TVR Cultural a difuzat, în 8 octombrie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Gabriela Drăghici, tapiser şi decorator/restaurator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Discuția a avut loc în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Biografii necesare”
Într-un cartier vechi al Bucureştiului, aproape de parcul Cişmigiu, am reîntâlnit-o pe Gabriela Drăghici, în atelierul său inundat de o lumină de un auriu prăfos, tulburată de aripa fluturilor şi de zecile de obiecte vechi, de un farmec aparte, care compun, într-o armonie desăvârşită, un spaţiu de creaţie atemporal.
„Atelierul este zona mea de libertate absolută. Universul meu întreg”, mărturisea Gabriela Drăghici în câteva cuvinte, înainte de a începe filmarea.
„În copilărie desenam întruna. Era modul meu de a interacţiona cu lumea din jur. Şcoala de arte plastice – la Liceul Tonitza şi la facultate, la secţia de arte decorative - m-a învăţat nişte aspecte utile despre compoziţie, desen, culoare. Dar acea detaşare, acea libertate neconstrânsă pe care o aveam când eram mică nu am mai încercat-o decât după mulţi ani după ce am terminat facultatea. Lucrând continuu, am reuşit să uit toate dogmele. Acum lucrez din instinct”.
Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, Gabriela Drăghici a organizat peste zece expoziţii personale şi de grup. A fost selectată în cadrul unor expoziţii de artă românească la Balcik, Viena, Beirut, Veneţia, Nüremberg, Bruxelles, Paris şi Toronto. Iar lucrările ei fac parte nu doar din colecţii muzeale, ci şi private din România, Canada, Germania, Italia, Polonia Belgia, Franţa, Israel, Liban, Suedia, Austria, Olanda, Marea Britanie.
Ileana Ploscaru Panait: Cine a fost profesorul care te-a format?
Gabriela Drăghici: Sunt mai mulţi. Unii fără legătură cu ceea ce am urmat în facultate, adică artele decorative. Sculptorii Dumitru Passima, Ana Cordoneţ, apoi directorul nostru, Ariton Petrescu – un aristocrat pur-sânge care impunea prin tăcerile sale semnificative, un om de o statură intelectuală care impresiona.
Ileana Ploscaru Panait: Şi în facultate? Ai terminat în 1984, la clasa doamnei profesor Geta Vasiliu-Paţurcă.
Gabriela Drăghici: Da, şi a Adinei Nanu, un critic şi teoretician al artei remarcabil, dar şi un pedagog iubit. Am avut o pleiadă de profesori excepţionali, cărora le port o mare recunoştinţă, căci ne-au învăţat nu doar profesie, ci şi o atitudine faţă de muncă, de actul creator. Ne-au dat o educaţie. Eram o comunitate unită, cu ţeluri comune. Mergeam la expoziţii, la Cinematecă, la teatru, la bibliotecă. Le mulţumesc pentru tot ceea ce au investit în noi.
Ileana Ploscaru Panait: Nu era un mediu cam restrictiv?
Gabriela Drăghici: Nu era închis, dar trăiam parcă într-o bulă protectoare. Când am fost repartizată în „câmpul muncii”, cum se spunea pe atunci, a fost o cruntă trezire la realitate. Atunci mi-am dat seama că fac lucruri diferite de alţi oameni şi că nu toţi mă apreciază pentru asta. Eram diferită şi era bine că a fost aşa. Am învăţat mult din această trezire bruscă. Mi-a folosit.
O expertă a celor mai diferite tehnici – de la tapiserie, la acuarelă, de la mici obiecte textile ce îmbină artefacte recuperate cu ingenioase arhitecturi ţesute, la podoabe, broderii şi păpuşi de sticlă, de la desen şi pictură, la proiecte pentru mari ansambluri de restaurare şi pictură monumentală –, Gabriela Drăghici se impune în primul rând prin respectarea canoanelor clasice, printr-o disciplină a meşteşugului şi bucuria deplină prin care se manifestă.
„Trec cu uşurinţă de la o tehnică la alta. Dacă ai o bază temeinică – compoziţie, proporţii, studiu – este simplu. Orice schimbare de tehnică este o provocare pentru care sunt pregătită oricând”, arată artista.
Gabriela Drăghici și soţul său, Ion Drăghici, pictor şi grafician, au lucrat la multe proiecte comune. Un tandem artistic care a realizat picturi murale, lucrări de recuperare/recondiţionare sau proiecte de autor în spiritul monumentelor aflate în lucru. Trebuie semnalate câteva dintre ele, pentru că sunt lucrări publice ce au înnobilat spaţiul pe care l-au revalorificat: restaurarea de la Muzeul Ţăranului Român - în anii 2000, cortina şi pictură murală a Sălii Mari de la Teatrul din Focşani; Teatrul Naţional din Caracal – cortina, foaierul şi sala de spectacole; în 1998, pictura murală şi tapiseria de la Biblioteca Universitară; pictura murală de la Hotel Internaţional din Sinaia (2005), pictura murală exterioară - patru scene mari pictate de nou în trompe-l’oeil cu elemente de arhitectură şi motive vegetale pe calcanele de la fosta Bancă Chrissoveloni de pe Lipscani, draperiile Sălii de Consiliu şi restaurarea unor birouri şi spaţii oficiale de la Banca Naţională; la ASE – restaurarea picturii murale (anii ’90), restaurare la Biserica Scaune, sub îndrumarea unei echipe de restauratori atestaţi.
La Gabriela Drăghici alegerea temelor este deseori tributară naturii. Stilizată, compusă fantezist sau ca studiu aplicat, arhitectura interbelică, grădinile urbane şi peisajele rurale luxuriante prin lumina şi culoarea lor, florile, păsările, insectele, tot ceea ce poate provoca o emoţie plastică, nu lipseşte din compoziţiile artistei, una dintre prezenţele notabile ale artei decorative româneşti din anii ’80.
Ileana Ploscaru Panait: Cum ai ajuns la tapiserie?
Gabriela Drăghici: Aşa s-a întâmplat. Am intrat la facultate după o selecţie riguroasă. Era foarte dificilă admiterea, dar eram foarte bine pregătiţi. Tapiseria este un gen de nişă. Se vinde greu. Se lucrează mult. Este o tehnică foarte dificilă, laborioasă, care îţi oferă satisfacţii pe termen lung. Are nevoie de un spaţiu amplu pentru a fi expusă. Am lucrat şi tapiserii mari. Una este la Aedificia Carpaţi, o alta la Biblioteca Centrală Universitară. E drept că am şi unele de mai mici dimensiuni sau chiar nişte exerciţii la care lucrez acum, care îmbină tapiseria ţesută în război cu pictura pe stofă de lână. După 2004, am descoperit acuarela. Este o tehnică ce-ţi oferă satisfacţii imediate şi multă libertate de creaţie.
Ileana Ploscaru Panait: Cât de departe pot merge experimentele înntr-un gen atât de aplicat şi clasic precum tapiseria?
Gabriela Drăghici: Sunt de părere că se poate face orice. Între nişte limite. Nu doar de dragul noutăţii cu orice preţ. Trebuie să ai în spate o motivaţie plastică bine argumentată.
Firul de lână tors, colorat şi ţesut, combinat uneori cu pictura pe postav de aba, ca o prelungire a formei ce se naşte din războiul de ţesut, broderia fină, manuală, dantelăria flamandă, mănunchiurile de pazmanterii multicolore, paiete, mărgele şi fluturi de zăpadă, albul impecabil al hârtiei de orez savant colorat în laviurile transparente de culoare ale acuarelei, preţioase insectare ce compun în miniatura textilă tot atâtea combinaţii de tehnici mixte, toate acestea sunt dovada unei sensibilităţi şi a unei versatilităţi artistice revendicate din afinităţi culturale diverse, în multe decenii de documentare şi exerciţiu permanent.
Ileana Ploscaru Panait: Te asociez cu frumoasa dantelăreasă, cu Penelopa care ţesea aşteptându-şi bărbatul, cu doamnele ce deprindeau de mici arta broderiei, a desenului, a muzicii la pian. Este o imagine venită dintr-un timp în care feminitatea şi obligaţiile ei erau foarte strict conturate. Îţi place, ţi se potriveşte, această imagine a feminităţii?
Gabriela Drăghici: Cred că azi suntem departe de acea imagine. Eu recuperez cumva, prin specificul meseriei mele, o imagine mistificată. Eu sunt foarte independentă, activă, determinată. Prin arta mea n-am încercat niciodată să rup gura târgului. Sunt riguroasă şi fac doar ceea ce-mi place şi mă reprezintă pe mine. Nu mă interesează deloc cum sunt judecată.
Ileana Ploscaru Panait: Regrete? Dorinţe?
Gabriela Drăghici: Nu am regrete. Am o viaţă împlinită. Am o carieră pentru care am muncit toată viaţa mea. Îmi pasă doar de ceea ce las în urmă. Cât despre dorinţe … aş vrea să călătoresc mai mult. Să văd cu ochii mei acele capodopere despre care am învăţat din cărţi, la istoria artei. Un artist are mare nevoie de această libertate.
***
Urmăriți emisiunea mai jos:
*** Ediția a fost difuzată la TVR Cultural, duminică, 8 octombrie 2023, de la ora 22:01. În reluare joi, 12 octombrie 2023, ora 23:30) şi pe TVR+.
