loader
Foto

Violența în familie – căsătoriile forțate

RECOMANDARI  TVR1 

Una dintre cele mai delicate şi grave probleme sociale din România o reprezintă violenţa domestică şi fenomenul încă prezent al căsătoriilor forţate, care afectează în special fetele minore şi femeile vulnerabile. Ce înseamnă violenţa în familie şi cum o recunoaştem? Ce drepturi au victimele şi ce rol au instituţiile? Cum putem preveni căsătoriile forţate şi proteja copiii care se găsesc în aceste situații grave?

 

Oamenii și Legea

Sunt întrebări la care răspundem în ediţia de miercuri, 10 decembrie, a emisiunii „Oamenii şi legea”.
În direct, de la ora 09:00, invitata Mihaelei OLARU este Corina VOICU, judecător.

(w882) Violența

Într-o situatie de abuz victima se confruntă cu stări de anxietate, frică, retragere, scaderea încrederii în sine. De multe ori e controlată, izolată, verificată. Pentru a fi în siguranţă, primul pas îl reprezintă căutarea unui sprijin: Poliţie, Ordin de Protecţie, adăpost, linia gratuită 0800.500.333. Instituţiile pot acţiona rapid dacă victima cere ajutor.

Violenţa domestică înseamnă orice comportament abuziv exercitat de un membru al familiei asupra altui membru. Nu este vorba doar despre violenţă fizică. Poate fi psihologică, sexuală, verbală, socială. Poate însemna control, ameninţări, izolarea victimei, agresiuni, restricţionarea banilor, interzicerea libertăţilor. Important este să întelegem că violenţa nu este un conflict de familie, ci o infracţiune pedepsită de lege.

(w882) Violența

În România, minorii nu se pot căsători sub vârsta de 16 ani, iar sub 18 ani doar cu aprobări speciale. Cu toate acestea, există căsătorii forţate, sub vârsta legală. Şi în astfel de situaţii, orice presiune, ameninţare, constrângere reprezintă o formă de violenţă şi poate duce la răspundere penală. Statul poate interveni prin sesizarea Direcților Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, emiterea Ordinului de Protecţie, plasament de urgenţă, urmărirea penală a persoanelor care forţează căsătoria. Este vital ca şcoala, comunitatea şi vecinii să sesizeze când văd o astfel de situaţie.

(w882) Violența

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

 

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...