunt gata să filosofeze, dacă vor fi sprijiniți în procesul lor de gândire.
Însă, tradiția universitară europeană a separat lumea filosofiei și lumea copilăriei, impunând credința că nu putem filosofa decât după copilărie, întrucât, pentru a înțelege concepte sau teorii este nevoie de un fundal științific, cultural, filologic. Dacă prin filosofie înțelegem studiul conceptelor, teoriilor sau curentelor de gândire, în principal, prin textele autorilor care au făurit istoria acestei disciplinei, într-adevăr, cu greu se poate vorbi de accesul copiilor, cu toate eforturile de popularizare care vizează publicul tânăr. O asemenea disciplină este rezervată în general studiilor superioare și, cu siguranță, nu este destinată copiilor.
Aceasta este o reprezentare elitistă a filosofiei, dar Matthew Lipman, Ann Margaret Sharp și continuatorii lor au redefinit-o nu pe baza textelor filosofice, ci pe baza întrebărilor pe care copiii și le pun, încă de la vârsta de trei-patru ani, despre probleme pentru care nimeni nu poate pretinde că are un răspuns absolut: viață sau moarte, fericire sau suferință, succes sau eșec, bine sau rău... Dacă ne bazăm concepția despre filosofie pe abordarea educațională dezvoltată în Statele Unite de Lipman și Sharp, această disciplină nu mai pare atât de îndepărtată de copii.
În cadrul atelierelor de filosofie nu ne propunem să-i îndrumăm pe copiii să-și însușească diferite teorii filosofice și nici să-i facem „mici filosofi”. Căutăm să le oferim un context centrat pe un dialog în cadrul căruia își vor putea pune întrebări centrale ale existenței umane. Astfel, ei își dezvoltă abilitățile de gândire și de comunicare, gândirea critică, creativă și grijulie, precum și diferite calități precum deschiderea, empatia și stima de sine. Prin aceste dialoguri filozofice, copiii sunt, de asemenea, încurajați să dezvolte abilități de colaborare esențiale pentru a trăi împreună și pentru a se exercita ca cetățeni participativi.
De ce fug adulții de întrebările incomode ale copiilor?
Copiii locuiesc în metaforă, „în posibilitate,” o „casă” mai bună poate, parafrazând-o pe Emily Dickinson („I dwell in Possibility – / A fairer House than Prose –”); ei sunt prieteni de joacă cu „micul prinț,” cu Pippi Șosețica și Peter Pan, care au refuzat să crească, intră în cutia de carton a lui Viktor din povestea lui Svein Nyhus, stau alături de ființe non-umane care vor să devină ființe umane, precum „mica sirenă”, alături de monștri, de melci, gândaci, buburuze. De aceea, un copil se oprește când vede un melc și îl privește îndelung. Copilul care omoară melcul cu care se întâlnește a fost scos în mod violent din lumea minunată ce-i fusese rezervată. Această lume nu îi sperie pe copii, nu este lumea „lucrurilor trăsnite;” este mai degrabă lumea în care se nasc marile întrebări ale vieții.
Prin asemenea întrebări, copiii experimentează mirarea, având o adevărată sete de a înțelege lumea, în timp ce adulții, părinți sau profesori, și-au pierdut capacitatea de mirare. Adulții se simt confortabil atunci când li se pun întrebări la care pot răspunde oferind informații empirice sau logico-matematice; dar nu și când nu au un răspuns sigur la problema pusă.
De regulă, întrebarea filosofică a unui copil este auzită, dar nu și ascultată, căci, pentru a o asculta, adultul trebuie să-și facă timp și să nu mai creadă despre un copil că este prea tânăr pentru probleme atât de grave; să nu o expedieze către altcineva nici să amâne discuția ori să dea un răspuns evaziv sau folosind autoritatea.
Conf. Univ. Dr. Marin Bălan
Karl Popper a vorbit despre necesitatea unei societăți deschise în care să existe libera circulație a ideilor. În ce măsură contribuie filosofia pentru copii la formarea unor minți libere, deschise, reflexive, capabile să reziste diferitelor forme de propagandă, fanatism, excludere și intoleranță?
Lipman a propus programul filosofiei pentru copii, fiind nemulțumit de faptul că aceștia nu gândesc atât de bine pe cât sunt de capabili sau nu gândesc așa cum este necesar pentru buna funcționare a unei societăți cu adevărat democratice.
Gândirea implică interiorizarea proceselor care caracterizează dialogul cu ceilalți; atunci când întâlnim alte persoane, avem tendința să cântărim în mod critic diferitele puncte de vedere, să căutăm motive pentru a ne corobora convingerile, dar și să ne autocorectăm. În consecință, suntem inevitabil dependenți unul de celălalt, autonomia individuală manifestându-se în contextul adaptării reciproce, al comunicării, cooperării și coordonării intereselor și acțiunilor comune.
Filosofia pentru copii are ca pedagogie centrală comunitatea de cercetare, care implică, pe de o parte, spirit de cooperare, grijă, încredere, în vederea realizării unui scop comun, pe de altă parte, autocorectare, determinată de nevoia de a transforma ceea ce este problematic, confuz, ambiguu. În general, comunitatea denotă o stare de a fi împreună, ceea ce presupune respect reciproc, grijă, experiență comună. Comunitatea de cercetare filosofică, în sala de clasă, implică respect reciproc și grijă pentru toți participanții, copii și profesori, deopotrivă. În plus, comunitatea de cercetare filosofică include și un angajament comun față de un set de proceduri raționale prin care copiii pot identifica unde ar fi greșit în gândirea lor.
Aceste proceduri raționale nu trebuie să fie expuse, explicate sau predate copiilor. Lipman a considerat că este mult mai bine să apeleze la imaginația lor, arătându-le, în formă fictivă, o comunitate de cercetare cu copii obișnuiți, gândind despre chestiuni importante pentru ei, cum ar fi adevărul, prietenia, identitatea personală, corectitudinea, bunătatea sau libertatea; dar gândind și despre gândire și criteriile pentru a distinge un raționament întemeiat de unul neîntemeiat. Copiii fictivi din romanele lui Lipman folosesc abilități de gândire pe care copiii reali din sala de clasă le-ar putea utiliza, de asemenea, printr-un proces de identificare, recreând procesele intelectuale ale personajelor.
Când filosofează, copii își îmbogățesc mintea datorită ideilor celorlalți. Practicienii și teoreticienii filosofiei pentru copii sunt preocupați de dezvoltarea deschiderii minții, atât în privința abilităților raționale, cât și a celor dialogice. Spunem despre cineva că are mintea deschisă, dacă acceptă criticile rezonabile, dacă are disponibilitatea de a lua în considerare perspective alternative; în fine, dacă îi respectă pe ceilalți ca persoane, limitând criticile negative la argumente mai degrabă decât la persoana care le propune.
Dar deschiderea minții nu poate fi impusă prin presiune; ea se dobândește prin experiență și exercițiu, devenind un mod de a fi. Datorită dinamicii explorării ideilor, problemelor, argumentelor și a învățării, discuțiile filosofice permit copilului să-și deschidă mintea către o nouă gândire, către gândirea altora, către gândirea pluralistă.
Ați putea arăta mai concret cum oferă discuția filosofică o oportunitate de a dezvolta o minte deschisă?
În mod esențial, reflecția filosofică este o activitate deschisă, pluralistă și colectivă. Profesorul / facilitatorul organizează un spațiu de reflecție în care copiii, așezați în cerc, pot să adreseze întrebări filosofice, și conduce grupul către abilități de gândire, pentru a încuraja apariția ideilor, teoriilor și ipotezelor. Discuția se bazează pe întrebările filosofice puse de copii, ceea ce unifică problemele existenței umane și cele ale copilăriei în întrebări comune și aduce copiii într-o comunitate de gândire. Discutând, copiii descoperă punctele de vedere ale celuilalt, împărtășesc experiențele celuilalt, ajung să le pese de valorile celuilalt, să aprecieze unicitatea celuilalt. Iar întrebările filosofice dau naștere la multe răspunsuri posibile, pluraliste și divergente, reflecția filosofică fiind o activitate deschisă. De altfel, gândirea filosofică nu poate fi construită decât colectiv, discuția filosofică încurajând deschiderea minții ca spațiu de împărtășire și schimb.
Urmărind o discuție filosofică între copii, putem găsi indicii ale deschiderii minții la nivelul intervențiilor verbale: un copil a reformulat ideile altuia sau a propus o idee care completează ceea ce a spus un alt copil; sau vine cu un exemplu ori folosește un argument; de asemenea, propune o imagine sau o metaforă pentru a explica mai bine ceea ce a spus un alt copil. Observăm, de asemenea, că în intervențiile unor copii apar nuanțe, influențe și chiar schimbări datorate dialogului filosofic la care au luat parte. Uneori, deschiderea minții se manifestă în efortul de a înțelege ceea ce nu este spus sau este doar subînțeles și implicit în gândurile altora. În acest sens, apar formulări și explicații ale ideilor celuilalt, dezvăluind o dorință de a înțelege și de a colabora: „Sunt de acord cu ideea lui...”; „Cred că ... vrea să spună...”; „Asta cred și eu...”. Acestea sunt încercări de apropiere și de deschidere față de celălalt.
Cine ar trebui să se ocupe de dezvoltarea deschiderii minții în educație?
Bertrand Russell a susținut că deschiderea minții ar trebui să fie scopul central al educației, cunoștințele fiind provizorii și revizuibile. Filosofia, spunea el, ne lărgește imaginația; făcând filosofie, ne „deschidem ușile inimilor și minții,” pentru a scăpa de „demonii întemnițați” acolo și a lăsa „frumusețea lumii să stăpânească.”
Filosofia pentru copii oferă experiențe de învățare care încurajează dezvoltarea raționamentului, gândirea creativă și deschiderea minții. Din păcate, umplerea minții copilului cu informații este demonul care stăpânește încă școlile noastre.
***
Alese mulțumiri Domnului Marin Bălan, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universității București, autor al cărții Cum să faci filosofie cu copiii? (Eikon, 2023) pentru cel de-al patrulea interviu dintr-o serie de 10 axate pe filosofia pentru copii, acordat Mariei Grăjdan pentru TVR!
Următorul interviu cu profesorul Marin Bălan îl veți putea citi luni, 14 octombrie, accesând secțiunea Livestyle a site-ului TVR.
***
Credit foto: conf. univ. dr. Marin Bălan și Shutterstock
***
Interviu realizat de Maria Grajdan
