loader
Foto

Caritate prin credință, credință prin caritate

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

…Credința este o super putere, ca să spunem așa, pentru că ne ajută să trecem peste ceea ce rațiunea de multe ori ne limitează. Credința este primită în taina Sfântului Botez ca dar al lui Dumnezeu, dar care se cultivă voit prin voința și prin osteneala omului.

 

Portret de excelență

(w882) Portret de

Pr. Alin Nica este preot de caritate la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din București şi coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujește în spitale, știind cel mai bine cât de efemeră este viața omului. Înfăptuiește actele de caritate prin credință și transformă credința prin acte de caritate.

Puteți descoperi în rândurile ce urmează câteva extrase din acest interviu:

....că îmi vin în minte gândurile de la vârsta de 11 - 12 ani, când preotul din satul meu natal, dintr-o localitate de lângă orașul Buzău, Vadu Pașii se numește, mi-a îndrumat pașii, iar părintele duhovnic pe care îl avem de la 11 ani eu și soția, fiind în aceeași localitate, cu un tact pastoral desăvârșit și cu dragoste față de biserică, aduna tineri, copii și îi forma, îi creștea în biserică. Mulți dintre ei au devenit slujitori ai Sfintelor Altare. Aceasta lucrare este, din punctul meu de vedere, lucrarea providenței lui Dumnezeu, care ne îngrijește pe fiecare în parte, iar dacă a lucrat prin părintele nostru care este și nașul și duhovnicul nostru de la 11 ani, ne mândrim cu lucrul acesta. Ne-a îndreptat pașii și din aproape în aproape am urmat seminarul de la Buzău - Chesarie Episcopul, apoi cursurile Facultății de Teologie de la București, cursuri de master și de doctorat, toate încheiate la Facultatea Justinian Patriarhul din București. Biserica a fost a doua casă, așa a fost rânduiala lui Dumnezeu.

(w882) Portret de

... trebuie să mărturisesc că nu mi-am dorit neapărat să fiu preot de caritate, pentru că în seminar nici nu știam de existența acestora. După anii ‘90, încet-încet, această direcție pastoral misionară a Bisericii a început să se dezvolte, din aproape în aproape. Pe parcurs am aflat de existența preoților de caritate, iar Dumnezeu a rânduit, ca după ce am slujit doi ani la o parohie în Vălenii de Munte, să existe un post pe care am candidat, de preot de spital. Nu mi-am pus neapărat foarte multe întrebări. Era o perioadă foarte grea. Era perioada pandemiei de COVID-19. Știu că existau temeri... dar am mers înainte cu curaj și am zis că dacă e de la Dumnezeu să merg pe direcția aceasta, ne va păzi și vom putea trece și mai departe să răzbim în perioada aceea destul de grea. Încet-încet, am învățat din mers ce înseamnă preot de caritate. Am avut, să spunem, avantajul că soția era medic, eram cumva cunoscător al mediului medical. Din punct de vedere pastoral, e important să cunoști diferite tipuri de boli pentru că adaptezi cumva și terapia duhovnicească, în funcție de dinamica bolii, de trăirile pacienților, de limitările lor, din punct de vedere al alimentației, a vieții pe care trebuie să o ducă împreună cu boala. Toate aceste lucruri au dus la o anumită formare a mea, pentru că este o școală foarte importantă pentru noi toți. Dacă am cugetat mai adânc la ce înseamnă boala, suferința, atunci apar întrebările mari ale vieții noastre pe care le regăsim foarte des în starea celui care suferă într-un pat de spital.

(w882) Portret de

...experiența pastorală acumulată în acești ani a dovedit faptul că există o mare mângâiere și o mare bucurie pentru cei care atunci când se află în momente mai grele din viața dânșilor, simt că Dumnezeu nu i-a uitat, nu i-a părăsit și trimite slujitor pentru a le fi aproape, pentru ai îmbărbăta, încuraja. Nu doar pacienții au nevoie de ajutor, ci întreaga comunitate a spitalelor și a unităților de îngrijire a bolnavilor, pentru că fiecare dintre noi avem diferite greutăți, neputințe, griji și avem nevoie de un cuvânt de îmbărbătare, care să ne dea putere, nădejde, să putem continua această frumoasă lucrare de îngrijire a semenului nostru. De asemenea, aparținătorii care vin cu persoanele bolnave în spital au nevoie de consiliere și de asistență religioasă.

(w882) Portret de

... Învierea Domnului…este sărbătoarea centrală a creștinismului. Este sărbătoarea cea mai importantă pentru că ea ne deschide poarta către transcendent, este cea care ne direcționează viața noastră și sensul existenței noastre, pentru că această mare sărbătoare ne arată că viața noastră este viață veșnică. De aceea, această sărbătoare este un bun prilej de a sărbători cu adevărat într-o comuniune și comuniunea cea mai la îndemână este familia, aici ar trebui să sărbătorim Sfintele Paști, pentru că este o sărbătoare și de familie...toată slujba de Înviere are un simbolism aparte. Este o sărbătoare a luminii, a bucuriei, care ne așează înainte viața veșnică. Această sărbătoare constituie un bun prilej ca toți membrii familiei să se adune laolaltă, să se bucure împreună. Toate cele bune se obțin în comuniune, iar familia este locul cel mai cald, cel mai plăcut în care noi ne dezvoltăm și duhovnicește.

(w882) Portret de

...această izbucnire a luminii este o izbândă a luminii față de întuneric. Este o victorie a vieții împotriva morții, pentru că de fapt acest lucru ne arată simbolismul acestei slujbe. Este o slujbă care se așează în centrul vieții creștinului și ne arată că viața biruiește moartea, că lumina biruiește întunericul și că noi toți primim cele trei daruri ale acestui mare praznic și anume bucuria, pacea și iertarea păcatelor.

...Sărbătoarea Învierii Domnului aduce bucurie, pace, lumină, nădejde, ne pune înaintea ochilor perspectiva aceasta a vieții veșnice și ne dă un sens al existenței noastre. Este foarte important ca viața să aibă un sens, să nu fim haotici în ceea ce facem, să nu fim fără repere. Sărbătoarea aceasta centrala a creștinătății care este Învierea Domnului, cu aceste trei daruri vine: cu bucuria, pacea și cu sensul acesta al vieții.

...cred că cel mai important moment este momentul hirotoniei mele întru diacon, de la Mănăstirea Radu Vodă. Un moment trăit cu o intensitate deosebită și cu o mare emoție. Sigur că din acel moment, prin punerea mâinilor Preasfințitului Timotei Prahoveanul, cel care m-a hirotonit, viața prinde altă direcție. De aceea, consider că acest moment este unul foarte important din viața mea, care mi-a rămas profund întipărit în amintire.

(w882) Portret de

...sunt mulți tineri în biserică, multe familii cu copii care vin să-i împărtășească, pentru că simt că acolo este un loc deosebit, în care copiii se pot dezvolta armonios și această lucrare a harului în sufletul credincioșilor arată că pentru ei este foarte important să aibă această prezență permanentă în biserică, pentru că primesc darurile Duhului Sfânt și ei prin aceasta se întăresc în tot ceea ce fac în viața cotidiană. Tinerii sunt viitorul țării, viitorul bisericii în același timp și e bine să crească într-un mediu ca acesta, să aibă niște repere ale moralei creștine, care să le ghideze viața, să-i formeze așa cum ne învață Evanghelia Mântuitorului.

...Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu patru copii și sigur că experiența în creșterea copiilor proprii ne ajută și în modul de a relaționa și cu alți copii din societate. Această experiență a creșterii copiilor ajută foarte mult preotul, pentru că știe care sunt bucuriile educației copiilor și provocările contemporane în educarea copiilor. Experiența de zi cu zi poate fi valorificată și în relația cu tinerii din societate, pentru că vedem ce preocupări au, ce adicții se pot dezvolta și cum putem lupta împotriva acestora care devin periculoase pentru dezvoltarea armonioasă și din punct de vedere al educației religioase. Toată această experiență pe care am dobândit-o în creșterea propriilor copii, o putem valorifica și în relația cu ceilalți copii și provocările în educația copiilor, din greșelile pe care le putem face, avem ce învăța și noi, ce ar trebui să evităm.

(w882) Portret de

... faptul că lucrez într-un mediu în care medicina este foarte prezentă, m-a îndemnat să citesc articole ce țin de medicină, literatură din sfera medicală și acest lucru a făcut pentru dezvoltare personală necesară în activitatea pe care o desfășor în cadrul spitalului.

...noi ca preoți avem nevoie să folosim și ceea ce societatea, din punct de vedere al tehnologiei oferă în acest moment și să folosim în sensul acesta al lucrării pastoral misionare folosindu-ne de ceea ce societatea a dezvoltat în decursul timpului și le putem folosi în ziua de astăzi.

...ne dorim ca preoții de caritate să poată să aibă condițiile cele mai potrivite pentru a își desfășura activitatea. În acest sens, ne gândim să putem dezvolta sau înființa paraclise și capele în toate spitalele unde avem preoți de caritate, să desfășurăm proiecte social-filantropice din ce în ce mai consistente, mai vizibile în societate și mai de folos pentru semenii care au nevoie, o implicare care presupune și un efort individual, dar și de grup, în comuniune și în lucrare cu preoții de caritate și să dezvoltăm această relație între organizațiile neguvernamentale care vin și aduc un ajutor extern către comunitățile spitalelor.

Urmăriți această ediție a noului sezon  ”Portret de excelență” pe TVR Cultural, sâmbătă 19 aprilie, de la ora 16:00 , în care Mihaela Olaru va sta de vorbă cu pr. Alin Nica.

***

Foto credit: arhiva emisiunii ”Portret de excelență” - Raluca Amzăr

***

Echipa emisiunii:

Moderator

  • Mihaela Olaru

Documentarist

  • Giorgiana Şuşurincă - Enache

Jurnalişti

  • Laris Anemarie Bobangă
  • Roxana Ghiţulescu

Producător

  • Raluca Amzăr

***

https://www.facebook.com/TVRCultural

https://www.tvrplus.ro/live/tvr-cultural

 

 

Logo

 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...