loader
Foto

Turneul Unicredit Iași Open

TVRSPORT  TVRSPORT 

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturile turneului Unicredit Iași Open.

 

România are motive de speranță la Iași Open, unde trei dintre cele mai valoroase jucătoare ale țării – Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian – au obținut calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 250 și aspiră la un loc în semifinale, poate chiar la trofeu.

Sorana Cîrstea, cap de serie și aflată pe locul 53 mondial, a avut o evoluție convingătoare în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva, impunându-se în două seturi clare, 6-2, 6-4. În următoarea rundă, românca o va înfrunta pe Maria Lourdes Carle din Argentina.

Și Irina Begu merge mai departe, după ce a trecut de tânăra jucătoare din Andorra, Victoria Jimenez Kasintseva. Meciul a fost intens și s-a decis în trei seturi, scor 3-6, 6-3, 6-3.

Jaqueline Cristian a încheiat ziua de joi tot cu o calificare, într-un meci început promițător împotriva croatei Jana Fett. Cristian conducea cu 4-1 în primul set în momentul în care adversara sa a fost nevoită să abandoneze din cauza unor probleme medicale.

Sferturile de finală se anunță spectaculoase, cu cele trei românce pregătite să lupte pentru un loc în careul de ași și, de ce nu, pentru titlul de la Iași.

Mai multe detalii regăsiți pe TVR INFO.

 

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...