loader
Foto

Galerie foto

PROFESORUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, ROMIŢĂ IUCU, ÎN "DIALOGURI ACADEMICE"​CU VICEPREŞEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, MIRCEA DUMITRU

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

Duminică, 03 august 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă propun să intrăm în "Dialoguri Academice" cu profesorul de pedagogie, politici publice şi ştiinţe ale educaţiei, ROMIŢĂ IUCU şi MIRCEA DUMITRU, vicepreşedintele Academiei Române.

 

ROMIŢĂ IUCU este doctor în ştiinţele educaţiei şi profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, din cadrul Universităţii din Bucureşti.

(w882)

A deţinut mai multe funcţii de conducere la nivelul guvernanţei universitare, fiind Rector Interimar al Universităţii din Bucureşti, în perioada 2016 -2017 şi Prorector pentru activităţi academice între 2004 şi 2020.

Cu o experienţă bogată în cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, profesorul ROMIŢĂ IUCU este coordonatorul grupului UNICA EduLAB şi co-chair al Subgrupului FOREU privind Diploma Europeană, dar şi membru al L&T Steering Committee al EUA.

(w882)

În anul 2022, ROMIŢĂ IUCU a fost numit Ambasador al Magna Charta Observatory şi a fost onorat cu titlul de membru al International Adult and Continuing Education Hall of Fame.

În prezent este şi Preşedinte al Consiliului de Orientare şi Analiză Strategică - Board of Trustees al Universităţii din Bucureşti.

(w882)

Domeniile de cercetare şi de interes ale profesorului ROMIŢĂ IUCU sunt: pedagogie, ştiinţele educaţiei, politici publice în învăţământul superior, pedagogia învăţământului superior, politicile pentru formarea cadrelor didactice şi managementul grupurilor educaţionale.

(w882)

În anul 2004, ROMIŢĂ IUCU a fost distins cu Ordinul "Meritul pentru Învăţământ", în grad de Mare Ofiţer, iar din 2025 este membru corespondent al Academiei Române.

(w882)

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

PRODUCĂTOR:

ADINA TODERAŞCU

Logo

 
Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...