Urmăriți un interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVRi, cu Renate Göckler-Timoschenko, fostă ziaristă la cotidianul bucureștean de limbă germană Neuer Weg, care a contribuit la fondarea Cercului Cultural româno-german DIALOG din Köln.
Sandrino Gavriloaia: Din nefericire, soțul dvs., Alexandru Timoschenko, sufletul Cercului Cultural DIALOG din Köln, a decedat în această primăvară, răpus de coronavirus. Am anunțat, la vremea respectivă, acest eveniment neașteptat și tragic într-un material online publicat pe pagina TVR Internațional. Aș vrea, totuși, să aflu cum anume v-ați cunoscut?
Alexandru Timoschenko la conferința despre Marea Unire
Renate Göckler-Timoschenko: L-am cunoscut pe soţul meu pe 15 noiembrie 1982 în drumul de la Sibiu spre Bucureşti. Alexandru ţinuse o conferinţă la Sibiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Eu veneam de la părinţii mei, care locuiau la Şelimbăr. În anul 1984 ne-am căsătorit. Am avut o căsnicie fericită şi armonioasă.
Sandrino Gavriloaia: Când și în ce condiții ați emigrat în Germania?
Renate Göckler-Timoschenko: Am emigrat în Germania pe 2 decembrie 1992. Am hotărât să emigrăm după ce soţul meu a fost arestat în timpul Mineriadei din iunie 1990. Această traumă ne-a debusolat complet, nu mai aveam încredere în ceea ce o să se întâmple în România după Mineriadă.
Nu vedeam la acel moment decât imaginea unei ţări, a unei societăţi în care intelectualii pot fi oricând batjocoriţi şi umiliţi de o masă căzută în barbarie şi condusă de demni urmaşi ai unui comunism de care ne bucuraserăm prea devreme că am scăpat definitiv.
Gândul spontan a fost: undeva sub soare, pe lumea asta, să găsim un loc unde copiii noştri să crească şi să trăiască liberi, fără frică de astfel de manifestări de brutalitate, susţinute, pe deasupra, de nişte conducători ce nu se pot dezbăra de apucăturile totalitare. Eu sunt de origine germană, săsoaică din Transilvania, deci cu drepturi depline în Germania, după Constituţia Germană. Asta ne-a uşurat integrarea în societatea germană. Am plecat din România abia după ce a murit soacra mea, în mai 1992.
Sandrino Gavriloaia: Împreună cu Alexandru Timoschenko ați înființat și coordonat Cercul Cultural DIALOG din Köln. În ce scopuri ați fondat această asociație acum mai bine de 20 de ani? Credeți că v-ați îndeplinit țelurile propuse?
Renate Göckler-Timoschenko: În anul 1998 a început activitatea Cercului Cultural româno-german care avea și are ca principal scop promovarea valorilor culturale româneşti în Germania, precum şi a relaţiilor tradiţionale pe plan cultural între spaţiul germanofon şi România, în sensul integrării în sistemul de valori al culturii şi civilizaţiei europene.
Discuţia este mama graţiei divine a spus Philipp Melanchthon. Sub acest motto am activat în sălile Academiei Melanchthon din Köln cu care am avut şi conferinţe în colaborare (de ex. Luther în Transilvania).
Cred că am contribuit, în rândul germanilor, la o cunoaştere mai bună a istoriei, tradiţiilor, spiritualităţii şi culturii româneşti, precum şi a problemelor sociale şi politice din România, a interferenţelor culturale şi istorice germano-române. Am creat o punte între cultura română şi germană. Am putut eradica multe prejudecăţi din rândul germanilor privind România. Am oferit diasporei române din orașul Köln şi împrejurimile sale un loc de întâlnire şi de dialog fertil, uneori cu dispute aprinse, ca între prieteni sau ca în familie. Atmosfera amicală, neîncorsetată, de discuţii libere a fost apreciată de publicul nostru fidel. Multe prietenii s-au legat în cadrul cercului.
Sandrino Gavriloaia: Care au fost principalele teme abordate în cadrul întâlnirilor Cercului DIALOG și de ce această varietate? Cum decurgeau manifestările? Dacă ar fi să rememorați câteva dintre "dialogurile" cele mai reușite ale cercului de la Köln, care ar fi acelea?
Conferința despre Balcic susținută de Catrinel Gelles
Renate Göckler-Timoschenko: Temele cercului se axau pe interferenţele româno-germane în cultură şi istorie, dar am abordat şi teme sociale şi politice actuale, istorie contemporană, literatură şi muzicologie. Am vrut sa arătăm că România a făcut şi face parte din marea familie spirituală europeană. Pe nedrept, în presa occidentală se prezintă (din păcate, adesea) aspecte negative şi nu aportul cultural bogat al patriei noastre.
DIALOGUL a avut drept conferenţiari, timp de 22 de ani, numeroase personalităţi: prof. Lucian Boia (Istoria românilor între realitate şi mit), Liviu Antonesei, profesor dr. Viorel Roman (Biserica şi statul sau Germanii şi românii ca urmaşi ai Romei), dr. Silvia Irina Zimmermann (Portretul Regelui în opera primei Regine a României).
Conferința despre Carol I și Regina Elisabeta susținută de Irina Zimmermann
Pe teme muzicale au conferenţiat compozitorul Aurel Stroe, compozitoarea prof. Violeta Dinescu, jurnalistul Andrei Băleanu (Joseph Schmidt – un Caruso german). Literatura română a fost prezentată de Ingmar Brantsch, Birgit Welther (Seara pe deal – seară bilingvă literar-muzicală), Anni-Lorei Mainka (Paul Celan – poetul singurătăţii).
Renate Göckler-Timoschenko
Mulţi autori au citit din opera proprie: Catrinel Gelles, Nicolae Corbeanu, Elisabeth Axmann-Mocanu, Anni-Lorei Mainka, Andrei Drăghici, gen. în rezervă Mihail Pavlovski, dr. Horst Pfingsten (care a scris o carte despre Dobrogea).
Conferința despre ortodoxie și ecumenism susținută în Germania
Teme religioase au fost abordate de protoiereul Radu Constantin Miron (Viaţa ortodoxă în Germania sau Marele conciliu ecumenic de la Constantinopol). Foarte multe conferinţe au fost susţinute de Alexandru Timoschenko: despre Primul și Cel de-al Doilea Război Mondial, despre diverse călătorii: în vechea Basarabie, în țările baltice sau în actuala Republică Moldova. În 2007, când Sibiul a fost capitală culturală europeană, eu am vorbit despe Transilvania – un peisaj cultural european.
Tema Bucovina – o Europă multiculturală în miniatură a fost prezentată de Elisabeth Axmann-Mocanu şi Andrei Băleanu. Basarabia – trecut, prezent, perspective a fost una dintre multele conferinţe despre acest ţinut drag românilor (referenți Nicolae Corbeanu şi A. Timoschenko).
Manifestările noastre decurgeau în felul următor: în prima parte se ținea conferința, urma o pauză pentru schimburi de idei, păreri și discuții libere între participanți, iar după pauză urmau întrebările adresate conferențiarilor sau se făceau comentarii la cele audiate. Am avut, într-adevăr, un dialog viu atât între noi, organizatori și auditoriu, cât și în cadrul publicului nostru.
Sandrino Gavriloaia: România vă datorează prima carte despre supraviețuitorii sași ai sistemului concentraționar și represiv din fosta URSS. Cartea se numește „Russland-Deportierte erinnern sich” (Deportaţii din Rusia îşi amintesc) și a fost prezentată cu mare succes în cadrul Cercului Cultural din Köln. Cum și de ce ați ajuns să scrieți despre deportarea etnicilor germani din România în Rusia?
Renate Göckler-Timoschenko: Cartea a apărut la Bucureşti în anul 1992 la Editura Neuer Weg. Am putut lucra ca jurnalistă la cotidianul în limba germană Neuer Weg abia după Revoluţie, nefiind membră în Partidul Comunist, nu am fost primită în redacţie după terminarea studiului la Facultatea de Filozofie în 1983.
Am propus ziarului o serie de articole despre deportare pentru că, printre cei aproximativ 70.000 de deportaţi din România, au fost şi din familia mea surghiuniți în ianuarie 1945: mama mea (19 ani), bunicul meu (45 de ani), unchiul meu (14 ani) şi tatăl meu (17 ani). Atunci părinţii mei nu erau căsătoriţi încă. Bunicul meu a murit în Ucraina, la Donbas, în aprilie 1945.
Toată copilăria şi tinereţea mea au fost umbrite de amintirile groaznice ale muncii silnice din lagăr. De aceea, am vrut să culeg mărturiile supravieţuitorilor ca sa rămână ceva în urma lor, ca să cunoască şi generaţiile mai tinere calvarul lor nemăsurat.
Am călătorit prin România şi am înregistrat pe bandă mărturisiri zdrobitoare. Am primit la redacţie multe scrisori de la cititori cu mărturiile lor, unele chiar şi din Germania. Toate aceste articole au fost strânse în cartea mai sus menţionată, de care sunt mândră pentru că, între timp, a fost citată în alte cărţi.
Alexandru Timoschenko pe Aleea Scriitorilor din Chișinău
Sandrino Gavriloaia: În contextul ex-sovietic, ați putea face câteva referiri sau comparații cu situația din Basarabia? Ați vizitat Republica Moldova împreună cu soțul care era basarabean, de origine.
Renate Göckler-Timoschenko: Părinţii soţului au fost basarabeni din Bolgrad. Soţul meu s-a născut la Bucureşti. Cu unchii şi mătuşile lui din Basarabia a avut legături strânse, mulţi prieteni de familie erau refugiaţi basarabeni. Povestirile despre trecutul lor l-au marcat mult.
În anul 2013 am întreprins o călătorie sentimentală în locurile copilăriei şi tinereţii socrilor mei în Republica Ucraina, acolo unde este acum oraşul lor natal, Bolgrad, pe care ei nu l-au mai revăzut după 1940. Le-a fost dor toată viaţa de locurile pierdute iremediabil. „Basarabia – mon amour...", ținut foarte drag soțului meu...
Patria pierdută a părinților, doar amintiri și fotografii au rămas în urmă. Tristețe și regrete au umbrit viața lor. La Chişinău am fost în 2018. M-a frapat faptul că foarte multă lume vorbea în viaţa cotidiană ruseşte, nu româneşte. Majoritatea locuitorilor din Republica Moldova nu doresc unirea cu România. Asta mă decepţionează, dar înţeleg reticenţele lor, ei sunt manipulați de presă într-un anumit sens.
Nu am mai urmărit în ultima vreme viaţa politică din Republica Moldova. Mi-aş dori să câştige în amploare mişcarea liberală pro-europeană. Sper că în viitorul apropiat Republica Moldova să fie primită în Uniunea Europeană, dar din păcate, acum curentul pro-rus este mai puternic.
Sandrino Gavriloaia: Ce se va întâmpla de-acum încolo cu Cercul Cultural DIALOG?
Ultima conferință susținută de Alexandru Timoschenko
Renate Göckler-Timoschenko: Din păcate, nu cred că Cercul DIALOG va mai activa. Alexandru Timoschenko era creierul şi sufletul Cercului. Eu doar l-am sprijinit la organizarea întâlnirilor noastre şi câteodată am ţinut conferinţe. În ultima vreme a fost din ce în ce mai greu să găsim referenţi noi. Nu am avut posibilitatea să plătim onorarii pentru că Cercul DIALOG nu este o asociaţie înregistrată care percepe cotizaţie de la membrii săi. Publicul nostru plăteşte intrarea şi atât, astfel încât noi să plătim chiria sălii închiriate.
Din păcate şi publicul nostru s-a rărit, unii s-au întors în România, alții au decedat ori sunt prea în vârstă să mai vină la conferinţele noastre. Din nefericire, nu am putut atrage un public tânăr, oraşul Köln oferind o gamă largă de manifestări culturale concurente. Arhiva cercului şi articolele apărute în presă le voi păstra eu.
Sandrino Gavriloaia: Pentru că TVR Internațional sărbătorește la sfârșitul acestui an un sfert de veac de la înființare, aș vrea să ne adresați câteva gânduri, mai ales că DIALOGUL a colaborat cu postul nostru de televiziune.
Renate Göckler-Timoschenko: Din partea TVR Internaţional am primit un sprijin mare la anunţarea manifestărilor noastre în cadrul emisiunii Diasporadar. O echipă tv de la TVR Internațional a filmat un reportaj despre cercul nostru.
Am urmărit şi urmăresc emisiunile TVR Internaţional cu mare interes şi dor de ţară, este o fereastră deschisă către românii de pretutindeni legaţi prin aceeaşi obârşie şi aceleaşi interese. Pentru mine TVR Internaţional este un fel de „cordon ombilical” care mă leagă de ţară. Este de apreciat că România este interesată de diasporă şi prin aceasta creează un liant între toţi românii în lume. Vă urăm succes în continuare, multă putere de muncă şi inspiraţie în alegerea temelor şi un public numeros şi fidel. Ad multos annos!
***
Foto: Arhiva Cercului Cultural DIALOG din Köln
***
POST SCRIPTUM
După publicarea acestui material online, care s-a bucurat de numeroase accesări, am primit de la doamna Renate Göckler-Timoschenko neașteptata veste că activitatea Cercului Cultural DIALOG din Köln va continua totuși, în ciuda a ceea ce domnia sa declarase în interviu ("Din păcate, nu cred că Cercul DIALOG va mai activa"). Însă mai nimerit mi se pare să reproduc întocmai, cu acordul autorului, câteva fraze din emailul primit pe 28 octombrie:
"Este minunat că în urma muncii depuse de soțul meu la DIALOG rămâne acest interviu in memoriam. Și ca o comemorare a pribegiei părinților lui și a lui personală. I-a fost întotdeauna dor de țară și prieteni, pâinea transfugului este amară. Alexandru a fost un bun patriot fără să pronunțe vreodată asta, dar prin ce a realizat la DIALOG a vrut să arate bogăția culturii și istoriei românești.
Fiica mea insistă să mergem mai departe cu Cercul Cultural, să depunem efortul să nu moară… Nu știu dacă o să am energia necesară, dar vom organiza conferințe după pandemia asta când se va putea iar închiria sala. Acum îmi pare rău ca am spus că nu o să mai activeze cercul. Dar schimbarea textului nu mai este acum posibilă. Și dacă activăm în continuare, o să se bucure publicul nostru cu atât mai mult.
(...)
Ce interesantă este meseria de jurnalist – cu părere de rău privesc în urma mea.
Toate cele bune, rămâneți sănătos și ferit de Coronavirus!
Cu stimă,
Renate Timoschenko"
(S.G)
