loader
Foto

Galerie foto

TVR difuzează seria „Destine în paralel – Supravegheaţi de serviciile secrete”

Cazuri cutremurătoare din istoria europeană recentă sunt prezentate într-o serie documentară difuzată în premieră luni, 29 august, de la orele 21.20 şi 21.50, respectiv marţi, 30 august, de la 21.00 şi 21.30, la TVR 1 şi TVR HD.

 

Odată încheiată instaurarea forţată a regimurilor comuniste în ţările Europei Răsăritene în 1948, noile guverne au început să-şi impună idealurile unor societăţi ale căror clase sociale fuseseră destrămate. Niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat ca membrii unui serviciu secret - ale cărui principale sarcini erau supravegherea permanentă şi oprimarea opozanţilor politici ai regimurilor totalitare instalate - să capete atâta putere şi să aibă un asemenea impact asupra unui număr atât de mare de destine. În această săptămână, TVR difuzează în premieră seria documentară Destine în paralel – Supravegheaţi de serviciile secrete (PARALLEL LIVES – SUPERVISED BY THE SECRET POLICE - Slovacia, 2014), în regia lui Adam Hanuljak. Primele două episoade ale seriei vor putea fi urmărite luni, 29 august de la orele 21.20 şi 21.50, la TVR 1 şi TVR HD.

(w882) Destine in

Episodul 1, luni, 29 august, ora 21.20: „Republica Populară Ungară – Psihiatria şi politica”

Legătura dintre psihiatrie şi politică a fost adesea reflectată în istoriile medicale contemporane, iar politica era, cu siguranţă, prezentă atât în psihologie, cât şi în psihiatrie. Cazurile în care cineva era trimis nejustificat într-un spital de boli mentale erau adesea întâlnite în practicile serviciului secret maghiar ÁVH. Unul dintre cei care se foloseau de acest instrument a fost Béla Janikovszky, unul dintre capii ÁVH, responsabil de torturi, bătăi crunte şi execuţii în diferite procese politice. Printre altele, săturându-se de propria soţie, acesta a internat-o într-un institut psihiatric...

(w882) Destine in

Episodul 2, luni, 29 august, ora 21.50: „Republica Democrată Germană – Epurarea”

Guvernul german avea un mare aliat în Stasi, cea mai mare şi mai sofisticată dintre toate forţele secrete de poliţie politică din fostul bloc est-european. Protestele paşnice declanşate într-o zi de 4 septembrie în Leipzig s-au răspândit apoi, treptat, în întreaga Germanie.

Confesiuni tulburătoare ale celor care au fost închişi în închisorile Stasi, înregistrate în celulele unde unde şi-au pierdut luni sau chiar ani din viaţă, se împletesc, în acest episod, cu mărturii ale celor care au acceptat colaborarea cu acest serviciu de poliţie politică, în schimbul unor mici favoruri.

(w882) Destine in

Episoadele 3 şi 4 ale seriei documentare Destine în paralel – Supravegheaţi de serviciile secrete, ce ilustrează situaţii similare din Slovacia şi România, pot fi urmărite marţi, 30 august, de la ora 21.00 şi 21.30.


FILM.TVR.RO

Logo

 
„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Despre scenariu original vs. ecranizare, scenarist vs. regizor/autor, la „CineSens” cu Magdalena Stanciu

Invitații Magdalenei Stanciu în cea de-a treia ediție a emisiunii „CineSens”, difuzată vineri 26 aprilie, de la ora 22.00, la TVR Cultural,  sunt ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...