loader
Foto

Sezon nou „Ora Regelui”, sub semnul aniversării a 160 de ani de la începutul domniei lui Carol I

RECOMANDARI  TVR1 

Totul despre cei 48 de ani de domnie a lui Carol I, cel mai mare om de stat din istoria modernă a României. O vizită la Conacul Goleştilor, dar şi lumea medaliilor regale sunt subiecte care se regăsesc în sumarul primei ediţii „Ora Regelui” din noul sezon. Urmărim ediţia sâmbătă, 21 martie, ora 13.00, la TVR 1.  

 

160 de ani de la începutul domniei lui Carol I (1866-2026)

(w500) Carol I -

„Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea”, rostea în 10 mai 1866 Principele Carol. Un legământ pe întreaga sa viață care s-a dovedit întocmai cum promitea. În cei 48 de ani de domnie, țara a avut nevoie de toate calitățile sale, trecând prin vâltoarea vremurilor, prin război și prin transformări neînchipuite.

Moldova şi Valahia au rămas unite definitiv, aducerea principelui străin a domolit rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, a oferit stabilitate, modernitate și prestigiu internaţional. România și-a câștigat independența vitejește, pe câmpul de luptă, a devenit suverană, însă și pe timp de pace a dus alte bătălii, spre a depăși decalajul față de țările Occidentului și spre a ocupa locul pe care mințile luminate ale sale considerau că îl merită.

(w500) Carol I -

În câteva luni de la venirea Principelui Carol, s-a plămădit prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului. Apoi, rând pe rând, s-au structurat domeniile întregii societăți. S-a introdus sistemul monetar naţional și în câțiva ani, au fost bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei. Valorile noului stat românesc aveau să fie prezentate lumii la Expoziţia Universală de la Paris, în 1867. S-au instituit Academia Română, Societatea Filarmonică, Palatul Universității din București  Palatul Universității și Teatrul Național din Iași, Societatea Naţională de Cruce Roşie, s-a înfiinţat Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume, s-au construit fabrici, drumuri, poduri, Calea Ferată, Gara de Nord, școli civile și militare, universități, spitale, federații sportive, Ateneul Român, s-au deschis Bursa din București și multe alte instituții. De o rigoare și o corectitudine proverbiale, Regele Carol I nu a ezitat să finanțeze din caseta personală o școală sau alt proiect pe care avea ambiția să îl înfăptuiască. Își dorea, de asemenea, o reședință și a ales să ridice Peleșul în mijlocul țării, iar modul de funcționare a Domeniilor Regale rămâne până acum, cel mai modern concept de finanțare a cheltuielilor pentru exercitarea funcţiei de şef al statului. În plus, aceste moșii stimulau nu doar lucrul pământului, ci și meșteșugurile, educația, dezvoltarea comunității.

(w500) Carol I -

Principele născut într-un neam german, cu școală militară și experiență de front, completate cu cursuri de literatură franceză și istorie, avea un spirit dârz și o minte deschisă. Înrudirea sa cu familiile domnitoare din Europa îl plasau pe rege, dar și pe țara adoptată cu curaj și încredere într-o poziție demnă de respect.

În prima ediţie a noului sezon, „Ora Regelui” ne invită în locul care l-a găzduit, în prima sa noapte pe pământ românesc, pe tânărul Principe Carol, cu 160 de ani în urmă. La Conacul Goleștilor, Carol a înțeles că toată țara își pusese nădejdea în el.

(w882) Muzeul Gol

Încărcat de istorie şi de poveşti fabuloase, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golesti care cuprinde Conacul familiei Golescu și Muzeul Etnografic în aer liber, stă martor acelor vremuri, destăinuind năzuințele primului rege și ale generației care a pus fundamentele diplomației, științelor și culturii române moderne.

(w882) Muzeul Gol

(w882) Muzeul Gol

O fereastră spre istorie o reprezintă și lumea medaliilor regale. În spatele fiecărei decorații, se conturează o poveste. Uneori, o poveste de curaj. Alteori, chiar de sacrificiu. Dar întotdeauna, o poveste despre oameni și fapte excepționale.

(w882) Decoratie

Regele Carol I a creat Ordinul național „Steaua României”, care s-a născut odată cu câștigarea independenței, apoi medalia „Coroana României”, odată cu proclamarea Regatului. Dintre decorațiile de război, Crucea Trecerii Dunării a fost purtată cu mândrie de Carol însuși toată viața, fiindcă reprezenta momentul în care România a devenit cu adevărat liberă.

Sâmbătă, 21 martie, în emisiunea „Ora Regelui”, aflăm de la expertul în artă Adrian Buga, semnificațiile din faleristica românească. Ordinul Carol I, care marca 40 de ani de domnie, Regele Ferdinand, care celebra un deceniu de unitate națională, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, instituit după Primul Război Mondial, pentru a răsplăti faptele de vitejie, până la cele din prezent, cum este prima distincție creată în nume propriu de Regele Mihai, Medalia Regală pentru Loialitate, arată recunoștința Suveranului. Învestiturile regale ale Custodelui Coroanei, Majestatea Sa Margareta, se îndreaptă către cei care servesc binele comun, cultura, educația, diplomația și solidaritatea. În spatele acestor valori nu stau metale prețioase, ci povești, destine și întregul fir al regalității românești. Pentru colecționari, ele sunt obiecte rare. Pentru istorie, sunt mărturii ale unei lumi care continuă să strălucească dincolo de timp.

(w882) Adrian Bug

„Zi și noapte m-am gândit la fericirea României”, mărturisea Regele Carol I. „Cu toate greutățile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am pășit fără frică și fără șovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu și în bunul-simț al credinciosului meu popor”. Un crez care răzbate până în zilele noastre, iar Familia Regală continuă să fie în serviciul intereselor națiunii.

(w882) Bogdan Ser

„Ora Regelui” se vede la TVR 1 – sâmbătă, 21 martie, ora 13.00. TVR Internațional difuzează prima ediţie a noului sezon sâmbătă, 21 martie, ora 15.10, iar TVR Moldova – joi,  26 martie, ora 16.00.

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Redactori:  Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Bogdan Șerban-Iancu

Logo

 
TVR aduce un omagiu actriței Adela Mărculescu prin programe speciale In Memoriam

Producții de teatru și film cu marea actriță vor fi difuzate la TVR 1, TVR 2, TVR Internațional și TVR Cultural, în semn de respect pentru una ...

„Adriana Tillich – când identitatea românească devine misiune”

De aproape trei decenii, departe de România, Adriana Tillich a ales să transforme dragostea pentru țara natală într-o adevărată misiune de ...

Uluitoarea scenă artistică a Parisului secolului al XIX-lea, reconstituită în documentarul „Legendele Parisului”, la TVR Cultural

Au zguduit convenţiile cu cuvintele şi penelurile lor, iar luptele duse de ei pentru a trezi societatea rezonează şi în lumea contemporană. ...

Medicina de ultimă generație

Sâmbătă, 25 iulie, de ora 12:00, la TVR Internațional, „Un doctor pentru dumneavoastră” vă propune să revedeți o ediție care aduce împreună ...

David Gimenéz Carreras dirijează nu doar muzicienii, ci și sufletul lor: Loredana Negrilă în dialog cu nepotul legendarului tenor, la „Brilliant”, pe TVR INFO

A dirijat pe cele mai mari scene din lume: Viena, Carnegie sau Royal Albert Hall, insuflând fiecărei orchestre o profunzime unică. Intrăm în ...

Recitaluri de neuitat din „Festivalul Sus la munte, la Muscel”, la TVR 1

Cântecul autentic se ascultă la TVR 1! Iuliana Tudor ne aduce ediții „best of” din cadrul Festivalului „Sus la munte, la Muscel” duminică, 26 ...

Conference League: Rezultate din turul 2 preliminar

În timp ce echipele din Cluj-Napoca au obținut remize valoroase care le păstrează șansele de calificare pentru meciurile de verificare din manșa ...

Proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor se amână

Parteneriatul social dintre Guvern și reprezentanții angajaților din sectorul public a atins un punct critic, după ce confederațiile sindicale ...

Sydney devine capitala polo-ului mondial. Weekend decisiv la Cupa Mondială de polo, în transmisiuni directe din Australia

TVR Sport transmite în acest weekend fazele decisive ale Cupei Mondiale de polo, competiție desfășurată la Sydney, Australia, unde s-au ...

CA al TVR a aprobat participarea României la Eurovision Song Contest 2027

Ediţia din 2027 va marca cea de-a 25-a participare a României la Eurovision Song Contest  

„The Best So Far”, concert aniversar AG Weinberger, alături de Big Band-ul Radio România, în premieră la TVR Cultural

La împlinirea vârstei de 60 de ani, AG Weinberger este invitat special al Big Band-ului Radio România, dirijat de Simona Strungaru, într-un ...

„Cine mă strigă”, o melodramă moralizatoare „de (pe) şantier”, la „Duminica filmului românesc”, pe TVR 2

Regizată și scrisă de femei, în interpretarea a 3 actrițe reprezentând feminitatea la trei vârste diferite: Marioara Sterian, Tora Vasilescu și ...

Format extins și șase reprezentative deja calificate pentru ediția centenară a Cupei Mondiale din 2030

Pregătirile pentru Cupa Mondială de fotbal din anul 2030 au intrat deja într-o fază avansată, șase selecționate având asigurată prezența la ...

Decizie judecătorească: Procedura Legii salarizării, suspendată în instanță în pragul sesiunii parlamentare extraordinare

Procedurile administrative inițiate de Ministerul Muncii pentru promovarea noului proiect al Legii salarizării au fost suspendate de Curtea de ...

Achiziționarea unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante investiții pentru majoritatea populației. În acest proces, este foarte ...