Astăzi, în agitația cotidianului, puțină lume își închipuie că la doar câțiva metri sub străzile orașului Alba Iulia, cândva pulsa o cu totul altă lume. Suntem la Alba Iulia ca să aflăm “Istorii ascunse” și să descoperim povestea orașului de sub oraș, joi, 4 iunie, de la ora 18:00, la TVR 3.
În anul 106, împăratul Traian a luat o decizie ce avea să schimbe pentru totdeauna acest colț de lume. El a adus aici una dintre cele mai puternice legiuni ale Imperiului Roman, Legiunea XIII Gemina. Rolul acesteia era de a apăra cea mai nouă provincie a Imperiului. După uzanțele vremurilor, soldații au ridicat destul de repede un castru și au fost însoțiți de familiile lor. Pe lângă acestea au venit însă și negustori, meșteri, preoți sau arhitecți. Astfel, timp de două secole, acest loc a fost unul dintre cele mai mari și mai complexe centre urbane ale Imperiului Roman. Apoi s-a așezat liniștea și totul a dispărut sub pământ.
Acum aproape două milenii, aici era un centru militar important și administrativ al provinciei Dacia. Fiecare veac și-a lăsat amprenta, suprapunând deopotrivă structuri și destine. Ruinele antice au fost acoperite de cele medievale și mai apoi de cele de epocă habsburgică. Cele mai cunoscute sunt cele din vremea romanilor, dar istoria este foarte bogată. Începând cu Neoliticul și până în epoca modernă, acest oraș este o cronică vie. Iar acest trecut, care respiră prin fiecare zid, a primit recent confirmarea valorii sale universale, fiind așezat oficial pe harta marilor monumente ale lumii. În anul 2024, Apulum a intrat în UNESCO. Avem onoarea de a face parte din patrimoniul mondial UNESCO. A fost inclus castrul, Praetorium Consularis și o casă de tip domus, foarte frumoasă, una dintre cele mai mari reședințe private din Dacia, în cadrul bunului cultural serial, Frontierele Imperiului Roman – Dacia.
La granița dintre secolul al XIX-lea și cel de-al XX-lea, arheologia făcea primii pași spre a deveni o știință riguroasă. La Alba Iulia, nevoia urgentă de a salva vestigiile romane, care apăreau constant la suprafață, și-a găsit rezolvarea în munca și dedicarea unui singur om, Adalbert Czerny. Adalbert Czerny era doctor în științe naturale și a fost un arheolog amator, pentru că arheologia nu era încă dezvoltată ca o profesie în adevăratul sens al termenului. A fost conștient de vestigiile care erau la suprafață la vremea aceea și a întreprins, așa cum s-a priceput, săpături.
O dată cu primele descoperiri, pentru Adalbert Czerny a devenit extrem de important ca săpăturile să continue. Efortul său a fost susținut financiar de Societatea de Istorie, Arheologie și Științe Naturale a Comitatului Alba de Jos prin cotizațiile membrilor și sprijinul administrației locale. Toate aceste resurse i-au permis să rămână pe teren, an după an. El a reușit să dezgroape cam 13.000 de metri pătrați. Pe lângă organizarea colecțiilor locale, Adalbert Czerny a început să redacteze și să publice constant rapoarte despre materialele recuperate. Aceste lucrări au ajuns pe birourile marilor savanți ai Europei, transformând un simplu șantier de salvare într-un veritabil fenomen științific. Descoperirile lui au atras atenția cercetării internaționale.
Moștenirea lăsată de Adalbert Czerny contribuie semnificativ la înțelegerea amplorii acestui centru urban antic. Ceea ce a descoperit el la Alba Iulia nu reprezenta doar inima administrativă a orașului, ci și locul unde se luau decizii importante. Pentru că Dacia era una dintre provinciile vitale pentru securitatea Imperiului Roman.
Sub scutul legiunilor, Apulum s-a dezvoltat accelerat, devenind un important centru economic, politic și militar în interiorul provinciei. Străzile erau animate de o activitate intensă, susținută de o rețea de ateliere, de la olărit la prelucrarea metalelor, locuri în care meșterii și negustorii deserveau nevoile armatei și ale populației civile. În așezările civile dezvoltate în jurul castrului au fost ridicate temple, terme și edificii publice, aducând astfel, la granița Imperiului, stilul de viață roman.
Astăzi, aceste infrastructuri pot lăsa impresia unei societăți perfect ordonate. Dincolo de confortul elitelor și de imaginea strălucitoare proiectată de administrație, realitatea de zi cu zi de pe străzile din Apulum ascundea o cu totul altă față. Viața era foarte dură. Te puteai trezi, de exemplu, un copil abandonat de către tată, pentru că tatăl avea drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Sau abandonat în pragul unei case. Altfel, puteai fi aruncat la groapa de gunoi. Lucrurile acestea nu se spun. Nu mai spunem că doar bărbații aveau dreptul de a ocupa o funcție publică. Monopolul bărbaților asupra vieții publice dicta în mod firesc și regulile din interiorul fiecărei locuințe, indiferent de clasa socială.
Trecerea de la zbuciumul străzii la viața de familie nu aducea o relaxare a acestei autorități, ci doar o altă formă de subordonare. Femeile nu aveau o situație prea bună, în sensul că nu aveau drept de vot. Ele aveau doar statut de mamă, de soție, de crescătoare a copiilor. Era o societate patriarhală. În copilărie, ele se aflau sub tutela tatălui, sub controlul lui. După căsătorie, sub controlul soțului. Cele care erau mai înstărite își permiteau să aibă o viață mai bună, dar femeia era o parteneră tăcută. Cel mai mare ucigaș al femeilor erau nașterile. Foarte multe femei mureau la naștere, din cauza infecțiilor.
Duritatea vieții cotidiene nu se oprea la pericolele de natură medicală sau la subordonarea din interiorul familiei. Sub cetățenii liberi, oricât de aspră le-ar fi fost existența, baza piramidei sociale era ocupată de o categorie complet privată de drepturi. Întregul sistem economic care asigura funcționarea Imperiului depindea de această forță de muncă uriașă, transformată legal în proprietate. Inclusiv în mine, se muncea în mare măsură cu sclavi. Aristotel spunea despre sclav că este o unealtă vorbitoare. Pentru ei era o normalitate. Pentru noi, acum, este o oroare să deții o altă persoană. Sclavii erau vânduți, cumpărați, nu aveau calitate umană, nu erau respectați. Foarte puțini reușeau să își cumpere libertatea – se numeau liberți – și puteau ajunge chiar să aibă mici afaceri și să se dezvolte, iar fiii lor să primească cetățenia romană.
Frânturile de ceramică decorată, salvate de arheologi, ajută la creionarea unei imagini despre cotidianul acelei epoci. Astfel, se poate înțelege nivelul de trai al întregii comunități. Casele cu interioare rafinate și cu acoperișuri elaborate descriu o societate atentă la propria imagine, care nu construia nimic la întâmplare. Dincolo de măiestria cu care era decorată fiecare casă în parte, adevărata amprentă a civilizației romane se citea la scara întregului oraș. O privire de ansamblu dezvăluie un teritoriu guvernat de o rigoare absolută. Așezarea nu era lăsată să se extindă haotic, la voia întâmplării. Această ordine arhitecturală a creat cadrul perfect pentru dezvoltarea economică.
Pe malul Mureșului s-a ridicat treptat o așezare structurată după mai multe reguli urbanistice ale vremii, un loc în care comerțul intens și meșteșugurile au generat o bogăție remarcabilă. Cel mai bogat oraș roman din Dacia este Colonia Aurelia Apulensis, după numele lui Marcus Aurelius. Prima data, s-a numit Municipium Aurelium și după aceea, în timpul lui Commodus, fiul lui Marcus Aurelius, a devenit Colonia Aurelia. Acesta s-a dezvoltat lângă Mureș prin cvartale. Acest sistem a fost implementat de Hippodamos din Milet în secolul al V-lea, un mare arhitect grec, dezvoltat de romani și preluat, inclusiv astăzi, în zilele noastre. Deci, o concepție care durează de 2.500 de ani.
O nouă ediție “Istorii ascunse”, joi, 4 iunie, de la ora 18:30, la TVR 3 și online pe TVR+.
Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Timișoara.
Fiți alături de noi și pe pagina de Facebook a emisiunii “Istorii ascunse”.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.
***
Moderator şi realizator: Cristina Baican
Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR
