loader
Foto

Istoria banilor și identitatea omului (II): Povestea principalelor monede

RECOMANDARI

Trăim o poveste de dragoste și ură, patimă și posesivitate cu banii și legătura lor cu noi. Seria de articole pe această temă continuă astăzi cu istoria unor monede, precum dolarul american, iar al treilea articol va aborda povestea banilor de la arginți la viitorul digital.

 

Dolarul american, al cărui simbol este $, este cu adevărat un pilon al comerțului global și, pentru mulți, o ancoră de stabilitate într-o lume financiară în continuă schimbare. A ajuns de la a fi o monedă locală la statutul de monedă de rezervă a lumii.

Istoria dolarului american nu începe în SUA, ci în Spania. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, înainte de nașterea Statelor Unite ale Americii, coloniile britanice din America foloseau mai multe monede străine. Cea mai populară și mai de încredere era cea spaniolă (real de a ocho), cunoscută și sub numele de „piece of eight". Această monedă de argint, emisă în Mexic ori Peru, era larg acceptată datorită conținutului său stabil de metal prețios.

Părinții fondatori ai SUA au recunoscut rapid nevoia de a crea o monedă națională unificată pentru a stabiliza economia. Astfel, în 1792, prin Actul Monetar (Coinage Act), Congresul a stabilit dolarul ca unitate monetară a țării. Acesta a fost definit în raport cu dolarul spaniol și a fost bazat pe un sistem bimetalic: monede de argint și de aur. În primele decenii, sistemul monetar al Statelor Unite a fost destul de haotic. Băncile private emiteau propriile bancnote, adesea cu valori incerte, ceea ce a dus la confuzie și instabilitate. Un moment definitoriu a avut loc în timpul Războiului Civil American (1861-1865). Pentru a finanța conflictul, guvernul federal a început să emită prima sa formă de bancnote de hârtie, cunoscute sub numele de „greenbacks". Acestea au fost o noutate, deoarece nu erau susținute direct de aur sau argint, ci de promisiunea guvernului de a le onora.

După război, s-a făcut tranziția spre un sistem mai stabil, culminând cu Standardul Aur (Gold Standard). La începutul secolului XX, dolarul era direct convertibil în aur, la un preț fix. Apoi, pentru a preveni colapsul total al sistemului, președintele Franklin D. Roosevelt a luat o decizie drastică în 1933: a confiscat aurul de la cetățeni și a devalorizat dolarul. Această mișcare a marcat sfârșitul dolarului american susținut de aur pentru populație.

Cel de-al Doilea Război Mondial a schimbat complet peisajul financiar global. Cu economiile europene devastate, Statele Unite au devenit principala putere economică a lumii. În 1944, la Conferința de la Bretton Woods, liderii lumii au căzut de acord asupra unui nou sistem monetar global. Ei au stabilit că dolarul american va fi legat de aur la un preț fix (35 de dolari pentru o uncie de aur), iar celelalte valute importante ale lumii vor fi legate de dolar. Acest acord a transformat dolarul în moneda de rezervă a lumii. Anii '60 din secolul XX au adus o presiune tot mai mare asupra sistemului de la Bretton Woods. Cheltuielile masive ale Statelor Unite pentru Războiul din Vietnam și pentru programele sociale au condus la un deficit bugetar considerabil. Economiile străine, în special Franța, au început să-și convertească masiv dolarii în aur. Rezervele de aur ale SUA au început să se diminueze rapid.

Confruntat cu riscul epuizării rezervelor de aur, președintele Richard Nixon a luat o decizie istorică la 15 august 1971. A anunțat că Statele Unite nu vor mai converti dolarii în aur pentru guvernele străine. Acest moment, cunoscut sub numele de „șocul Nixon", a pus capăt definitiv Standardului Aur și a aruncat lumea financiară într-o nouă eră. Dar dolarul a continuat să domine scena financiară globală. Mai mult de 80% din tranzacțiile valutare internaționale implică dolarul, iar majoritatea mărfurilor sunt tranzacționate în dolari. Vom vedea în a treia parte a seriei despre bani cum viitorul digital și în special criptomonedele ar putea modifica din nou statutul dolarului american.

Lira sterlină (£), monedă oficială a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, este una dintre cele mai vechi valute încă în circulație și, fără îndoială, una dintre cele mai influente monede din istoria globală. Lira sterlină a traversat secole de inovație, conflicte și transformări economice și a rămas un actor important pe scena financiară internațională.

Termenul „lira" provine de la cuvântul latinesc „libra", care înseamnă greutate sau echilibru. Unitatea monetară, inițial o unitate de calcul, era echivalentă cu o libră/ livră de argint. Sistemul a fost standardizat de către regele Offa din Mercia în secolul al VIII-lea. Atunci, o livră de argint era împărțită în 240 de monede mici, numite pence. Denumirea „sterlină" (sterling) se pare că provine de la un etalon specific folosit de negustorii din Liga Hanseatică, numit „Easterling".

De-a lungul Evului Mediu, sistemul monetar englez a fost bazat pe argint. Monedele de aur au apărut sporadic, dar argintul a rămas metalul principal pentru tranzacții. În secolul al XVII-lea, odată cu dezvoltarea comerțului și cu creșterea puterii maritime a Angliei, sistemul monetar a devenit mai sofisticat. Un moment crucial în istoria lirei a fost fondarea Băncii Angliei în 1694. Înființată ca bancă privată pentru a finanța războiul împotriva Franței, Banca Angliei a primit privilegiul de a emite bancnote, inițial promisiuni de plată în monede de aur sau argint, care au devenit treptat o formă de plată acceptată la scară largă și au pus  bazele sistemului monetar modern.

Primul Război Mondial a reprezentat un șoc masiv pentru economia britanică și pentru lira sterlină. Finanțarea conflictului a forțat Marea Britanie să renunțe la Standardul Aur. Deși a încercat să revină la acesta în 1925, sub îndrumarea ministrului de Finanțe de atunci, Winston Churchill, mișcarea s-a dovedit a fi una dezastruoasă. Lira a fost supraevaluată, ceea ce a afectat exporturile și a dus la o recesiune severă.

Marea Criză din anii '30 a pus capăt definitiv Standardului Aur pentru Marea Britanie. A început declinul lirei sterline ca monedă dominantă. Poziția sa a fost erodată și mai mult de Al Doilea Război Mondial, care a lăsat Marea Britanie puternic îndatorată și cu un imperiu în declin. După război, la Conferința de la Bretton Woods din 1944, Marea Britanie a fost nevoită să accepte noul sistem monetar internațional, care a consacrat dolarul american ca monedă de rezervă a lumii. Lira a devenit o monedă legată de dolar, dar statutul său de monedă globală a fost preluat de dolarul american. La 15 februarie 1971, Marea Britanie a adoptat sistemul zecimal, prin care o liră a fost împărțită în 100 de pence. Această reformă a simplificat tranzacțiile și a aliniat lira la sistemele monetare ale majorității țărilor. În 1990, Marea Britanie a aderat la Mecanismul Ratei de Schimb (ERM), un precursor al monedei euro. S-a stabilit un curs de schimb fix între liră și marca germană. Marea Britanie a fost forțată să iasă din ERM pe 16 septembrie 1992, o zi cunoscută sub numele de „Miercurea Neagră". Această ieșire a permis lirei să plutească liber și, deși a fost percepută ca un eșec la momentul respectiv, a contribuit la revigorarea economiei britanice.

Deși Regatul Unit a fost în Uniunea Europeană, nu a adoptat moneda euro, menținându-și suveranitatea monetară. Cel mai recent moment decisiv a fost votul pentru Brexit din 2016. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, rămânând astfel în afara zonei euro, iar rezultatul referendumului a provocat o depreciere semnificativă a lirei față de dolar și euro, reflectând incertitudinea economică și politică.

Euro, o monedă pentru un continent unificat

Euro (€) este un simbol al proiectului de unificare europeană. De la planuri inițiale de integrare economică la o monedă unică folosită zilnic de milioane de cetățeni, povestea euro este una a cooperării și a unei viziuni pe termen lung. Ideea unei monede unice europene nu este nouă. În perioada postbelică, lideri precum Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene, au susținut că o monedă comună ar putea lega destinele națiunilor europene într-un mod ireversibil, prevenind conflictele viitoare. Primul pas concret a fost făcut în 1957, odată cu Tratatul de la Roma, care a înființat Comunitatea Economică Europeană (CEE). Chiar dacă nu se menționa o monedă unică, obiectivul de a crea o piață comună a impus o cooperare tot mai strânsă.

În anii '70, turbulențele economice, în special după șocul petrolier din 1973, au demonstrat vulnerabilitatea economiilor europene în fața fluctuațiilor valutare. Acest lucru a dus la înființarea, în 1979, a Sistemului Monetar European (SME), care a introdus Unitatea Monetară Europeană (ECU). ECU nu era o monedă fizică, ci o unitate de cont valutară, un coș de valute ale statelor membre, care a ajutat la menținerea stabilității cursurilor de schimb.

Momentul decisiv a venit odată cu prăbușirea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei în 1989. Liderii europeni au realizat că o monedă unică era necesară pentru a stabiliza continentele după aceste schimbări geostrategice majore. În 1992, liderii europeni au semnat Tratatul de la Maastricht, care a creat Uniunea Europeană și a pus bazele uniunii economice și monetare (UEM). Acest tratat a stabilit un calendar clar și un set de condiții stricte, cunoscute sub numele de Criteriile de Convergență de la Maastricht, pe care țările trebuiau să le îndeplinească pentru a adera la euro.

Lansarea euro a fost un proces metodic, împărțit în două etape - cea electronică și cea fizică. Lansarea electronică (1 ianuarie 1999): euro a devenit oficial moneda a 11 țări membre (Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda). Cursurile de schimb dintre euro și valutele naționale ale țărilor participante au fost fixate irevocabil. De exemplu, un euro a devenit egal cu 2,20371 mărci germane sau 6,55957 franci francezi. Cetățenii și-au putut utiliza în continuare monedele naționale pentru plăți zilnice. Lansarea fizică (1 ianuarie 2002): bancnotele și monedele euro au intrat în circulație. A fost cel mai mare schimb monetar din istorie. Milioane de cetățeni au făcut cunoștință cu noua monedă, iar euro a înlocuit definitiv valutele naționale. Perioada de tranziție a durat câteva luni, dar până la jumătatea anului 2002, euro a devenit singura monedă legală în țările din zona euro.

De la lansare, zona euro s-a extins, incluzând în prezent 20 de state membre -  Lituania (2015) și Croația (2023) sunt ultimele țări care au adoptat moneda euro. Succesul inițial a fost umbrit de criza din 2008 și, ulterior, de criza datoriilor suverane din zona euro (2010-2012). Țări precum Grecia, Spania și Cipru s-au confruntat cu probleme bugetare grave, iar piețele financiare s-au temut de prăbușirea monedei unice. Liderii europeni au reacționat cu măsuri de urgență, inclusiv prin crearea unor mecanisme de salvare (cum ar fi Mecanismul European de Stabilitate - MES) și prin intervenția Băncii Centrale Europene (BCE), care a jucat un rol crucial în stabilizarea situației. Astăzi, euro este a doua cea mai importantă monedă de rezervă din lume, după dolarul american, și a doua cea mai tranzacționată monedă pe piețele valutare. Este moneda oficială pentru sute de milioane de europeni (cca. 350 de milioane de persoane în cele 20 de țări care folosesc euro) și un simbol al integrării economice.

Dacă primul articol al seriei banilor s-a referit, mai mult în atmosferă și ton de cenaclu la proverbe și istorie națională, astăzi am parcurs capitolul ceva mai serios al istoriei monedelor importante din economia globală, iar a treia parte va acoperi provocările viitorului digital în ceea ce privește monedele și comerțul.

***

Credit foto: Pixabay.com - Publicdomainpictures

 

În inima Bucovinei, unde ecourile istoriei se împletesc cu frumusețea naturală, se află Sulița de Sus, un sat cu o rezonanță aparte. Urmărim o ...

Istoria banilor și identitatea omului (II): Povestea principalelor monede

Trăim o poveste de dragoste și ură, patimă și posesivitate cu banii și legătura lor cu noi. Seria de articole pe această temă continuă astăzi cu ...

Via Transilvanica – ziua 55: Gărâna – Secu

Via Transilvanica – ziua 55: Gărâna – Secu

publicat: Miercuri, 24 Septembrie 2025

În cea de-a 55-a zi pe Via Transilvanica, Alexandru Ungureanu își propune să străbată cei 26 kilometri dintre Gărâna și Secu, traseu considerat ...