loader
Foto

Răspunderea juridică pentru greșelile medicale

RECOMANDARI  TVR1 

Ce presupune malpraxisul şi cum poate atrage răspunderea civilă delictuală a medicilor şi a prestatorilor de servicii medicale? Care este procedura care trebuie urmată, în funcţie de autoritatea căreia alegem să ne adresăm? În cât timp se poate depune plângere penală şi care este termenul de prescriere a actele de malpraxis? Ce atribuţii are Comisia de Malpraxis?

 

Oamenii și Legea

Răspunsul, în ediţia de joi, 8 mai, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

(w882) Oamenii È™

De la ora 09:00, invitata Mihaelei OLARU este Cătălina BORDIANU, avocat.

(w882) Oamenii È™

Malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice. În cazul admiterii malpraxisului, pacientul este îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat, în timp ce medicul poate fi obligat la plata unor daune morale și/sau materiale și supus suspendării exercitării profesiei pentru o perioadă de timp. Unui medic i se poate antrena atât răspunderea civilă, cât și cea penală, pentru prejudiciile produse din eroare, inclusiv neglijență, imprudență, cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.

(w882) Oamenii È™

Dreptul malpraxisului medical reglementează răspunderea civilă delictuală a medicilor, asistentelor, sau prestatorilor de servicii medicale. Pentru prejudiciile produse din eroare, inclusiv neglijenţă, imprudenţă, cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prin acte individuale greşite în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament, exist trei tipuri de răspundere: civilă, disciplinară, penală, iar sancţiunile pot merge până la retragerea dreptului de a profesa. Cazurile de erori medicale pot fi analizate de comisiile de malpraxis ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi de Comisiile de Disciplina ale Colegiului Medicilor, însă procesul este extrem de birocratic, pacienţii care semnalează astfel de erori trebuie să prezinte un dosar cu multe documente, iar procedura este costisitoare.

(w882) Oamenii È™

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Urmăriți această ediție joi, 8 mai, de la ora 9:00, pe TVR 1.

(w882) Oamenii È™

Moderator:

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională:

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător:

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

 

 

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...