loader
Foto

Viața în școală, fără droguri!

RECOMANDARI  TVR1 

Consumul de droguri în rândul adolescenților este o problemă tot mai des întâlnită, fie că vorbim despre o dependență sau un fenomen ocazional, născut din curiozitate. Un număr mare dintre acești tineri consumă și alcool și substanțe psihoactive, cu toate ca este periculos și ilegal.

 

Oamenii și Legea

Care este realitatea în școlile din România? Cât de ușor cad elevii în capcana curiozității și a unui anturaj greșit? Care sunt primele semne care indică consumul de substanțe interzise? Cum pot interveni părinții, profesorii, autoritățile statului? Detalii, în ediţia de joi, 10 aprilie, a emisiunii „Oamenii şi legea”.

(w882) Oamenii È™

În direct, de la ora 09:00, invitatul Mihaelei OLARU este avocat Marian SENCHIU, decan Baroul Vaslui.

(w500) Oamenii È™

Copiii trebuie să cunoască de mici cum drogurile distrug vieți. Ascunderea acestei realități se poate transforma mai târziu într-o curiozitate greu de stăpânit. În cazul în care părinții află că adolescentul lor consumă substanțe interzise este indicat să caute ajutorul specialiștilor: psihologi, medici psihiatri sau de altă specializare.

Potrivit legislației în vigoare, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea sau alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este detenţia severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(w500) Oamenii È™

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

Logo

 
Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.