Seria „După 25 de ani” difuzează de miercuri până duminică portretele oamenilor care au avut curajul să lupte contra regimului comunist, chiar şi cu riscul vieţii. De la 16:55, la TVR 1 şi TVR+.
Miercuri, 10 decembrie
Aurora Soltaniuc (născută în 24 iulie 1931)
Povestea suferinţei pentru Aurora Soltaniuc a început deodată cu fratele său, arestat de către Securitate în 1948 şi condamnat la 6 ani de închisoare. La eliberarea lui, Aurora lucra ca geolog la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare din București.
Aurora Soltaniuc a fost arestată în 1958, la doi ani după ce fratele său se prăpădise, si a fost condamnată la 5 ani de închisoare corectională pe care i-a executat în închisorile Jilava, Arad și Oradea. A fost eliberată la 16 ianuarie 1963, printr-un decret de gratiere.
Nicolae Vasilescu (născut în 8 februarie 1940)
În 1957 a întocmit câteva manifeste antisovietice pe care le-a dat spre păstrare unui prieten. În urma unei trădări, minorul Nicolae Vasilescu a fost arestat la 1 mai 1957, anchetat și condamnat la 10 ani temnită grea, într-un lot de nouă persoane. Pentru a-i pecetlui soarta, procurorul a vituperat în sala de tribunal: „E un pui de șarpe, cu atât mai periculos cu cât are toată viata înainte!”. La Jilava, Cluj, Gherla sau Stoenești, a fost bătut și supus unui regim drastic de care a scăpat abia în 1964, la eliberare.
A lucrat ca muncitor necalificat, în paralel terminând liceul și Facultatea de Arhitectură. S-a angajat la Electronica, în București, realizând designul pentru majoritatea produselor electronice din epocă. A fost urmărit de Securitate până la căderea regimului, în 1989.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Joi, 11 decembrie
Gheorghe Văsîi (23 iunie 1935 - 11 septembrie 2001)
Într-o societate care se voia complet desprinsă de reperele spiritualității ortodoxe, apetența pentru religiozitate i-a atras lui Gheorghe Văsîi ura regimului. Din 1953 a început să viziteze tot mai des mânăstirea Antim, devenind partea a călătoriei spirituale și intelectuale care avea să fie numită sugestiv „Rugul Aprins”.
Acuzat de participarea la întâlniri și discuții ostile regimului, a fost condamnat la 8 ani muncă silnică. A fost închis la Jilava, Stoenești, Salcia și Gherla. În coloniile de muncă, încovoiat de greutăți și împovărat de gânduri, credința și psihicul i-au fost zdruncinate. Nu și-a mai revenit niciodată din acest șoc. După eliberare a reușit să-și finalizeze studiile și a lucrat ca proiectant la Arhiepiscopia București. Fostul său coleg de suferință, Emanoil Mihăilescu, spunea: „Nu pot să nu mă gîndesc, cu mare tristețe, cum ar fi fost viața lui George într-o societate normală, umană”.
Lucreţia Jurj (2 octombrie 1928 - 2004)
Lucreția Jurj a fost una dintre eroinele rezistenței armate anticomuniste, urmându-și soțul în vitregiile traiului de partizan. Căsătoria cu pădurarul Mihai Jurj a făcut ca destinul său să se intersecteze cu cel al grupului de partizani din comuna Răchițele, condus de Teodor Șușman senior. Ea a luat calea munților în octombrie 1950, rezistând până în 1954, când soțul i-a fost ucis şi ea a căzut în captivitate.
A fost condamnată la muncă silnică pe viață, pedeapsă redusă ulterior la 25 de ani muncă silnică. A fost închisă la Oradea, Mislea, Jilava, Miercurea Ciuc, Cluj și Văcărești, fiind eliberată la 23 iunie 1964, după 10 ani. Explicația ei pentru acest demers vorbește de la sine: „O trebuit să scape cineva dintre noi ca să povestească, să nu rămânem morți. Cei care au murit să nu rămână anonimi, să vorbească cineva!”.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Vineri, 12 decembrie
Maria Vulcănescu (născută la 1 iulie 1933 - 2014)
Fiica eruditului Mircea Vulcănescu a fost evacuată din casă odată cu arestarea și condamnarea tatălui. În 1951 a încercat să-și urmeze vocația de arhitect, însă a fost eliminată de pe lista candidaților chiar în ziua examenului de admitere. După o perioadă în care a încercat să-și găsească locul, Maria Vulcănescu a fost arestată de Securitate în urma unei percheziții la care i-a fost găsit un pumnal de paradă, bont. În fapt, fusese ridicată pentru fireștile manifestări ostile la adresa regimului, venite pe fondul arestării tatălui și a confiscării bunurilor.
A fost internată administrativ pentru 24 de luni și a fost închisă în coloniile de muncă de la Ghencea, Popești-Leordeni, Pipera și în penitenciarul Dumbrăveni, de unde a și fost eliberată la 19 aprilie 1954. A reușit să-și găsească o slujbă cu ajutorul unor prieteni și să se înscrie la Școala Tehnică de Arhitectură. Tot cu ajutorul cunoscuților a fost angajată la Institutul de Proiectări în Industria Ușoară (IPIU) de unde s-a și pensionat în 1990.
Florea Ghinea (născut în 1 noiembrie 1897)
În buna tradiție înrădăcinată în rândul dascălilor în perioada interbelică, învățătorul Florea Ghinea s-a afiliat Partidului Național Țărănesc. În octombrie 1959, când a fost arestat, era pensionar. Pentru că nu se putea împăca cu starea de lucruri, făcea ceea ce obișnuise dintotdeauna: discuta critic pe marginea realităților curente din România comunistă. Din această cauză, pe fondul sporirii represiunii, a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecțională.
Pentru curajul de a nu fi în acord cu direcția impusă de Partidul Comunist, Florea Ghinea a fost închis la Craiova și la Jilava. A fost eliberat la 4 octombrie 1962, după ce pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. Parcă și regimul constatase absurdul sentinței sale.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Sâmbătă, 13 decembrie
Alexandru Pop (născut în 15 februarie 1927)
Alexandru Pop s-a născut în comuna clujeană Panticeu, într-o familie obișnuită de țărani. Absolvent al liceului Pedagogic, a devenit învățător într-o comună învecinată. În totală opoziție cu orientările vremii, a activat într-una din organizațiile religioase neagreate de regimul comunist, Oastea Domnului. Îndemnurile la religiozitate s-au împletit în activitatea lui Alexandru Pop cu cele la ignorarea sau opoziția față de realitățile comuniste (neimplicarea politică, refuzul colectivizării etc.). Pentru aceste lucruri a fost arestat la 13 martie 1959 și condamnat la 13 ani muncă silnică. A fost închis la Gherla, Văcărești, Periprava și Jilava, fiind eliberat la 4 august 1964.
Dan Mizrahy (28 februarie 1926 – 25 februarie 2010)
Pianistul Dan Mizrahy s-a născut în Bucureşti, într-o familie evreiască stabilită de generaţii în România. A respins instinctiv extremismul, fiind dezinteresat de politică. Asta nu l-a scutit de neplăceri, în vremurile tulburi din toamna lui 1940. În martie 1941 a plecat în Palestina, devenind primul student al Academiei de Muzică din Ierusalim. S-a întors în România în 1945, urmând cursuri universitare de perfecţionare. A început să susţină recitaluri şi concerte în toată ţara, iar în 1949 a devenit profesor de pian auxiliar.
A fost arestat la 3 mai 1951, amiciţia cu persoane din ambasada Israelului la Bucureşti atrăgându-i suspiciuni nefondate de spionaj. După o anchetă lungă, Mizrahy a primit două internări administrative succesive, de 24, respectiv 36 luni. A fost închis la Jilava şi în coloniile de muncă Ghencea şi Bicaz. În urma unei audienţe obţinute de părinţii săi la Gheorgiu-Dej, a fost eliberat la 30 august 1953. Şi-a încheiat activitatea profesională ca profesor universitar asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Duminică, 14 decembrie
Iosif Orşa (16 martie 1901 – 11 februarie 1950)
Legăturile sale cu partizanii anticomunişti i-au atras represaliile Securităţii. Drept consecinţă, în februarie 1950 în localitatea Glodghilești au apărut maşini ale Securităţii. Doi securişti în civil au pătruns în curtea casei și l-au împuşcat în abdomen înainte să reuşească să se îndepărteze. Familiei i-a fost interzis să-l îngroape vreme de câteva zile, trupul său fiind lăsat pe loc, ostentativ. Într-un final a fost înhumat într-o poiană din spatele casei, fără slujbă religioasă.
Decesul a fost înregistrat oficial abia peste şapte ani. Povestea a căpătat concreteţe în iulie 2007, când experţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului i-au identificat rămăşiţele pământeşti. Raportul legiştilor a confirmat că împuşcătura nu a fost mortală, Orşa putând fi salvat în cazul unei intervenţii prompte. A fost lăsat să moară în văzul şi spre înfricoşarea tuturor. A doua zi ar fi trebuit să fie naşul unei perechi de tineri…
Petru Vitan (7 februarie 1917 – 21 noiembrie 1952)
Petru Vitan a devenit în 1948 partizan într-o organizaţie de rezistenţă condusă de foşti membri sau simpatizanţi ai PNŢ: Liga Partizanilor Români din Haţeg. Şi-a petrecut următorii ani în ascunzători improvizate în munţii din în preajma localităţilor hunedorene Pui şi Sălaşu de Sus. În momentul în care şi-a dat seama că orice rezistenţă este în zadar, a încercat să treacă graniţa, alături de camaradul său, Iosif Nandra.
Nereuşita i-a readus în munţi, iar trădarea le-a pecetluit soarta. În noiembrie 1952 bordeiul celor doi a fost înconjurat de Securitate. Vitan a fost ucis fără să mai apuce să iasă din adăpost, iar peste trupul său lipsit de suflare a fost aruncată o grenadă. Fraţii săi au fost aduşi cu forţa pentru a-l îngropa în apropierea locului în care a fost ucis. Nandra a scăpat cu o rană, dar a petrecut următorii 12 ani în închisoare. Suficient însă ca peste ani să ofere informaţii preţioase unei echipe IICCMER sosită în căutarea prietenului său. Petru Vitan a fost exhumat la 6 mai 2009, în baza unei solicitări venite din partea descendenţilor săi.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
TVR 1 – de luni până vineri la ora 16:55 (17:00), s – d, ora 24:00
TVR 2 – de luni până duminică la ora 17:55, reluare a doua zi la 6:50
TVR HD - de luni până vineri la ora 8:55, s – d, ora 16:50
***
Proiectul este realizat de TVR în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, iar prezentatorul seriei este Radu Preda, preşedintele executiv al IICCMER. Istoricul Constantin Vasilescu (IICCMER) este consultatul ştiinţific al seriei.
Mai multe informaţii despre "După 25 de ani. Dreptul la memorie" găsiţi aici.
