loader
Foto

Raportul MCV, analizat la Calea Europeană

Dan Cărbunaru şi invitaţii săi discută Raportul prezentat de reprezentantul Comisiei Europene, în talk-show-ul de vineri, 24 ianuarie, ora 18.50, la TVR 1 şi TVR+

 

UPDATE: Ediția este disponibilă online, pe TVR+

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a prezentat, miercuri, Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România, ale cărui concluzii au fost primite cu optimism de clasa politică română. Subiectul este dezbătut vineri, 24 ianuarie, de la ora 18.50, la Calea europeană, de la TVR 1 şi tvrplus.ro.

Cum vede Comisia Europeană Justiţia din România şi cum văd românii Justiţia? Care este impactul Raportului în legătură cu aderarea la Schengen? Care sunt progresele şi care sunt problemele rămase de rezolvat până anul viitor, la următorul raport? Acestea sunt întrebările la care realizatorul şi moderatorul Dan Cărbunaru şi invitaţii săi, europarlamentarii Ioan Mircea Pascu (PSD) şi Renate Weber (PNL), respectiv Sulfina Barbu (PDL) vor încerca să ofere răspunsuri.

Domnia legii şi independenţa sistemului judiciar, ordinea constituţională, integritatea, reforma sistemului judiciar, Codul Penal, lupta împotriva corupţiei, şansele României la evaluarea făcută de următoarea Comisie sunt temele europene „la zi", care nu vor lipsi de la masa discuţiilor.

Dan Cărbunaru aduce la TVR 1, în fiecare vineri, de la ora 18.50, Calea europeană, o dezbatere despre cum aparteneţa la Uniunea Europeană ne influenţează viaţa. Miniştri, parlamentari, jurnalişti şi analişti, personalităţi ale lumii politice, culturale, economice sau sportive oferă informaţii utile pentru orice cetăţean european. Săptămânal, telespectatorii emisiunii Calea europeană pot participa la un concurs cu premii. Pe pagina de Facebook a emisiunii, cei care postează cea mai interesantă întrebare pentru invitaţii din săptămâna următoare vor câştiga, pe lângă premiul de a fi adresată întrebarea invitatului, şi câteva cadouri surpriză.

Calea europeană este emisiunea de vineri din tronsonul de dezbateri programate de luni până vineri, de la 18.50, la TVR 1 din toamna 2013. În aceeaşi serie de talk-show-uri pe teme sociale, politice şi economice de actualitate se regăsesc Întrebări şi răspunderi cu Radu Preda (luni), Interes general, cu Sorin Burtea (marţi), La vârf, cu Mihai Rădulescu (miercuri), Ora de business, cu Moise Guran (joi).

FILM.TVR.RO

Logo

 
Elisabeta Lipă, la ”Portret de excelență”: ”Am avut numeroase ocazii să rămân afară, în străinătate, dar nu am putut...Nu există țară mai frumoasă ca a noastră”

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 16:00, la  TVR Cultural, Mihaela Olaru va sta de vorbă cu Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria ...

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, TVR Cultural transmite în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui ...