loader
Foto

Galerie foto

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

RECOMANDARI  TVR2 

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care Adrian Enache își spune povestea celor 60 de ani prin muzică, imagini de arhivă, întâlniri cu artiști care i-au fost alături de-a lungul timpului și momente emoționante alături de familie.

 

Că „vârsta e doar un număr” poate părea un clișeu, dar energia debordantă a lui Adrian Enache pare să-i dea un sens cât se poate de concret. La 60 de ani, artistul rămâne același entertainer efervescent, pregătit să transforme propria aniversare într-o adevărată sărbătoare a muzicii și a bucuriei de a trăi.

Filmat la Arenele Romane, pe 12 iunie 2026, chiar de ziua artistului, concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie” propune publicului o călătorie prin șase decenii de viață și de carieră: 60 de veri și tot atâtea file dintr-o poveste trăită în ritm alert și la intensitate maximă.

(w882)

„A fost unul dintre cele mai emoționante concerte ale mele. Am avut alături de mine toată familia mea frumoasă: Diana, David și Iuliana, căreia îi mulțumesc pentru întreaga producție, sora și mama mea. Întocmai ca la concertul idolului meu, Tom Jones, de la Cerbul de Aur, a plouat torențial toată ziua, dar cei care au venit totuși la Arenele Romane au rămas până la sfârșit, dansând în ploaie. Mi-au făcut, în acest fel, cel mai frumos și valoros cadou la aniversarea mea, petrecută alături de ei, cei datorită cărora eu exist ca artist. Sufletul meu s-a umplut de bucurie și sper că am reușit să transmit asta la concertul pe care îl veți urmări sâmbătă, la TVR 2”, a spus Adrian Enache.

Adrian Enache, față în față cu el însuși

Conceptul spectacolului îl aduce pe Adrian Enache într-o ipostază inedită: aceea de a intra în dialog cu el însuși, cel de la diferite vârste. Fiecare decadă din viața artistului își dezvăluie astfel parfumul, poveștile și propria coloană sonoră, într-o construcție scenică susținută de muzică live și de o imagine vibrantă.

(w882)

Secvențele video din arhiva personală a artistului și din arhiva televiziunii devin ferestre către trecut și readuc în fața publicului momente importante ale unei cariere construite de-a lungul deceniilor. Între amintire și prezent, Adrian Enache își recompune povestea prin muzică, umor și aceeași inepuizabilă joie de vivre care i-a devenit marcă personală.

Familia, parte din povestea celor 60 de ani

Un loc special în spectacol îl ocupă familia. Diana Enache a fost alături de tatăl său pe scenă, într-o seară în care generațiile s-au întâlnit prin muzică.

Poate cel mai emoționant moment al aniversării a venit însă odată cu apariția lui David, fiul lui Adrian Enache și al Iulianei Marciuc. Cu un tort în mână, tânărul a urcat pe scenă pentru a-i ura tatălui său „La mulți ani!”, alături de invitații concertului. Stabilit în Olanda, unde studiază la Utrecht, David a revenit astfel acasă pentru unul dintre momentele importante din viața tatălui său.

(w882)

Sărbătoarea nu putea fi completă fără prietenii și colegii de scenă. Alături de Adrian Enache au cântat la Arenele Romane Aurelian Temișan, Daniel Iordăchioaie, Nico, Mioara Velicu, Alin Gheorghișan, Nicu Patoi, Paul Stângă și Rareș Vârniote – artiști ale căror povești profesionale s-au intersectat, în diferite momente, cu drumul sărbătoritului.

Muzică, amintiri, prietenie, familie și multă energie – „De 60 de ori Adrian – O singură energie” marchează o bornă importantă în parcursul artistic și personal al lui Adrian Enache și transformă aniversarea de 60 de ani într-un spectacol dedicat publicului care l-a însoțit de-a lungul carierei.

Concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie” poate fi urmărit sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, la TVR 2.

(w882)

Logo

 
„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:45 (în ...

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...

Emoțiile negative, motiv de îngrijorare?

Mecanismele de supraviețuire ale oamenilor s-au bazat pe rezolvarea stărilor de dezechilibru și pe căutarea sentimentului de siguranță. Însă, ...

Cum îi pot ajuta aplicațiile și Inteligența Artificială pe oamenii cu deficiențe senzoriale

Ne speriem de ele ori le folosim? Ne apropiem sau fugim? Analiza pe care v-o propunem astăzi invită la găsirea unor răspunsuri pentru aceste ...

Fanny Ardant, la TVR Cultural: „Adevărata mea avere a fost întotdeauna libertatea”

Duminică, 20 septembrie, de la ora 19.00, TVR Cultural deschide o serie de 12 interviuri-portret cu personalități ale scenei românești și ...

„România face bine” – poveștile oamenilor care schimbă România revin din 17 septembrie, la TVR 2

În fiecare joi, de la ora 20:00, Irina Luca îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o călătorie prin România oamenilor care construiesc, inspiră ...

„E cool să fii cult!

Evenimentul care a adunat peste 5.000 de oameni pe faleza Cazinoului ajunge la telespectatorii din toată țara: vineri, 18 septembrie, de la ora ...

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

Emisiunea „Prim-Plan Obiectiv” aduce în atenția publicului o serie de evenimente culturale și invitați de marcă, într-o toamnă dedicată artei și ...

Pianistul Nelson Goerner, de la masa juriului, pe scena Concursului Internațional George Enescu

Telespectatorii TVR Cultural au şansa să urmărească în direct recitalul unia dintre cei mai apreciați pianiști ai scenei internaționale. ...

Organizarea activității fizice în cadrul propriului cămin

Lipsa timpului sau imposibilitatea de a frecventare a unei săli de fitness nu reprezintă un obstacol de netrecut în menținerea unui stil de viață ...