loader
Foto

Galerie foto

“Locuri, oameni şi comori”: Ştefan cel Mare, dincolo de timp | VIDEO

RECOMANDARI  TVR3 

Prezența lui Ștefan cel Mare la Neamț a scris o pagină glorioasă de istorie, iar cetățile și bisericile ridicate de el aici, ne spun povești mai puțin cunoscute, duminică, 8 martie, de la ora 11:30, la TVR 3.

 

Emilia Nicolaescu
Locuri, oameni și comori

(w882) “Locuri,

Curtea Domnească de la Piatra Neamț, Biserica Domnească, Cetatea Neamțului și Mănăstirea de la Războieni sunt locurile în care ne-am oprit și de unde am cules istorii de pace și război, de biruință și recunoștință.

Ștefan cel Mare este cel care a scris istoria Moldovei, și faptele, curajul și priceperea sa sunt și după 500 de ani de luat aminte. El a purtat undeva, în jur de 35 de bătălii. Și doar două înfrângeri, la Chilia și Valea Albă.

(w882) “Locuri,

A fost un strateg în adevăratul sens al cuvântului. Moldova, în vremea sa, a fost o forță, chiar și pentru Imperiul Otoman. Era un domnitor foarte respectat de turci, om politic, diplomat și erou al creștinătății.

Ștefan a purtat războaie cu absolut toți vecinii săi. Dar luptele cu otomanii au durat 13 ani de zile.

El continuă lupta cu turcii pe un teren nou, pe terenul cultural și religios, pentru că știa că ortodoxia este un zid la fel de puternic în fața otomanilor ca și zidurile cetăților pe care le a construit, sau mai tare.

(w882) “Locuri,

Ștefan cel Mare cu întreaga sa armată au mers pe jos, desculți, prin zăpadă, de la Vaslui, din locul bătăliei, până la Suceava, la cetatea de scaun, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru marea lor victorie.

Acesta a fost Ștefan cel Mare și mare e moștenirea pe care ne-a lăsat-o! O moștenire uriașă, care este dincolo de timp, dincolo de istorie și dincolo de adevăruri.

 

 

Vedem “Locuri, oameni și comori”, duminică, 8 martie, de la ora 11:30, la TVR 3 și online pe TVR+.

Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

Fiți alături de noi și pe pagina de Facebook a TVR 3!

***

Producător: Emilia Nicolaescu

 

Credit foto: capturi din emisiune/ Arhiva emisiunii “Locuri, oameni și comori“/ Emilia Nicolaescu

 

Logo

 
România, la un pas de sferturile EuroVolley 2026!

LIVE, la TVR: Tricolorii luptă pentru un loc între cele mai bune opt echipe ale Europei.

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

De la Piața Victoriei la Palatul Cotroceni, negocierile și consultările pentru formarea unui nou guvern readuc în prim-plan jocul democratic, ...

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...

Banii, azi: Promovarea educației financiare și a analizei economice în spațiul public

Emisiunea „Banii, azi”, difuzată în direct de luni până vineri de la ora 16.00 pe TVR INFO și realizată de jurnaliștii Cătălin Deacu, Mădălina ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:45 (în ...

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...

Emoțiile negative, motiv de îngrijorare?

Mecanismele de supraviețuire ale oamenilor s-au bazat pe rezolvarea stărilor de dezechilibru și pe căutarea sentimentului de siguranță. Însă, ...