Pentru pacient, întrebarea importantă nu este doar „cum scap de durere?”, ci și „care este cauza și ce trebuie să fac pentru a-mi păstra mobilitatea?”.

În multe situații, traseul corect începe cu stabilirea diagnosticului și continuă, atunci când există indicație, cu recuperarea funcțională. Ortopedia, kinetoterapia și fizioterapia nu sunt alternative care se exclud, ci componente care pot avea roluri diferite în aceeași strategie de tratament.

Durerea de genunchi este un simptom, nu un diagnostic

.
Genunchiul este o articulație complexă. Durerea poate proveni din structuri și afecțiuni diferite, iar tratamentul depinde de cauza exactă.

Printre situațiile frecvente se numără:

• * suprasolicitarea articulației;

• * traumatismele;

• * leziunile de menisc sau ligament;

• * afectarea tendoanelor;

• * procesele inflamatorii;

• * modificările degenerative ale articulației;

• * gonartroza.

Localizarea durerii, momentul în care apare, existența unui traumatism, umflarea articulației sau limitarea mișcării oferă informații importante, dar diagnosticul nu trebuie stabilit doar pe baza simptomelor.

În funcție de caz, medicul poate recomanda examinare clinică și investigații imagistice precum radiografia, ecografia sau RMN-ul.

Când este indicat consultul ortopedic

.
O durere ușoară apărută după un efort neobișnuit poate dispărea în câteva zile. Există însă situații în care evaluarea medicală nu ar trebui amânată.

Consultul este indicat mai ales dacă:

• * durerea persistă sau revine frecvent;

• * genunchiul se umflă;

• * mobilitatea scade;

• * apare senzația de blocaj;

• * genunchiul devine instabil;

• * durerea afectează mersul sau urcatul scărilor;

• * simptomele au apărut după un traumatism;

• * persoana începe să își limiteze activitățile din cauza durerii.

Durerea severă apărută brusc, imposibilitatea de a sprijini greutatea pe picior, deformarea articulației sau asocierea cu febră și o articulație foarte inflamată necesită evaluare medicală rapidă.

Gonartroza nu poate fi evaluată doar după radiografie

.
Una dintre cele mai frecvente cauze de durere cronică de genunchi la adulți este gonartroza, adică osteoartrita genunchiului.

Aceasta poate determina durere, rigiditate, scăderea mobilității și dificultăți la activități obișnuite, cum sunt mersul mai lung, ridicarea de pe scaun sau urcatul și coborâtul scărilor.

Un aspect important este că severitatea simptomelor nu corespunde întotdeauna perfect cu ceea ce apare pe radiografie.

Două persoane cu modificări imagistice similare pot avea niveluri foarte diferite de durere și limitare funcțională. De aceea, evaluarea trebuie să ia în calcul nu doar imaginea articulației, ci și mobilitatea, forța musculară, stabilitatea și impactul asupra vieții cotidiene.

Tratamentul este stabilit individual și poate combina mai multe măsuri, în funcție de stadiul bolii, simptome și capacitatea funcțională.

Repausul prelungit poate deveni parte din problemă

.
Când o mișcare provoacă durere, reacția firească este evitarea ei.

Pe termen scurt, protejarea articulației poate fi necesară în anumite situații. Dar reducerea excesivă și prelungită a activității poate avea consecințe.

Mușchii pot pierde din forță, mobilitatea poate scădea, iar activități care înainte erau simple pot deveni treptat mai dificile.

În osteoartrită, exercițiul terapeutic adaptat este considerat o componentă importantă a tratamentului. Scopul nu este forțarea articulației dureroase, ci menținerea sau recuperarea funcției printr-un program adaptat situației fiecărui pacient.

Aici intervine recuperarea medicală.

Ce rol are kinetoterapia

.
Kinetoterapia utilizează mișcarea și exercițiul terapeutic pentru recuperarea sau menținerea funcției.

Programul nu ar trebui să fie identic pentru toți pacienții.

În funcție de diagnostic și de evaluarea funcțională, obiectivele pot include:

• * creșterea mobilității articulare;

• * recuperarea forței musculare;

• * îmbunătățirea stabilității;

• * corectarea unor deficite de mers;

• * îmbunătățirea echilibrului;

• * creșterea toleranței la efort;

• * revenirea la activitățile cotidiene.

Pentru un pacient cu gonartroză, obiectivul poate fi să urce din nou scările cu mai puține dificultăți. Pentru altcineva poate fi recuperarea mobilității după o intervenție chirurgicală sau revenirea la activitate după un traumatism.

Din acest motiv, recuperarea trebuie evaluată prin ceea ce pacientul reușește să facă mai bine, nu doar prin numărul de ședințe efectuate.

Kinetoterapia și fizioterapia nu sunt același lucru

.
Cei doi termeni sunt utilizați frecvent ca și cum ar descrie același lucru.

În practica medicală, există însă o diferență importantă între kinetoterapie și fizioterapie.

Kinetoterapia reprezintă componenta activă a recuperării și se bazează pe exercițiu terapeutic și mișcare.

Fizioterapia, în sensul utilizat frecvent în România, se referă la proceduri care folosesc agenți fizici și aparatură, precum electroterapia, ultrasunetele terapeutice, laserterapia sau alte proceduri recomandate în anumite situații.

Acestea pot avea rol complementar, dar nu înlocuiesc automat exercițiul terapeutic.

Dacă un pacient și-a pierdut forța musculară, de exemplu, funcția respectivă trebuie recuperată prin activitate progresivă. Dacă problema principală este mobilitatea limitată, aceasta trebuie lucrată printr-un program adaptat.

În funcție de diagnostic, kinetoterapia și fizioterapia pot fi recomandate împreună sau separat.

Recuperarea începe după diagnostic, nu după alegerea unui aparat

.
O greșeală frecventă este alegerea unei proceduri înainte de stabilirea problemei care trebuie tratată.

Durerea de genunchi nu se tratează după o schemă universală.

Pentru un pacient poate fi necesară mai întâi evaluarea ortopedică. Pentru altul, problema este deja diagnosticată și poate începe recuperarea. În unele situații sunt necesare investigații suplimentare înainte de stabilirea conduitei.

Întrebarea corectă nu este „ce procedură trebuie să fac?”, ci: care este diagnosticul și ce funcție trebuie recuperată?

Abia după această etapă pot fi stabilite obiectivele și combinația potrivită de tratamente.

Scopul final este păstrarea mobilității și a autonomiei

.
Tratamentul unei afecțiuni musculo-scheletale nu ar trebui evaluat exclusiv prin dispariția durerii.

Contează și dacă pacientul poate merge mai bine, dacă își recapătă mobilitatea, dacă poate urca scările, dacă are stabilitate și dacă își poate continua activitățile cotidiene.

În multe afecțiuni ale genunchiului, diagnosticul corect și recuperarea funcțională fac parte din același traseu.

Durerea nu trebuie ignorată, dar nici nu trebuie să conducă automat la evitarea permanentă a mișcării.

Mai important este să fie identificată cauza, să fie stabilit tratamentul potrivit și, atunci când există indicație, să fie început un program de recuperare adaptat pacientului.

Material realizat cu sprijinul Clinica Prevencia.
Expert medical: Dr. Hani SS Alkhozondar, medic specialist Ortopedie.