loader
Foto

Galerie foto

“Pe cărări de țară” la Polovragi | VIDEO

RECOMANDARI  TVR3 

Suntem din nou “Pe cărări de țară” și am ales Oltenia de sub Munte. Mergem în județul Gorj, în comuna Polovragi, cu locuri de basm, oameni de poveste și o mulțime de legende, sâmbătă, 25 aprilie, ora 18:00, la TVR 3.

 

Luiza Paraschivu

Așezată în depresiunea Subcarpatică Olteană, comuna Polovragi este un colț pitoresc din Oltenia de sub Munte. În funcție de anotimp, natura pictează peisaje ce-ți taie respirația. În perioada apropiată Paștelui, satul capătă, parcă, o strălucire aparte, unde noul se îmbină perfect cu tradițiile. Chiar și bucătăria modernă se bazează pe meniuri inspirate din bucatele preferate de zeii daci sau de personalitățile marcante ale istoriei, care au trăit pe aceste meleaguri - Dincă Schileru, Tudor Vladimirescu sau Ecaterina Teodoroiu.

(w882) “Pe căr

Comuna Polovragi, din județul Gorj, este un loc încărcat de spiritualitate. Descoperim altfel mănăstirea Polovragi, dar și lumea tradițională a satului din Oltenia de sub Munte, unde localnicii încă se mai adună la „clacă”.

(w882) “Pe căr

Mănăstirea a fost construită între anii 1504 - 1505. În anul 2005, din inițiativa Mitropolitului Teofan, care era atunci mitropolit în Oltenia, s-au aniversat 500 de ani de atestare documentară a mănăstirii. Primii ctitori sunt Radu Comisul și Petru Spătarul, doi boieri frați, originari din localitatea vecină, din Baia de Fier, care au construit mănăstirea în timpul domnitorului Radu cel Mare. Ca mărturie avem mai multe inscripții găsite în cele două localități din județul Gorj, iar una dintre ele, se mai păstrează și astăzi la Muzeul Olteniei din Craiova.

(w882) “Pe căr

Pictura mănăstirii este de la 1703 și e opera primilor ucenici ieșiți din Școala Brâncovenească de la Mănăstirea Hurezi.

Celebra școală de pictură a luat naștere odată cu aducerea în țară a pictorului grec Konstantinos de către domnitorul Șerban Cantacuzino, pe care, mai apoi, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a preluat la curtea sa, și care și-a format la Mănăstirea Hurezi o echipă de ucenici, atât români, cât și greci, care, după ce au terminat lucrările de acolo, adică pictarea bisericii mari și a celor patru schituri, s-au răspândit în toată zona Olteniei. O parte din acești ucenici au venit și la Polovragi pentru a picta interiorul bisericii.

(w882) “Pe căr

Comuna Polovragi este așezată într-un cadru pitoresc, la poalele munților Piatra Polovragilor, în apropierea Cheilor Oltețului, care despart munții Parâng de Munții Căpățânii. Aici este și cea mai mică distanță dintre doi masivi muntoși din toată Europa. Distanța este de aproximativ 70 de centimetri jos, în albia râului Olteț. Este o zonă turistică foarte mult dezvoltată, mai ales în ultimii ani.

(w882) “Pe căr

Adriana, specialist în turism, a cercetat și a aflat că mâncărurile tradiționale, de aici, au fost gustate de strămoșii noștri, mai ales de personalitățile zonei.

Bobul este preparat după o rețetă veche de 200 de ani. Era mâncarea de zi cu zi a celor de la țară, pe care o prefera și Tudor Vladimirescu.

(w882) “Pe căr

Mâncăm bob și coaste de porc făcute cu sos de vin alb și ceapă tăiată julien. Toată mâncarea tradițională este destul de simplă, dar foarte gustoasă. Oamenii din zonă promovează meniurile strămoșești, adaptate la societatea zilelor noastre.

(w882) “Pe căr

În această ediție am gustat din produsele locului, am fost și la clacă. Am ascultat cântece vechi și am văzut opțiunile de cazare. Am fost și la mănăstire, unde ne-am încărcat spiritual, și am descoperit legende. Dacă treceți prin zonă, vă recomandăm să o vizitați, pentru că aveți ce vedea!

 

 

Vă invităm să ne urmăriți sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 18:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

Ediția a fost difuzată în premieră, în 5 mai 2024.

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Craiova și pe siteul TVR Craiova.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

***

Producător: Luiza Paraschivu

Consultant în turism: Bogdan Marica

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR Craiova

 

Logo

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...