loader

Sofia Vicoveanca, într-un rol principal, la TVR 2

RECOMANDARI

La Duminica filmului românesc: Sofia Vicoveanca în rolul principal, alături de Dragoş Pâslaru, actorul care la mijlocul anilor ‘90 s-a călugărit şi de Daniela Vlădescu, soprana care a trăit o poveste de dragoste cu Nicu Ceauşescu. „Ochi de urs”, în regia lui Stere Gulea, duminică, de la 13.10, pe TVR 2.

 

Pentru adaptarea nuvelei cu acelaşi nume de Mihail Sadoveanu, Stere Gulea a ales-o în rolul principal pe Sofia Vicoveanca, după ce a văzut-o în mai multe spectacole şi a fost impresionat de personalitatea ei, considerând-o foarte apropiată de personajele imaginate de Sadoveanu.

De altfel, după filmări, regizorul s-a gândit o vreme să facă o nouă ecranizare a romanului „Baltagul”, fiind convins că Sofia Vicoveanca ar fi cea mai potrivită interpretă a rolului Vitoria Lipan.

(w882) Sofia Vico

În rolul pădurarului Culi Ursake, care îşi găseşte pacea sufletească în munţi, Stere Gulea l-a văzut – ca o premoniţie? - pe Dragoş Pâslaru, cel care, la fel ca personajul din film, se va retrage în munţi şi în viaţa reală. Deşi, Culi nu s-a făcut preot, ca interpretul său, actorul Dragoş Pâslaru, care la mijlocul anilor 90 a renunţat la lumea teatrului pentru a se călugări, devenind fratele Vasile, iar ulterior ieromonah cu numele de părintele Valerian. Culi Ursake rămâne astfel doar un personaj jucat impecabil, decizia lui Dragoş Pâslaru de a alege haina monahală având legătură cu Mineriada din 1990, când a fost bătut cu bestialitate de mineri.

(w882)

Un alt nume important de pe genericul filmului este cel al sopranei Daniela Vlădescu, cunoscută publicului larg pentru povestea de dragoste trăită cu Nicu Ceauşescu. Rolul Anei, soţia lui Culi, reprezintă debutul Daniela Vlădescu în lumea filmului, un debut deloc uşor, dacă ne luăm după declaraţiile ei. Pe parcursul filmărilor, Sofia Vicoveanca a fost cea care a susţinut-o şi încurajat-o. „A fost ca o mamă pentru mine, m-a ocrotit, a avut mereu un cuvânt bun, iar si­tuaţiile mai încordate dumneaei a ştiut să le facă mai uşoare”, mărturisea Daniela Vlădescu.

(w882)

După drama „Ochi de urs”, la Duminica filmului românesc este programată, de la ora 20.10, comedia „Sexi Harem Ada Kaleh”, cu  Ştefan Bănică Jr., Stela Popescu, Jean Constantin, Rona Hartner.

Ca o continuare a filmului „A doua cădere a Constantinopolului”, povestea din „Sexi Harem Ada Kaleh” are în centru acelaşi personaj - Ismail, interpretat magistral de Jean Constantin.

Originar din Insula Ada Kaleh, Ismail a avut o mare dragoste de tinereţe în urma căreia s-a născut un băiat, Gicu, de care însă nu mai ştie nimic. După scufundarea insulei, care a avut loc în 1970, Ismail s-a mutat la Istanbul. El revine în România, după 1989, şi îşi deschide un local, pe care-l numeşte „Sexy Harem Ada-Kaleh”. Fiul său, Gicu, îl vede la o emisiune de televiziune – „Români fericiţi" - şi decide că trebuie să-şi întâlnească tatăl.

Proiectul Duminica filmului românesc de la TVR 2 se bucură de aprecierea telespectatorilor, care, în această duminică (19 noiembrie), au posibilitatea să vadă: „Ochi de urs”, de la ora 13.10 şi „Sexi Harem Ada Kaleh”, de la ora 20.10.

***

Credit foto: pseudokinematikos2.blogspot.ro www.cinemagix.ro

 
Românii își aleg duminică președintele. De ce ar trebui să mergem la vot

Românii își aleg, duminică, președintele, după una dintre cele mai tensionate campanii electorale din România postdecembristă. În urma primului ...

Remix 488:  Trooper – 30 de ani

Remix 488: Trooper – 30 de ani

publicat: Sâmbătă, 17 Mai 2025

Doru Ionescu vă invită să urmăriți  ediția Remix 488. Duminică, 18 mai, de la ora 23:00,  la TVR Cultural

Statul național-legionar - o dezbatere „Omul și timpul”, la TVR Cultural

Duminică, 18 mai, de ora 17.00, moderatorul Rafael Udriște și invitatul său, prof. univ. dr. Florin Müller, unul dintre cercetătorii de referință ...