loader
Foto

Galerie foto

Î.P.S. IOAN ROBU, INVITATUL SPECIAL AL ACADEMICIANULUI MIRCEA DUMITRU LA "DIALOGURI ACADEMICE"

RECOMANDARI  TVRCULTURAL   TVRI 

TVR Cultural si Academia Română vă invită duminică, 13 iulie 2025, ora 13:00, să revedeţi o ediţie de colecţie a "Dialogurilor Academice" cu Î.P.S. IOAN ROBU, episcop emerit şi MIRCEA DUMITRU, vicepreşedinte al Academiei Române.

 

Î.P.S. IOAN ROBU a absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi a fost hirotonit preot în 1968.

A fost vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala „Sf. Iosif”, după care a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, unde a obținut titlul de doctor în teologie la Academia Alfonsiană a Universității Pontificale din Lateran.

(w882)

În perioada 1977-1983, Î.P.S. IOAN ROBU a fost profesor, conferenţiar şi apoi Rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

În 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei, mai întâi ca Administrator Diecezan, iar un an mai târziu a fost ales Episcop-Administrator Apostolic.

La Roma a fost consacrat, în anul 1984, Episcop titular de Celle Proconsulari, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului.

(w882)

În prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano, Î.P.S. IOAN ROBU​ a fost numit şi instalat în 1990 Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.

În luna noiembrie a anului 2019, Papa Francisc a acceptat renunţarea Î.P.S. IOAN ROBU la oficiul de Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei, după ce Excelenţa Sa a împlinit vârsta canonică de 75 de ani.

(w882)

Prin voinţa Sfântului Părinte, Î.P.S. IOAN ROBU a rămas la conducerea Arhidiecezei ca Administrator Apostolic, până la instalarea din ianuarie 2020 a Î.P.S. Aurel Percă, noul Arhiepiscop Mitropolit.

Î.P.S. IOAN ROBU​ este fondatorul Institutului Teologic Romano-Catolic din București si este profesor coordonator de doctorat la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii din București.

(w882)

Î.P.S. IOAN ROBU desfășoară o bogată activitate publicistică în domeniile teologie, spiritualitate și comportament creștin, concretizată în 12 cărți de autor și peste 250 de articole și studii în limba română și în limbi străine.

În anul 2000, Î.P.S. IOAN ROBU a primit Ordinul Național „Pentru merit“, în grad de Mare Cruce, iar în 2018, a primit Ordinul Național „Steaua României“, în grad de Cavaler.

Din 2001, Î.P.S. IOAN ROBU este Membru de Onoare al Academiei Române.

PROGRAM DIFUZARE:

TVR CULTURAL

DUMINICĂ, ORA 13:00

LUNI, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

LUNI, ORA 01:00 (ora României)

 

Logo

 
Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...