loader
Foto

Violența în familie, infracțiune pedepsită de codul penal

RECOMANDARI

Care sunt formele sub care se manifestă violența în familie? Ce măsuri sunt prevăzute în lege pentru pedepsirea agresorului? Ce soluții de ajutorare a victimelor există? Miercuri, 13 septembrie, de la ora 13:00, am revăzut o ediție „Oamenii şi legea” în care s-au discutat aceste aspecte.

 

Invitatul Mihaelei Olaru a fost Radu Togan, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, Bucureşti.

(w882) Radu Tog

Violența este folosită pentru a intimida, umili sau înfricoșa victima. Adeseori, bărbații folosesc violența împotriva partenerelor. Vorbim despre abuz fizic, sexual, dar poate îmbrăca și forme emoționale sau economice. De la o simplă lovire se poate ajunge la omor, ceea ce duce la ani grei de închisoare.

(w882) Mihaela Ol

Dacă până în octombrie 2020 o persoană supusă violenţei îşi retragea plângerea și astfel agresorul nu mai păţea nimic, odată cu modificările legislative adoptate, urmărirea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, împăcarea părţilor neînlăturând răspunderea penală.

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

(w882) Mihaela Ol

MODERATOR av. Mihaela OLARU

JURNALIŞTI TV

• Raluca AMZĂR

• Delia APOSTOL - HANZELIK

• Rareş COTINGHIU

 

REALIZATOR

• Ileana GAIŢĂ

 

PRODUCĂTOR

• Mihaela GRECU

 

facebook.com/fanTVR1

tvrplus.ro/live/tvr-1

 
GALĂ ANIVERSARĂ JOLT KERESTELY, LA TVR 2!

GALĂ ANIVERSARĂ JOLT KERESTELY, LA TVR 2!

publicat: Marţi, 15 Iulie 2025

Surprize și momente unice, spectaculoase și emoționante sâmbătă, 19 iulie, ora 20.00 și duminică, 20 iulie, ora 15.00, la TVR 2. Îl celebrăm pe ...

ECONOMISTUL DANIEL DĂIANU, ÎN

Duminică, 20 iulie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu academicienii DANIEL DĂIANU şi MIRCEA ...

De ce avem nevoie de recunoașterea femicidului ca infracțiune distinctă. Andreea Bragă (FILIA): Femicidul este rezultatul violenței sistemice împotriva femeilor, pentru că sunt femei

Femicidele înregistrate recent, care au indignat și mai mult societatea românească, ar trebui să reprezinte „un moment de trezire pentru ...