loader
Foto

Galerie foto

TRICOLORII, ÎN DRUM SPRE MONDIAL – TVR SPORT a pregătit ediţii speciale

RECOMANDARI  TVRSPORT 

Sâmbătă, 7 iunie, și marți, 10 iunie, TVR SPORT aduce în prim-plan tot ce contează înainte şi după meciurile României cu Austria şi Cipru, din Grupa H a preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2026.

 

De la ora 21:00 Cosmin Băleanu și Marian Olaianos, alături de invitați de marcă din lumea sportului cu balonul rotund, aduc reacții exclusive şi toate datele-cheie din drumul tricolorilor spre Mondial.

„La fel ca pe întregul parcurs al preliminariilor Campionatului Mondial, şi cu ocazia ultimelor două meciuri ale echipei naționale, TVR Sport a pregătit două ediții speciale dedicate partidelor cu Austria şi Cipru. Sâmbătă și marți începând cu ora 21.00, vom avea câte două emisiuni care prefațează meciurile şi care analizează evoluția tricolorilor antrenați de Mircea Lucescu.

Alături de Marian Olaianos şi Marius Mitran, voi fi gazdă a acestor ediții speciale. TVR Sport urmează să difuzeze, printre altele, reacții şi interviuri, dar şi conferinţa de presă de la Viena la care vom avea acces prin trimisul special, Dragoș Stoica”, a spus Cosmin Băleanu.

(w882) TVR

Aflaţi în Austria, alături de echipa naţională, jurnalistul Dragoș Stoica şi operatorul Andrei Toader vor puncta momentele cheie ale deplasării fotbaliştilor românil. În cadrul ediţiilor speciale vor exista mai multe intervenții live de la stadion, de la trimișii noștri special la Viena, iar după fluierul de final al meciului de pe Ernst Happel Stadion vom intra în direct la conferința de presă susţinută de Mircea Lucescu pentru a fi trase concluziile jocului.

„Echipa națională a României va disputa sâmbătă, la Viena, contra Austriei, un meci extrem de important în ecuația calificării la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, din 2026. După ce tricolorii antrenați de Mircea Lucescu au pierdut pe teren propriu contra Bosniei (0-1) și s-au impus apoi în San Marino (5-1), aceștia sunt acum obligați să recupereze în deplasare punctele cedate contra reprezentativei din spațiul ex-Iugoslaviei”, a completat Dragoş Stoica.

Foto credit: frf.ro

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...