loader
Foto

Galerie foto

România între criza politică și criza bugetară. Cine mai ține economia pe linia de plutire?

RECOMANDARI  TVR1 

Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe doamna Alexandra SMEDOIU, vicepreşedinte Asociația Analiștilor Financiari Certificați din România, și domnul Claudiu NĂSUI, membru Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaţilor.

 

Narcis Popescu
Alchimia banilor

(w882) 2 alchimie… Atunci când ne uităm la cheltuieli, trebuie să ne uităm la tot bugetul de cheltuieli. Și aici lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt destul de clare. Dacă 50% cheltuim pe salarii și pensii, acest procent nu o să scade din potrivă, o să crească, pentru că salariile vor mai crește în viitor, la fel şi numărul de beneficiari de drepturi de pensie va crește și el. Vedem că ecartul rămâne din ce în ce mai mic și zonele puține din care mai putem reduce cheltuielile. Însă, dacă nu facem acest execițiu acum, și cred că el trebuia făcut acum 10 ani, acum 5 ani, o să perpetuăm această problemă și mereu o să ne bazăm pe ideea de a aduce mai multe venituri la bugetul de stat, ceea ce bineînțeles că o să ne ducă la soluția rapidă și miraculoasă a creșterilor de taxe, care bineînțeles ne afectează cel mai mult.

Alexandra SMEDOIU
.
(w882) 3 alchimie… Recent am lansat noua variantă a Open Budget, o platformă de transparență bugetară în care vedem toate cheltuiele statului, ca să realizăm și noi ce mulți bani dăm în anumite locuri și mai ales de unde putem tăia, dacă ne dorim să tăiem. Problema cu tăierile este că ele se lovesc de zidul politic…multe dintre aceste cheltuieli sunt în beneficiu cuiva. Nu există niciun leu cheltuit de la stat pentru care cineva nu s-a luptat să meargă la el. Și ce înseamnă s-a luptat? A avut influență…de 36 de ani, avem un stat mamut pe care trebuie să-l susțină cine? Păi cine se uită la noi acum, plătitorii de taxe…oamenii care plătesc TVA mai mare pe medicamente, pe mâncare, pe o groază de alte lucruri, mai mare decât în multe ţări din Europa. Austria recent își jumătățește TVA-ul la aliment. Alte țări, la fel, pentru medicamente și alimente, TVA-uri mult mai mici decât are România. Deci, practic, românii nu doar că sunt mai săraci, dar plătesc și taxe mai mari pe consum. Toate astea înseamnă sărăcire.

Claudiu NĂSUI
.
(w882) 4 alchimie… Observăm că am pierdut aproape 4 luni din acest an fiscal, fără prea multe măsuri în sensul reducerii deficitului, iar ceea ce urmează este o mare necunoscută. Deci încep să-mi pun din ce în ce mai multe întrebări cu privire la ținta aceasta de deficit pentru anul acesta. Iar dacă ținta nu se îndeplinește, vom avea din nou un an cu deficit bugetar foarte mare…pe zona de fonduri europene, am avut doi ani, într-adevăr, cu absorție record, aș putea spune, dacă ne uităm la procentul din sumele alocate care au fost atrase și sper să ne putem încadra și anul acesta, însă acolo sunt niște condiții pe care trebuie să le îndeplinim, iar timp nu mai este foarte mult…în perioadele acestea în care statul nu reușește să ia măsurile necesare, sistemul privat este cel care decontează. Și am văzut deja din a doua jumătate a anului trecut. Avem afaceri care sunt bugetate pe un anumit nivel al taxelor, pe un anumit nivel al TVA, planurile nu se mai pot face pe termen lung. Avem impact asupra populației prin scăderea puterii de cumpărare, ceea ce se traduce în reducerea consumului și reducerea consumului afectează în cele din urmă pe majoritatea agenților economici. Da, deci este clar că impactul este disproporționat asupra populației și asupra mediului de afaceri.

Alexandra SMEDOIU

(w882) 5 alchimie… Cheltuieli care cresc în continuare, cu 55 de miliarde de lei, noi bănci de stat care se înființează, noi scheme de ajutor de stat care se fac. Oare s-a tras cu adevărat frână sau s-a tras frână doar într-o parte? Consumul public a scăzut, populația a strâns cureaua. Se vede, dar la stat n-am văzut încă lucrurile acestea. Cheltuiele de personal care au scăzut, chiar s-au tăiat la educație, de exemplu, au crescut în alte părți, au fost compensate de alte creștere de cheltuieli. Deci nu știu dacă s-a tras încă frâna. Cred că mai mult a fost o retorică de a trage frâna, care-i foarte bună, măcar avem retorică, adică e un pas, dar știți cum e, liberalismul are o mare problemă. Dacă nu-l aplici, nu are efect. Adică, dacă doar vorbim despre a face lucrurile bune, dacă doar vorbim despre a lua un tratament, un medicament, dar nu-l luăm, nu ne facem bine. Cam asta se întâmplă aici.

Claudiu NĂSUI
.
(w882) 6 alchimie… Cred cu tărie că ne putem rezolva singuri problemele. Am trecut printr-o perioadă în care, datoria publică a crescut, costul de finanțare nu a scăzut, am reușit însă să gestionăm pe emisiunile de titluri de stat, asta și pentru că statul a încercat să se împrumute mai mult de pe piața locală și dacă ne uităm la ponderea dețineri de împrumuturi, vedem că o pondere mai mult de 50% este pe piața locală, ceea ce protejează statul, să spunem, de creditorii instituționali care se uită foarte mult la capacitatea aceasta de finanțare. Deci, cred că avem capacitatea să ne gestionăm singuri gradul de îndatorare și să nu ajungem acolo. Pentru că da, într-adevăr și istoria recentă ne-a arătat, în momentul în care ajungem în incapacitate de plată și intervine un creditor de ultimă instanță, cum este Fondul Monetar Internaţional, primele măsuri sunt cele rapide, adică cele de creștere în continuare a taxelor, ceea ce nu ar fi de dorit.

Alexandra SMEDOIU
.
(w882) 7 alchimie…Putem să repornim motoarele…pot fi tăiate cheltuielile, nu trebuie să crească taxele. Astea sunt niște minciuni de propagandă care s-au spus și care au făcut foarte mult rău și care, atenție, nu s-au spus doar acum nouă luni de către Guvernul Bolojan, s-au spus și de către Guvernul Ciolacu și de către Guvernul Ciucă  înainte. Nu e primă oară când cresc taxele în ultimii cinci ani, am avut șapte rânduri de creștere de taxe. Și același lucru riscăm să ni se spună și în viitor, de către alt prim-ministru…cel mai mare risc pentru economie în România în următoarele șase luni este să crească în continuare taxele și să avem în continuare fix aceleași probleme. De șase ani ne cam iau prin surprindere, adică deja nu mai e o întâmplare, e un modus operandi.

Claudiu NĂSUI
.
(w882) 8 alchimie*** Credit foto: Arhiva emisiunii „Alchimia banilor” - Raluca AMZĂR ***

ECHIPA EMISIUNII:

JURNALIȘTI TV

Roxana GHIŢULESCU
Mihaela GRECU
Adrian BODONEA

MODERATOR & REALIZATOR

Narcis POPESCU

PRODUCĂTOR

Raluca AMZĂR

Sezon Nou

https://www.facebook.com/fanTVR1

https://www.tvrplus.ro/live/tvr-1

.

Logo

 
Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...

TVR devine scena principală a Romanian Fashion Week (RFW) 2026

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, şi va fi transmis live pe tvrplus.ro.

„Lifestyle cu Eda Marcus”, un nou început de weekend la TVR Sport

Din 10 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 10.35, Eda Marcus invită telespectatorii TVR Sport într-un univers al stării de bine, unde ...

„Atunci când satul face 7000 de ani”, un documentar observațional de Sergiu Ciocoiu | VIDEO

În peisajul pitoresc al Neamțului, satul Hoisești nu este doar un simplu punct pe hartă, ci o poartă către un trecut îndepărtat, o mărturie vie a ...

Vulnerabilitățile economice și riscul de sărăcie în România

Analizele recente realizate la nivel european conturează un tablou îngrijorător în privința stabilității financiare și a calității vieții pentru ...

Sezon nou “Sarea în bucate”: Rețeta secretă de Papanași de la Moneasa | VIDEO

Dan Liuț vizitează Moneasa, o stațiune cunoscută pentru papanași și pentru festivalul clătitelor („al scoverzilor"), organizat în ultimul ...

Felicia Filip, celebrată la TVR 2 în Gala „Artiști de Platină ai României”

Vineri, 9 octombrie, de la ora 22.10, TVR 2 difuzează Gala de Excelență „Artiști de Platină ai României”, un spectacol dedicat uneia dintre cele ...

„Fake News Alert”: Un nou mit marca Călin Georgescu.Țeapa de un milion de euro și urma sionistă în arestarea sa | VIDEO

Mihai Isac vă propune o nouă ediție a emisiunii „Fake News Alert”, difuzată la TVR Moldova și TVR Info.

Diana Lupescu, viața între scenă și familie. Cine este actrița atunci când nu mai joacă niciun rol, aflăm la „Rețeaua de idoli”

TVR 2 difuzează luni, 5 octombrie, de la ora 20:00, o nouă ediție a emisiunii „Rețeaua de idoli”, realizată de Irina Păcurariu. Cu doar două zile ...

Există locuri în Grecia în care timpul pare să fi încetinit. Locuri în care muntele, marea și oamenii spun aceeași poveste, de generații întregi. ...

„Casa viitorului cu Emilian Grigore”, aduce la TVR 1 povești despre locuințele de mâine

Din 10 octombrie, TVR 1 lansează „Casa viitorului cu Emilian Grigore”, o emisiune dedicată celor mai noi soluții, tehnologii și concepte ce ...

Peste 5 milioane de români trăiesc în țări din Europa

Fenomenul migrației din România a atins în ultimii ani dimensiuni fără precedent, devenind unul dintre cele mai complexe procese demografice și ...