De la agresiuni verbale la agresiuni fizice și la hărțuirea în mediul online, elevii se confruntă cu riscuri care depășesc adesea porțile unităților de învățământ.
Șterg cu tine pe jos!
Pot sa sar de pe bancă în capul tau?
Ai doar 2 neuroni, esti Australopithecus!
Du-te de aici, mai dințosule!
Nu te uiți la tine? Ești fix nigger.
Ce haine de doi bani ai!
De la asemenea insulte la agresiunea fizică nu este decât un pas. Trist este faptul că unii părinți nu consideră nimic grav, ci doar glume prietenești, tachinare copilărească sau, mai rău, dreptul de a fi malițios... Copilul politicos și cu bun simț ajunge să fie considerat un ciudat și respins din anumite grupuri pe motiv că este intolerant cu cuvinte nepretabile mediului academic. Copilul dornic să asculte atent orele este condamnat pentru că își permite să semnaleze profesorului faptul că este deranjat de întrebări obsesive, repetitive ale unor colegi care au cu totul alte preocupări în timpul orelor decât acelea ale studiului. Copilul care învață temeinic și se afirmă prin știință nu mai este un model pentru grup, ci doar un simplu tocilar... cu pretenții. Copii, care mint profesorii și părinții, ajung să fie compătimiți, nicidecum supuși unor modalități de îndreptare a comportamentului. Copiii care ascund pe sub banci jocuri electronice, în timpul orelor, sunt scuzați prin argument de genul: este un joc nou, are nevoie de timp să își satisfacă curiozitatea... Copiii care iau în derâdere profesorii la ore sunt de neatins pentru că unii sunt fii de părinți importanți, alții necesită toleranță pentru că vezi Doamne așa sunt ei, mai agitați... Copiii care nu gustă trendul pozelor cu tentă sexuală postate pe grupuri de whatsapp sunt ridiculizați și considerați înapoiați... Copiii care nu sunt docți în jocuri video nu au loc în primele rânduri ale grupului. Copiii care se plimbă prin clasă în timpul orelor și sustrag lucruri personale ale colegilor, sunt doar niște glumeți... Copiii care bat măr un alt copil sunt scuzați de o așa zisă atitudine băiețească... În asemenea condiții, există riscul ca spațiul destinat educației să devină, pentru unii copii, un loc al fricii și al nesiguranței. Unii se întreabă: dar ce face școala, ce fac profesorii? Luptă în fiecare zi să își tină orele pentru cei care vin la școală pentru a învăța.
Situații de violență verbală și fizică sunt exercitate între copii din diferite școli românești, unde odată disciplina și bunul simț erau la rang regal. Comportamentul din școală este rezultatul formării în familie. Niciodată școala nu va putea suplini educația de acasă. Cineva spunea: trebuie să existe reguli în școală care să fie respectate. Regulile există, dar respectarea lor o pot face doar copiii cu o educație sănătoasă venită de acasă: respectul față de profesor, față de colegi și față de propria persoană. Copiii sunt oglinzile părinților.
Violența școlară nu poate fi privită doar ca o problemă de disciplină sau ca o succesiune de conflicte între elevi. Agresiunile fizice, intimidarea, umilirea și amenințările din mediul online conturează un fenomen complex, ale cărui consecințe se răsfrâng atât asupra victimelor, cât și asupra întregii comunități școlare. Teama de a deveni următoarea țintă, pierderea sentimentului de siguranță și dificultățile emoționale pot afecta participarea la ore, relațiile dintre colegi și capacitatea copiilor de a învăța.
Elevii trebuie încurajați să vorbească despre ce li se întâmplă fără teama de represalii. De multe ori, mulți dintre ei ascund actele de agresiune de frica de a nu fi excluși din grup sau de teama de a nu fi umiliți. Umilirea repetată, jignirile, izolarea socială și intimidarea pot afecta profund echilibrul emoțional al copiilor, chiar și atunci când nu lasă urme vizibile.
Bullyingul nu poate fi tratat ca o simplă tachinare între colegi. Atunci când agresiunile se repetă, iar victima nu reușește să le oprească sau să obțină ajutor, efectele pot deveni serioase. De aceea, intervenția rapidă a profesorilor, a consilierilor școlari și a părinților este esențială.
Violența continuă și în mediul online. Pentru mulți copii, vulnerabilitatea nu se încheie odată cu terminarea cursurilor. Rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie pot deveni spații în care jignirile, amenințările, umilirea publică și distribuirea unor materiale fără consimțământul celor implicați continuă și după plecarea din școală. Victima poate avea sentimentul că nu mai dispune de un spațiu în care să se simtă în siguranță, nici măcar acasă. În plus, expunerea repetată la atacuri online poate intensifica izolarea și suferința emoțională.
Protejarea copiilor în mediul digital presupune responsabilitate comună a autorităților și a părinților care trebuie să supravegheze accesul la aplicații și dispozitive.
Simpla interzicere a tehnologiei nu reprezintă însă o soluție suficientă. Copiii au nevoie să învețe cum să recunoască abuzurile, cum să își protejeze datele și cum să ceară ajutor atunci când sunt agresați. În același timp, adulții trebuie să evite minimalizarea incidentelor și să trateze cu seriozitate semnalele transmise de copii.
Combaterea violenței școlare nu poate fi lăsată exclusiv în sarcina poliției sau a conducerii unităților de învățământ. Familia trebuie să acționeze coordonat cu acestea, astfel încât semnele de agresivitate, intimidare sau suferință emoțională să fie identificate înainte ca situațiile să escaladeze.
Elevii care semnalează abuzurile cu riscul de a fi ridiculizați au nevoie de sprijin real, nu doar de promisiuni că situația va fi rezolvată.
Agresorii trebuie să fie responsabilizați și, acolo unde este necesar, să beneficieze de intervenții educaționale și psihologice. Scopul nu trebuie să fie doar sancționarea unui incident, ci și prevenirea repetării lui.
În familie, comunicarea deschisă și atenția acordată schimbărilor de comportament pot face diferența. Retragerea socială, teama de a merge la școală, scăderea bruscă a rezultatelor sau evitarea anumitor colegi pot reprezenta semnale că un copil se confruntă cu o problemă.
O școală sigură înseamnă un spațiu în care fiecare copil este respectat, ascultat și protejat. Iar construirea unui asemenea mediu nu este responsabilitatea unei singure instituții, ci un efort comun al întregii societăți.
Să promovăm bunătatea, credința în bine și frumos pentru a avea copii sănătoși emoțional!
***
Credit foto: Shutterstock - Okrasiuk
