loader
Foto

Căutare de comori prin Sighişoara

RECOMANDARI  TVR2 

Pomenit în 1268 ca sediul unei biserici dominicane, apare menţionat apoi în 1349 ca al şaselea dintre cele şapte scaune transilvane, iar în 1367 ca oraş cu drepturi depline de a organiza târguri. „Cursa prin istorie” ne-a dus în acest episod spre un important centru medieval al breslelor meșteșugărești.

 

Ars din temelii în 1676, a fost reconstruit incredibil de repede. Este renumit pentru breslele meşteşugarilor, are un turn cu ceas devenit emblematic în întreaga lume şi este monument UNESCO... Da, aţi ghicit: „Cursa prin istorie” a ajuns la Sighişoara!

(w882)

La TVR 2, miercuri, 25 septembrie, de la ora 20, s-a redifuzat „Cursa prin istorie” la Sighișoara. În timpul celei de-a XVI-a ediții a Târgului meșteșugarilor, Adriana Irimescu a căutat indicii despre acest centru medieval al breslelor meșteșugărești, a învațat câteva taine din arta de a țese și a descoperit cum se transformă turnurile cetății în centre de cultură. Târgul a fost organizat în perioada 29 aprilie - 1 mai  2023 de Fundaţia Mihai Eminescu Trust împreună cu Fundația Horizon din Olanda, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighișoara.

(w882)

Invitaţii ediţiei au fost Caroline Fermolend, președinta MET, Michaela Türk, director de dezvoltare și implementare de proiecte, la MET, Elena Pascu, țesătoare din Mălăcrav, Rozica Miclescu, țesătoare de covoare din Vălenii de Munte și Peter Suciu, ghid de turism.

(w882)

(w882)

Emisiunea „Cursa prin istorie” - realizată și produsă de Anca Berlogea-Boariu este un joc, o căutare de comori prin spectaculoasele biserici fortificate din Transilvania, la care participă elevi și studenți. Gazdă le este actrița Adriana Irimescu, plină de energie, cu o experiență bogată în jurnalism și televiziune.

*Ediția s-a difuzat în premieră pe 26 mai 2023.

Logo

 
În culisele „Drag de România mea!”: „Poetul cu pălărie”, Narcis Avădănei

Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

„Mic dejun cu un campion” revine cu sezonul 25. Actorul Marcel Iureș, primul invitat al Danielei Zeca-Buzura

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, Daniela Zeca-Buzura îi invită pe telespectatori la „Mic dejun cu un campion”. Ajunsă la sezonul 25 și ...

„Convorbiri spirituale”: Tinerii și Biserica în lumea care nu mai ascultă, la TVR Cultural

În prima ediție a noului sezon „Convorbiri spirituale”, marți, 15 septembrie, de la ora 19.00 (cu reluare duminica, de la ora 8.30), realizatorul ...

„Nu experimentează oricine chestia asta, dar nici nu-i doresc nimănui.” Medicul Eduart Bălaşa deschide sezonul „Garantat 100%”

Despre viaţa într-un sat brăilean a unui medic ieşit de pe băncile facultăţii, despre oameni şi poveştile lor, strânse într-un volum de ...

Dificultățile economice și protestele din sectorul agricol românesc

Protestele organizate marți în Capitală de fermieri și crescători de animale din întreaga țară reflectă o criză profundă în sectorul agricol ...

TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

„Drag de România mea!”, la al nouălea an de existență. Paul Surugiu-Fuego dă startul sezonului 17 la TVR 2

Un nou sezon „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora 15.00). Paul Surugiu-Fuego ...

În fiecare seară la TVR2, la ora 18:45, "E vremea ta!" să afli cele mai importante informaţii despre planeta noastră!

„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

„Doi catâri pentru măicuța Sara”, un western cu umor și răsturnări de situație, la Telecinemateca

Cine este, de fapt, „măicuța Sara”? Aflăm miercuri seară, când Clint Eastwood pornește într-o aventură plină de surprize alături de Shirley ...

O imersiune în aria capitalei algeriene îmbină sacrul și profanul într-o manieră fascinantă parcurgând un itinerar de la cele mai importante ...

Situație critică în sistemul medical

Avertismentele recente privind starea sistemului sanitar din România indică iminența unui blocaj financiar major, cu posibile consecințe severe ...

Factorii de control direct în performanța sportivă

În sportul de performanță, fie că este vorba despre discipline individuale sau de echipă, distincția dintre elementele controlabile și cele ...

Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...